Ion Crăciun, antrenor Corona Brașov, handbal : „Am avut parte de un...

Ion Crăciun, antrenor Corona Brașov, handbal : „Am avut parte de un arbitraj șmecheresc”

0 14

Handbalistele Coronei au pierdut cu 25-22 (11-8) meciul jucat sâmbătă seara, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” în faţa liderului SCM Craiova, însă cu toate acestea, partida a fost apeciată sub Tâmpa. Echipa antrenată de Ion Crăciun şi Gică Anton a început foarte bine jocul şi s-a aflat chiar şi în avantaj pe tabelă, însă, din păcate, după primele 20 de minute, Vâlcea a revenit puternic, a reuşit să restabilească egalitatea şi chiar să preia conducerea şi să intre la pauză la vestiar cu un avans de trei goluri. Scoase din meci de jocul dur practicat de adversare, braşovencele au făcut un pas uşor în spate, iar asta a dat posibiitatea oaspetelor să îşi mărească avansul. Pe final de meci, Corona a mărit ritmul iar asta s-a văzut imediat şi pe tabelă, acolo unde s-a apropiat la trei goluri, însă din păcate, timpul de joc a expirat, astfel că echipa braşoveană s-a văzut nevoită să se declare învinsă.

Chiar dacă a fost nemulţumit pe alocuri de arbitraj, pe care l-a catalogat ca fiind „şmecheresc”, la final, antrenorul Coronei, Ion Crăciun a declarat : „Am început jocul foarte bine, fetele noastre vin totuşi cu un moral foarte bun numai că, din păcate, atunci când sunt avertizate şi sunt sancţionate pe nedrept ele simt foarte repede şi imediat se vede apoi în joc. Asta mi-au spus şi la pauză, erau disperate câteva dintre ele, şi mi-au spus că asta le taie puţin din elan şi din atitudinea din teren. Îmi pare rău, dar astăzi arbitrele au fluierat şmechereşte. De exemplu, în momentul în care Vâlcea era în pasiv iar eu am strigat că au şapte pase deja, au venit foarte uşor cu sancţiunea către mine. Cine are ochi să vadă, vede lucrul ăsta. Totuşi, chiar dacă a fost şmecheresc, nu arbitrajul ne-a omorât pe noi astăzi, ci ne-am omorât singuri cu situaţiile clare la finalizare. E drept, azi nici poarta nu a fost aşa cum ar trebui, dar şi apărarea a greşit, pentru că nici noi nu ieşeam la ele. Am spus clar, ca la interul dreapta, interul stâng şi la Glibko, să ieşim în întâmpinare, să nu le lăsăm să vină către poartă. Nu am ieşit la Da Silva şi ea ne-a făcut pe final de primă repriză probleme groaznice. Asta sper să înţeleagă fetele noastre, că dacă atunci când trebuie nu faci ce trebuie, asta te costă scump. Sper să remediem probemele astea şi să pregătim cât mai bine jocul de la Craiova, unul foarte greu pentru noi. Este foarte important să înţelegem unde am greşit şi să ne putem corecta”.

Tehnicianul Coronei este de părere că echipa are multe de învăţat din astfel de meciuri. „Sunt şi multe lucruri bune de învăţat din așa ceva. Faptul că un meci durează 60 de minute, nu doar 20 cât am jucat noi. De asemenea, curajul este esenţial în momentele grele. Şi mai sunt multe. Să îţi asumi. Să răspunzi pentru ceea ce faci. Să ai atitudine în teren şi să nu fugi de responsabilităţi. E adevărat că accidentările pe care le-am avut contează, dar avem ce învăţa din astfel de meciuri, pentru că, aşa cum s-a văzut, indiferent de absenţele din echipă, s-au făcut şi greşeli în situaţii clare. Iar acestea cântăresc greu la un moment dat…

În etapa următoare a Ligii Naționale de handbal feminin, Corona Brașov va juca miercuri, 7 noiembrie, de la ora 17.30, în deplasare cu SCM Craiova.
D.D.

COMENTARII