ISU a făcut prevenţie chiar în ziua de marţi 13

ISU a făcut prevenţie chiar în ziua de marţi 13

0 263

Cel mai important este să renunţăm la improvizaţii, indiferent că este iarnă sau vară. Campania a fost organizată ieri, de Ziua Informării Preventive

Angajaţii ISU Braşov ne învaţă să prevenim ghinionul chiar în ziua de marţi 13! Pompierii ne transmit că ne putem feri de producerea unor situaţii neplăcute dacă ţinem cont de câteva sfaturi simple.

Cel mai important este să renunţăm la improvizaţii, indiferent că este iarnă sau vară. Campania a fost organizată ieri, de Ziua Informării Preventive.

Printre recomandările transmise de pompieri se numără curăţarea periodică a coşurilor de fum şi depozitarea materialelor combustibile departe de sobe.
Informaţiile oferite de pompieri vizează nu doar măsurile care trebuie luate în perioada iernii, când sunt multe incendii din cauza folosirii neconforme a mijloacelor de încălzire, ci şi modurile de comportare în cazul unui cutremur, de exemplu. Braşovenii cred că astfel de acţiuni sunt necesare.

Pompierii vă sfătuiesc să sunaţi la 112 în cazul unei situaţii de urgenţă şi să ţineţi cont de recomandărilor tot anul.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.