Handbal : junioarele II de la ACS Transilvania Brașov, premiate pentru câștigarea...

Handbal : junioarele II de la ACS Transilvania Brașov, premiate pentru câștigarea titlului national!

0 245

Echipa de handbal feminin, junioare II, a clubului ACS Transilvania Brașov, a fost premiată de primarul George Scripcaru, pentru titlul național cucerit în acest sezon.
Într-un cadru festiv, în Aula Universității Transilvania din Brașov, unde au fost premiați elevii care au obținut rezultate foarte bune la învățătură în acest an școlar, Campioanele României au fost primite cu flori de reprezentanții Primăriei Brașov. Munca depusă de aceste fete a fost recunoscută de toată lumea, iar Consiliul Local a făcut un gest frumos și le-a premiat pe handbaliste pentru performanța obținută.
„Mulțumim celor din Consiliul Local Brașov și primarului George Scripcaru pentru vorbele frumoase pe care le-au spus la această premiere și pentru atenția pe care ne-au acordat-o. Cu siguranță nu ne vom opri aici și vom continua să reprezentăm Brașovul cu cinste în toate competițiile în care vom fi angrenați. Acest titlu național este al Brașovului”, a declarat directorul Clubului Sportiv Tranislvania Brașov, Marius Fetti.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.