Holocaustul din Balcani împotriva românilor

Holocaustul din Balcani împotriva românilor

Timeo danaos et dona ferentes (teme-te de greci chiar și cînd îți aduc daruri)

Cîtă nedreptate! Cîtă josnicie! Cîtă trădare! Ce conducători nemernici avem, care cer iertare în numele poporului român pentru crime pe care noi nu le-am săvîrșit niciodată, dar care, în loc să pretindă scuze de la urmașii celor care i-au ucis, jefuit și prigonit pe aromâni, urmași care refuză și în prezent să îi recunoască drept minoritate națională, îi pupă bot în bot la reuniunile UE și NATO, după care îi pupă bot în bot pe conducătorii UE care pentru liniștea Europei trec cu vederea faptul că Grecia prigonește o etnie pe care refuză să o recunoască și ale cărei drepturi le neagă. Da, pe greci, cei care își datorează independența precum și recunoașterea internațională a acesteia în primul rînd aromânilor!

De fapt, grecii nu fac daruri, ei doar jefuiesc. Singurul „dar” pe care l-au facut grecii, a fost cel făcut troienilor, calul cu ajutorul căruia au cucerit cetatea și de unde s-au tras vorbele din titlul acestui articol.
Pînă la secularizarea enormelor averi mănăstirești de către A. I. Cuza, egumenii greci trimiteau în țara lor tot cîștigul obținut. La începutul sec. XX, grecii îi ucideau și îi jefuiau pe aromâni din Tesalia și sudul Epirului. La sfîrșitul sec. XX, grecii ne-au jefuit cu Romtelecomul și cu băncile înființate la noi (desigur, cu sprijinul trădătorilor de țară).
Am scris mai sus despre aportul major pe care aromânii l-au avut în dobîndirea și recunoașterea independenței Greciei. Nu curajul grecilor ci al aromânilor, nu diplomația grecilor (care se pricep doar să înșele în afaceri comerciale) ci diplomația aromânilor le-a asigurat independența. Haideți să vedem.

Rigas Feraios (sau Rigas Velestin, după numele localității de baștină, 1757-1789), a fost precursor al războiului grec de independență. A fost și precursorul Eteriei. A fost arestat la Belgrad de austrieci care l-au predat turcilor. Iar turcii l-au sugrumat și i-au aruncat corpul în Dunăre.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Rigas_Velestinlis

În anul 1821 în fruntea Eteriei au ajuns și aromani, doi dintre ei fiind damnați de istoricii noștri oficiali pentru uciderea lui Tudor Vladimirescu.

https://en.wikipedia.org/wiki/Giorgakis_Olympios
https://en.wikipedia.org/wiki/Yiannis_Pharmakis

Iordache Olimpiotul și Ioan Farmache au fost cei care s-au dus în tabăra de la Tîrgoviște și au arătat pandurilor dovezile scrise ale trădării lui Tudor în favoarea turcilor. Iar pandurii, și-au predat șeful. Desigur, istoria noastră oficială, cînd vrea să creeze eroi naționali, ascunde cu multă grijă actele de trădare care constituie o listă neterminată pînă azi, și care continuă.
Iordache Olimpiotul a murit in același an, ca un erou, în luptă. Iar Ioan Farmache a fost luat prizonier și executat în public la Istambul.

Generalul aromân Marcu Bociari alias Marco Botzaris (1788-1823, născut în localitatea Suli, Epir) și-a dat viața pentru greci în celebra luptă de la Missolonghi, unde a murit ca voluntar și marele poet englez, lord George Gordon Byron.

