Impozite la „greu” pentru proprietarii de clădiri istorice degradate

Impozite la „greu” pentru proprietarii de clădiri istorice degradate

0 48

Proprietarii clădirilor de patrimoniu din Braşov au fost notificaţi de edili să repare imobilele ale căror faţade sunt într-o stare avansată de degradare

Proprietarii clădirilor de patrimoniu din Braşov au fost notificaţi de edili să repare  imobilele ale căror faţade sunt într-o stare avansată de degradare. Cei care nu se vor conforma vor suporta creşteri ale impozitele cu până la 500%.

Primăria Braşov reia discuţiile cu Biserica Evanghelică, pentru a prelua, în administrare, curtea Bisericii Negre, pe care vrea să o reamenajeze. Oficialii Bisericii trebuie acum să emită o hotărâre prin care suprafaţa curţii să fie trecută în domeniul public al municipiului Braşov, pentru ca edilii să poată să finanţeze parte din lucrările prevăzute în proiectul de reabilitare aprobat cu mult timp în urmă.

Biserica Evanghelică deține multe clădiri de patrimoniu în Centrul istoric şi a început deja lucrări de reabilitare la câteva imobilele din jurul Bisericii Negre. Anul acesta se va repara clădirea în care funcţionează Muzeul de Artă și se va reface zona de la intersecţia străzilor Lungă şi Nicolae Iorga.

Edilii au somat, de asemenea, mai mulţi proprietari să reabiliteze clădirile istorice pe care le dețin. Codul Fiscal împuterniceşte consiliile locale să majoreze impozitul pe proprietăţi cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în interiorul oraşelor.

Vifor Rotar

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.