IAR Brașov, Turbomecanica și Aerostar, creșteri pe bursă

IAR Brașov, Turbomecanica și Aerostar, creșteri pe bursă

0 311
IAR Brașov, Turbomecanica și Aerostar au realizat, joi, pe piața reglementată a Bursei de Valori București, creșteri de peste 12% ale acțiunilor, pe o piață unde toți indicii au închis „pe verde”.

Astfel, acțiunile IAR Brașov au crescut cu 14,86%, ale Turbomecanica cu 14,75%, iar ale Aerostar cu 12,71%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la Mecanică Fină de—3,57%, Electroargeș de—3,03% și Impact Developer & Contractor de—1,63%.

Indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 13 acțiuni, a urcat cu 0,5%, până la 8.340 puncte.

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,5%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o creștere de 0,22%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, a urcat cu 0,71%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,5%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a câștigat 0,47%.

Valoarea totală a schimburilor realizate, miercuri, pe Bursa de Valori București a fost de peste 36 milioane de lei (aproximativ 7,9 milioane de euro), cea mai mare parte fiind realizată cu acțiuni respectiv 35,2 milioane lei (7,72 milioane euro).

Valoarea cea mai mare a tranzacțiilor a fost realizată cu acțiunile Băncii Transilvania (14,3 milioane lei), BRD (3,74 milioane lei) și Turbomecanica (1,86 milioane lei).

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.