https://en.wikipedia.org/wiki/Markos_Botsaris

Alți eroi aromâni în razboiul pentru independența Greciei: „Teodor Colocotroni ce conducea revolta în Pelopones, „Garibaldi al Greciei” cântat de greci ca „Vlaho Vasileas” sau „Vasileas ton Vlahon” (Regele aromânilor) era macedoromân farşerot, Farşarii era o localitate aromânească din sudul Albaniei) şi avea cu el 1000 de aromâni ce luptau pentru independenţa Greciei. Mavromihali Petru care a convocat primul senat grecesc şi Antim Gazis, organizatorul celei de-a doua adunări reprezentative greceşti erau macedo-români. Dinu şi Meleti care au cucerit Atena, ca şi vestitul luptător de la Missolonghi, Marcu Bociari (Marco Botzaris greceşte) erau şi ei aromâni, ca şi marele general şi om politic Ioan Coletti (originar din localitatea aromâneasca Seracu), care va fi unul din întemeietorii statului grecesc, unul din redactorii primei Constituţii greceşti, iar ulterior prim-ministru şi ministru al Învăţământului.” (Anastase N. Hâciu)
Independența Greciei mai trebuia recunoscută însă și de marile puteri ale Europei. De asta s-a ocupat aromânul Ioan Coletti (născut în Seracu, Epir – nu vă mirați, dacă numim Capadocia izvorul de sfinți, putem numi Epirul izvorul de eroi).
Aromânul Ioan Coletti, în timp, a fost ministru de interne, ministru de externe și de două ori prim-ministru al Greciei, el  a fost cel care a obținut recunoașterea europeană a independenței Greciei

https://en.wikipedia.org/wiki/Ioannis_Kolettis

Nu vă mirați nici că dau linkuri în limba engleză. Cei care se ocupă de wikipedia în limba română, conform apetenței românilor, preferă să ne prezinte dive, starlete sau curviștine de lux, nu eroi.
Un alt mare merit al aromânilor, puțin cunoscut, este faptul că datorită lor au apărut Jocurile Olimpice moderne. Cei care au reînființat jocurile de la Olimpia au fost verii aromâni Vanghele și Constantin Zappa, iar cel care a construit stadionul olimpic din Atena, la rugămintea regelui Greciei, a fost aromanul George Averoff. În lista wikipedia a fondatorilor Jocurilor Olimpice moderne, din 10, trei sînt aromâni. Dar s-ar putea să fie patru, primul președinte al CIO nu a fost, așa cum știam, Pierre de Coubertin, ci Demetrios Vikelas, al cărui tată era născut în Veria.

https://en.wikipedia.org/wiki/Category:Founders_of_the_modern_Olympic_Games

                                                             *   

Grecii ar avea un munte enorm de motive să fie recunoscători aromânilor, dar… „Graeca fides nulla fides”.
Cu toate acestea, grecii s-au dovedit a fi cei mai mari dușmani ai aromânilor, mai mari decît turcii. Dar, la cum merge politica externă română (și nu numai cea externă!), sînt unii care nici nu mai au nevoie de hîrtie igienică întrucît îi curăță cu limba politicienii și diplomații români mai mult și mai des chiar decît trebuie. La începutul sec. XX printr-o iradea, sultanul a acordat aromânilor dreptul de a avea școli și biserici în limba lor. Tot cam pe atunci, a avut loc schimbul de populații între turci și greci. Atica și Peloponezul nu le erau grecilor întorși în țara lor suficiente, în munți nu erau obișnuiți să trăiască (precum tracii), așa că au organizat bandele de antarți care atacau, jefuiau și ucideau aromânii din Tesalia și Epirul de sud ca să îi jefuiască de proprietăți. Ca să nu fie criticate de statele europene, autoritățile grecești nu s-au implicat fățiș, ci au lăsat biserica ortodoxă greacă să organizeze crimele.

