În curând – fără ITP înseamnă pierderea talonului!

În curând – fără ITP înseamnă pierderea talonului!

Autoritățile române pregătesc includerea în legislație a unei noi măsuri menită să reducă numărul mașinilor neconforme care circulă pe șosele. Urmare a unei directive a Comisiei Europene, noul act normativ va duce la suspendarea certificatului de înmatriculare pentru cei care nu au realizat la timp Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinilor.

îMinisterul de Interne, împreună cu Registrul Auto Român (RAR) şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au decis să trimită Guvernului o nouă propunere de act normativ menită să reducă sau chiar să elimine din circulaţie maşinile ai căror proprietari nu s-au prezentat în intervalul stabilit la Inspecţia Tehnică Periodică (ITP).

Astfel, dacă în acest moment legislaţia prevede obligativitatea şoferilor de a se prezenta cu maşina la centrele ITP autorizate RAR o dată la doi ani pentru a primi dreptul de circulaţie pe drumurile publice în funcţie de starea tehnică a maşinii, însă lipsa certificării ITP este sancţionată doar printr-o amendă, în curând, şoferii maşinilor fără ITP vor rămâne fără certificatul de înmatriculare (talon).

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu