Iuliu Maniu a introdus și promovat regionalismul ardelean ca politică de partid...

Iuliu Maniu a introdus și promovat regionalismul ardelean ca politică de partid în România intregita!


„Încă din primele luni care au urmat Marii Uniri, în interiorul Partidului National Român au existat fracțiuni care s-au strîns în jurul celor trei lideri:Alexandru Vaida-Voevod (ajuns prim-ministru înaintea lui Maniu), Octavian Goga și …apoi 

luliu Maniu. înțelegerile mai vechi pe care conducerea Partidului Național Român le avea cu Partidul Național Liberal implicau fuziunea după realizarea unității naționale”. Dar se mai aflase insa si „altceva”…cam „sulfuros”!! Brătienii considerau că partidul pe care l-au sprijinit și finanțat mai multe decenii în Transilvania nu își mai avea rostul în arhitectura României Mari. Si Vaida-Voevod și Goga erau adepții acestui proiect;dar Maniu s-a razgîndit pe drum.
 El a pornit o bătălie tenace pentru supraviețuirea „fortei regionale”,a unui partid transilvănean, care ar fi putut ocupa locul rămas liber prin dispariția lentă și tristă a Partidului Conservator.
O altă bătălie pentru a-și asigura supremația în acest partid și apoi o bătălie clasică împotriva adversarului parlamentar, scrie mai de curand istoricul Alex M. Stoenescu.

Pe plan intern, de partid, Alexandru Vaida-Voevod i-o luase înainte, fiind deja numit prim-ministru și primul președinte al Camerei Deputaților României Mari. În fața pericolului de a fi marginalizat, luliu Maniu va specula dificultățile inerente integrării Transilvaniei și va miza pe resentimentul regionalistal adepților săi pentru a putea rămîne în …susul jocuuil politic, devenind mult mai activ și căutînd să realizeze o fuziune cu un partid mai slab, pe care să-l poată domina”,indepartandu-se de trecut !.
„După 1903, gruparea tînără a mișcării naționaliste din Transilvania adoptă activismul, care presupunea participarea la alegeri și reprezentarea românilor, la o adica, inclusiv  în Parlamentul de la Budapesta. 

„La congresul de la Sibiu al partidului, în 1905, s-a decis abandonarea pasivismului. Inca inainte de primul Razoi fruntași români pătrunseseră între timp, ca deputați, în Parlamentul de la Budapesta: Teodor Mihali, luliu Maniu,Alexandru Vaida-Voevod” Această nouă orientare, numită impropriu activism, se afla în opoziție cu doctrina luptei pentru unitate națională, care presupunea sacrificii, riscuri și martiraj, dar și legitimitate istorică, în plus, „activismul”, pentru a se putea adapta compromisului instituțional și prezenței în parlamentul ungar, devenise regionalist, căutînd …la unguri o iluzorie independență a Transilvaniei și arătîndu-se pe alocuri ostil reîntregirii.
Sub conducerea lui Iuliu Maniu, PNȚ a făcut o alianță politică cu Partidul Comunist din România, (PCdR) formațiune interzisă de lege pentru activitățile sale anti-românești.

În 1929, PNȚ-ul, aflat la Guvernare, trimite o echipă de specialiști în URSS pentru un schimb de experiență. Tot Alex Mihai Stoenescu ne spune: „La alegerile locale din 1926, partidul lui luliu Maniu acceptă pentru prima dată alianța electorală cu Partidul Comunist din România, agentură sovietică infiltrată în rîndurile Blocului Muncitoresc-Țărănesc.
Fenomenul se va repeta de mai multe ori pînă la 1944, cînd PNȚ și PCR s-au aliat pentru răsturnarea lui Ion Antonescu, dar aceste colaborări, (care ni se par nouă astăzi ciudate) dar care în 1931 au adus pentru prima dată prin vot deputați comuniști în Parlament. Nu au fost decît un simptom al orientării generale de stingă a partidului,” 
In sfîrșit, după lungi pertractări, „Congresul Partidului Național,  desfășurat la 10 octombrie 1926 în sala Transilvania din București a aprobat «cu aclamații» fuziunea, principiile generale, programul și statutul Partidului Național Țărănesc”. 

luliu Maniu va adopta o poziție ambiguă, fiind discipol și protejat al naționalistului Gh. Pop de Băsești, dar adept rigid al compromisului cu ocupantul. Alegînd ca atitudine principiile dreptului, el se va posta departe de mișcarea pentru unitatea națională, preferind să interpreteze evoluțiile politice exclusiv din unghi juridic, unghi care în marile momente ale istoriei devine fad, inoperant, chiar ridicol, în momentul în care Maniu s-a decis să interpreteze un rol în mișcarea naționalistă, el a ales regionalismul”.
Sub conducerea lui Iuliu Maniu, PNȚ a făcut o alianță politică cu Partidul Comunist din România, (PCdR) formațiune interzisă de lege pentru activitățile sale anti-românești. În 1929,PNȚ-ul, aflat la Guvernare, trimite o echipă de specialiști în URSS pentru un schimb de experiență. Tot Alex Mihai Stoenescu ne spune: „La alegerile locale din 1926, partidul lui luliu Maniu acceptă pentru prima dată alianța electorală cu Partidul Comunist din România, agentură sovietică infiltrată în rîndurile Blocului Muncitoresc-Țărănesc. Fenomenul se va repeta de mai multe ori pînă la 1944, cînd PNȚ și PCR s-au aliat pentru răsturnarea lui Ion Antonescu, dar aceste colaborări, (care ni se par nouă astăzi ciudate)  dar care în 1931 au adus pentru prima dată prin vot deputați comuniști în Parlament, Nu au fost decît un simptom al orientării generale de stingă a partidului,” 
In sfîrșit, după lungi pertractări, „Congresul Partidului Național, desfășurat la 10 octombrie 1926 în sala Transilvania din București a aprobat «cu aclamații» fuziunea, principiile generale, programul și statutul Partidului Național Țărănesc”.

Relativ la adeziunea „maselor”; la Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, topit în interiorul PNȚ, afirmația se sprijinea pe înțelegerile cu Partidul Social Democrat și pe pactul secret încheiat cu Partidul Comunist din România, pe bune,agentura sovietică interzisă prin lege. 
Baza înțelegerii secrete dintre PNȚ și Partidul Comunist, e drept, din România viza o alianță între țărani și muncitori prin intermediul a două formațiuni politice și, nu în ultimul rînd, legalizarea PCR: „De aceea, printre participanții cei mai activi la adunarea din 18 martie s-au aflat militanți de seamă ai Partidului Comunist Român, precum Gheorghe M. Vasilescu, Nicolae Popescu-Doreanu, David Avramescu, Imre Aladar. 
De asemenea, la adunare au fost prezenți Ilie Moscovici, Constantin Titel Petrescu, loan Flueraș și alți conducători ai Partidului Social-Democrat”.
La adunare a luat cuvîntul și celebrul , Ghe. Cristescu—Plăpumaru, cel 
dintai prim secretar al Partidului Comunist din România”.
Mai mult, pe 22 aprilie 1928, PNȚ convoacă o alta Adunare Națională la Alba Iulia, care se erija într-un „Parlament al Transilvaniei”, deși acolo se fluturau numeroase steaguri roșii ale bolșevicilor. „Luptătorii neapăratei revoluții, adecă ai prefacerii totale a României în Stat pentru țerani, oricari țerani, și anume nu pentru că sunt români, ci numai pentru că sunt țerani, se aruncară deci în Camere, ca pe vremuri, asupra dușmanului: strigătele, injuriile, urnele răsturnate — și, de partea cealaltă, excluderile —, pentru a încheia cu o retragere eroică din Parlament, anunțînd că, în fața acestuia, în curînd un adevărat Parlament își va începe ședințele, «Adunarea Națională» a lor”,scria Nicolae Iorga.
 „Iuliu Maniu instrumentează prima campanie împotriva României în presa străină, apelând la serviciile  lordului Rothermere , propagandist în slujba Ungariei și notoriu simpatizant nazist. Scopul campaniei era demonizarea Guvernului român pentru a putea forța înlocuirea acestuia cu PNȚ” (sublinia Alex M. Stoenescu)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.