Incapacitatea structurală a unor aleşi de a înţelege mecanismele democrate, recunoscută...

Incapacitatea structurală a unor aleşi de a înţelege mecanismele democrate, recunoscută din interior!

2 490

Consilierul local Serban Sovăială critică într-o postare pe facebook pe aleşii locali care se gudură pe lângă cetăţeni odată la patru ani pentru a le obţine bunăvoinţa şi ulterior votul, dar practic îi antipatizează pe alegători, deoarece siguranţa funcţiei lor depinde de aceştia. Un moment în care politicieni ,,şi+au  dat arama pe faţă”- dar care nu sunt nici pe departe singurii ci doar unii care au dat glas unui curent majoritar – s-a petrecut în Consiliul Local Braşov, atunci consilieri Anold Ungureanu sau Adrian Oprică au blocat cu aroganţă (în primul caz ) sau din exces de supunere faţă de edilul braşovean ( în al doilea caz) dreptul unui cetăţean de a vorbi maxim trei minute în Consiliul Local.

Iată ce spune Şovăială: ,,Colegul meu din Consiliul local al municipiului Brașov, Arnold Ungar, a greșit radical la ședința de vineri a CL. A demonstrat o totala lipsă de bun simț și o extrem de gravă poziționare a consilierului local, în interpretarea lui, față de cetățenii Brașovului. Păcat, domnule Ungar, păcat pentru un om, păcat pentru un profesor, păcat pentru un avocat si păcat pentru un consilier local„.

Macedonscki i-a oferit din timpul său braşoveanului Marius Dan, Ungur s-a ofuscat, Oprică a blocat întrebările incomode!
Tot scandalul a fost declanşat de un fapt de normalitate, atunci când consilierul local Cristian Macedonschi (FDGR) a anunţat că cedează cele trei minute la care are dreptul pentru a-şi exprima opinia referitorun proiect de hotărâre privind poluarea. Apoi s-a ridicat de pe locul pe care îl ocupa lângă consilierul local Arnold Ungar şi l-a invitat să ia cuvântul pe unul dintre protestatari, Marius Dan, afirmând că acesta „are o interpelare din partea cetăţenilor”. Marius Dan a apucat să spună că încă din 20 decembrie 2019, la o dezbatere privind calitatea aerului, primarul George Scripcaru, a declarat se vor lua măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în maxim o lună de zile, Invitatul a mai spus că are trei întrebări. După ce a adresat prima întrebare, referitoare la măsurile pentru reducerea poluării industriale în luna ianuarie a anului 2020, a intervenit brutal Arnold Ungar. Acesta l-a întrebat pe preşedintele de şedinţă, Adrian Oprică, prin ce procedură privind funcţionarea Consiliului Local Braşov se prevede că timpul unui consilier local poate fi acordat unui „cetăţean oarecare”. Invitatul lui Macedonschi a avut ,,tupeul” să încerce un răspuns: „pentru că cetăţenii v-au votat” fapt ce l-a iritat pe Ungar ce a răspuns: „Nu cu dumneavoastră am vorbit. Eu am vorbit cu preşedintele. Dumneavoastră aţi ajuns preşedinte?”.  Mai mult Ungar i-a spus cetăţeanului să stea la locul lui, arătând spre zona destinată braşovenilor care pot asista la şedinţa de plen a Consiliului Local.

Gura lui Oprică adevăr grăieşte:  în Consiliul Local este interzis dialogul
În acel moment, preşedintele de şedinţă, Adrian Oprică, l-a întrebat pe Cristian Macedonschi dacă are ceva de spus. „Eu am cedat cele trei minute”, a spus Macedonschi. A urmat un schimb de replicimotiv pentru care Adrian Oprică a spus că  „Este interzis în şedinţa Consiliului Local Braşov să se întâmple dialog”, a spus Oprică.
Iar lui Marius Dan, cel care dorea ca primarul să răspundă la o întrebare i-a spus Oprică „Sunt nevoit să iau dreptul la cuvânt”. Totuşi edilul i-a spus lui Marius Dan că va primi un răspuns în scris. Ceea ce i-a făcut pe protestatari  să-şi amintească că această promisiune a mai fost făcută la dezbaterea publică din 20 decembrie 2019

Sancţiuni pentru Macedonschi şi proceduri  invocate de Sripcaru 
Preşedintele de şedinţă l-a anunţat pe Macedonschi că pentru încălcarea regulamentului „nu mai aveţi dreptul la cuvânt în şedinţa de astăzi”. La rândul său Macedonschi a izbucnit: „Trăim în comunism aici! Facem cenzură domnule preşedinte! Să vă fie ruşine! Nesimţitule”. S-a ridicat şi a părăsit şedinţa repetând către Oprică că este ,,nesimţitul dracului” şi că  la Revoluţie a fost în stradă şi aşa l-a făcut pe  „lingăul” de Oprică consilier.
 Scripcaru, care i-a amintit preşedintelui de şedinţă că există un regulament al Consiliului Local. „Văd că unii  dintre consilierii locali nu cunosc acest regulament. Oricare dintre consilieri sau orice cetăţean poate adresa întrebări sau poate să depună interpelări, dar trebuie să respecte o procedură”, şi a comentatr că evenimentul la care asistă nu este inclus în vreo „procedură” apoi a tăiat nodul gordian al poluării cu celebrul deja  sofism: şi la alţii este la fel de rău, deci nu are nici o vină. „A se acredita ideea că la Braşov este altfel decât la Târgu Mureş sau la Craiova sau la Cluj este o ipocrizie” a conchis edilul.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. […] „Așa vă faceți voi de râs”, i-a răspuns Macedonschi. Reamintim că Macedonschi a avut de-a lungul timpului mai multe contre cu Oprică (PNL), şi Tudor Duţu (PSD).  Vedeţi şi articolele ,,Incapacitatea structurală a unor aleşi de a înţelege mecanismele democrate, recunoscută din interior!” http://infobrasov.net/incapacitatea-structurala-a-unor-alesi-de-a-intelege-mecanismele-democrate-rec… […]

  2. Respect dlui macedonschi acest om a facut ceva pt orasul asta respect si la Mai mare!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.