Handbal : Corona, misiune imposibilă la Metzingen ?

Handbal : Corona, misiune imposibilă la Metzingen ?

0 447

Sâmbătă (ora 21,00) , Corona Braşov va susţine la Metznigen, returul dublei manşe cu echipa germană, în semifinalele Cupei EHF, la handbal feminin. O misiune dificilă, (aproape) imposibilă, pentru elevele antrenorului braşovean Bogdan Burcea. Aceasta, pentru că meciul tur, disputat la Braşov, a revenit echipei germane, care a condus tot timpul pe tabela de marcaj, câştigând, cu 26-22. Handbalistele de la Corona Braşov decolează astăzi de la Bucureşti către Germania, încrezătoare totuşi, că pot întoarce soarta calificării…

Adriana Ţăcălie : „Cunoaştem faptul că avem în faţă o echipă puternică, dar am încredere că jocul nostru va arăta altfel decât duminică. Am revăzut meciul, ştim unde am greşit, am început slab jocul şi am făcut multe greşeli. Credem însă în calificare. Trebuie să facem un joc exact, să ne apărăm bine şi atunci am putea câştiga la cinci goluri diferenţă, caz în care vom juca finala”.

Ana Maria Mârcă : „Cu siguranţă că vom avea parte de un meci greu, dar sperăm să jucăm la un nivel mai bun decât în prima manşă. Metzingen este o echipă care poate fi bătută, dar nouă nu ne-a ieşit ce ne-am propus. Suntem motivate şi vom încerca să obţinem calificarea”.

Bogdan Burcea ,antrenor principal : „Patru goluri nu înseamnă foarte mult în hadbal, este o diferenţă care poate fi recuperată. Un lucru pot să promit şi eu şi fetele, că vom merge acolo nu să ne predăm, ci să luptăm până în ultimul minut pentru calificare. Va conta foarte mult tonusul psihic, felul în care vom aborda meciul şi vom face faţă presiunii publicului. Am avut multe meciuri bune în deplasare şi am încredere că vom putea face la fel şi de această dată. În orice situaţie, sunt mândru de ceea ce au realizat fetele până acum, le mulţumesc şi rugămintea mea către ele este să nu ne oprim aici. Din punct de vedere fizic fetele sunt în regulă, sper ca nivelul performanţei, individual şi pe echipă, să fie mai mare decât la meciul trecut. Am încredere că ne putem întoarce cu calificarea.”

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.