Vă redau două fragmente de istorie: „Aromânii vor fi „răsplătiţi” pentru eforturile depuse în acest război de independenţă prin nerecunoaşterea lor ca naţionalitate în Grecia în constituţiile din 1822 şi 1844, fiind supuşi asimilării forţate pentru a putea deveni cetăţeni, şi refuzându-se acordarea cetăţeniei greceşti aromânilor ce luptaseră în război şi erau originari din zone rămase sub ocupaţie turcească.” și “Bandele armate organizate în Grecia masacrau populaţia care nu se declara greacă. Aplicarea Iradelei imperiale a costat comunitatea românească peste 400 de membri ucişi, dintre care directorii şcolilor române Constantin Ghica din Vlahoclisura, Guşu Marcu din Nijopole, Dem. Şumba din Băeasa. Inspectorul general al şcolilor româneşti, Lazăr Duma, a căzut victimă a unui atentat ocazionat de deschiderea şcolii româneşti din Salonic. Preşedinţii comunităţilor româneşti George Galbagiari din Vlahoclisura, Toli Hagigogu din Veria, Taşula Sega din Florina, N. Petraşincu din Cruşova, I.N. Papahagi din Grebena, I. Papacosta din Samarina au avut aceeaşi soartă. George Pupi din Avdela a fost ucis de mâna mitropolitului grec din Grebena. Celnicii Toli Papa, Sterie Papa şi Costache Puiareu din Avdela au fost şi ei asasinaţi”

Pentru cei curioși să afle mai mult despre aceste crime pentru care Europa nu a luat niciodată poziție, vă recomand:

http://mihaisapera.blogspot.com/2012/03/macedoromanii.html
http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/23_barsoan.pdf

Vă mai recomand, celor și mai interesați, cele patru episoade ale memoriilor căpitanului de armatoli Cola Nicea, unul dintre organizatorii rezistenței aromâne împotriva antarților – au ucis antarții mulți aromâni, dar armatolii i-au pedepsit cu peste măsură!
Și vă mai recomand, pentru cine poate să o obțină, cartea „Mișcarea Legionară și Macedo-Românii” a comandantului legionar Constantin Papanace, al cărui bunic, preot în Veria, a căzut victimă grecilor.
Ceva foarte interesant! Turcii, grecii, albanezii, bulgarii nu au ucis (cred) niciodată evrei, dar au ucis timp de secole aromâni, de mare valoare, pe care nu îi deplînge nimeni! Și asta nu este holocaust! Oare aromânii sînt sub-oameni? Viața lor nu are valoare?

Dan Cristian IONESCU

NOTA 1
În foto sus „Moartea lui Marco Botzaris”, de Ludovico Lipparini (1800-1856).

NOTA 2
În toate statele balcanice a existat și mai există încă o puternică minoritate etnică românească, pe malul Dunării sunt mai ales români – în termeni de specialitate daco-români, care din cele mai vechi timpuri au locuit pe ambele maluri ale Dunării, conform pricipiului că nicăieri cursul unei ape nu separă două etnii. La fel, dar în număr mult mai mic, bulgarii au trăit și ei pe ambele maluri ale Dunării. Numai pe hartă și pentru deciziile greșite luate de marile cancelarii Dunărea de Jos a fost o graniță etnică și politică. Mai spre Sud apar localitățile de aromâni, numiți popular și țințari (țânțari) sau machedoni.
Numiți și vlahi sau kuțo-vlahi. Au fost destul de numeroși și de înstăriți ca să fi dobândit identitate politică. Cunoscuți ca oameni de cuvînt, au pierdut partida, în confruntarea cu perfidia și viclenia grecească. După modelul grecesc, și celelalte etnii din Balcani au practicat și mai practică discriminarea agresivă la adresa romanicilor din Balcani.
Încă nu este totul pierdut pentru acești români sud-dunăreni, a căror rezistență în fața politicii de deznaționalizare a devenit legendară. Din păcate, la București, unde se află soluția problemei, în ultimii 100 de ani subiectul acesta este evitat și nesocotit, parcă le este teamă politicienilor noștri să vadă cât de mare este totuși România Mare…
România sud-dunăreană este o realitate etno-grafică impozantă, a cărei valoare și drept de a se afirma nu s-a prescris în istorie. Încă este vie romanitatea sud-dunăreană și nu merită numele de politician român cine ignoră această componentă extrem de meritorie a ființei noastre naționale.

Autor note Ion Coja

https://ioncoja.ro/
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.