Hans şi Klaus – două entități din altă lume
Motto:
„Ce semet erai odinioara, dragul meu, de n-ai mai fi fost.
Si ce mojic! ce mitocan! Ce badaran! Nu te mai recunosc”.
Tudor Arghezi: „Baroane” 1943
În rândurile care urmează este vorba de doi baroni: unul este Hans, conţopist de meserie, vremelnicul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, iar celălalt e Klaus, profesor de fizică, temporar, pentru încă un an preşedinte al României. Amândoi ar trebui, din nenorocire, să aibă ca principală ocupaţie politica externă. Primul este trimisul unei mari puteri, principala noastră aliată într-un parteneriat strategic, celălalt reprezintă statul român în străinătate şi acreditează ambasadorii…
Primul este solul Departamentului de Stat şi al politicii americane, al doilea reprezintă România şi politica ei externă, ideal, acel „pod către Est” pe care îl invocau preşedinţii yankei care ne-au vizitat cândva (Bill Clinton şi George W. Bush). Doi baroni prinşi în deriva stârnită de instalarea preşedintelui Donald J. Trump la Casa Albă. Un şoc, o zguduitură, o răsturnare…
Hans K., un mărunt funcţionar la Cadre, care a fost ambasador aproape trei ani în Timorul de Est şi care până mai ieri se comporta ca un adevărat Gauleiter, vârându-şi nasul în treburile politice interne şi în mersul justiţiei româneşti, a amuţit subit câteva zile aşteptând, ascuns după înalte ziduri, să vadă încotro bate vântul.
S-a simţit nevoit totuşi să sară în apărarea slugilor sale autohtone (bretonata cu fruntea de un deget de la DNA) şi s-a trezit pus la punct de ministrul român de Externe. Ce surpriză plăcută! Theodor Meleşcanu nu a albit zadarnic în diplomaţie şi l-a chemat la ordin pe ambasadorul obraznic, amintindu-i că rolul lui este să întocmească rapoarte pentru şefii de la Washington, iar dacă are ceva de comentat o poate face pe cale diplomatică, adresându-se Ministerului Afacerilor Externe, şi nu presei.
Bravo, domnule ministru! Cred că Hans s-a sufocat când a fost convocat la MAE, deşi ştia că nici în Timorul de Est comportamentul lui n-ar fi fost tolerat.
Klaus, aprig şifonat că şi-a pierdut „guvernul lui”, se foieşte în scaunul de la Cotroceni şi se bagă în seamă încălcând legea şi dând buzna în şedinţele de guvern ca să „salveze” tot Justiţia. Tună ca Zeus strigând că „legea trebuie să fie aceeaşi pentru toată lumea” şi el este primul care o încalcă.
Rolul de mediator şi garant al respectării Legii pe care i l-a rezervat Constituţia îi repugnă, îl închistează, el vrea să fie „Jupânul” chiar dacă, în realitate e un biet executant al ordinelor venite de la Bruxelles, de la Angela. Klaus e şi el perturbat de instalarea noului stăpân al Casei Albe.
Șefii lui erau siguri că pe Potomac nu se va schimba nimic radical. Planul era „politically correct” şi proiectat pentru 32 de ani încolo: după un prezident „African American”, urma o… femeie la cârma Statelor Unite. Apoi o persoană cu „orientare sexuală diferită” urmată de un transsexual. Și la urmă de un robot… manipulat din umbra? Mai ştii!
Hans şi Klaus aşteaptă cu ochii ţintiţi spre vest. Vor reuşi stăpânii lor să transforme într-un „Maidan”…
esplanada din faţa Capitoliului („The Mall”) la Washington? Îşi va pierde sângele rece Donald Trump? Ce infamie le va mai trece prin cap ca să îl împiedice să-şi ducă mandatul la bun sfârşit? Am trăit să o aud şi pe asta: „S-a instalat la Casa Albă un populist!”. Unul care îşi doreşte ca ţara lui să conteze în primul rând: „America first!”.
Până se vor lămuri cei doi ce stăpân să slujească, eu am câteva vorbe să le spun:
Pe Hans îl sfătuiesc să nu mizeze pe faptul că ar fi diplomat de carieră… Ca american îi spun: „You are NOT my ambassador!” (că tot e la modă). Iar ca român: „Du-te acasă!” (Go at home!).
Lui Klaus îi spun doar atât: timpul trece repede şi ar fi bine să fie atent şi să nu se joace cu focul! „Tic-tac! Tic-tac!”.
