Jocurile Olimpice : Cea mai dură probă, schi fond, 50 km clasic,...

Jocurile Olimpice : Cea mai dură probă, schi fond, 50 km clasic, s-a încheiat cu victoria unui sportiv nordic ; brașoveanul Paul Pepene a sosit pe locul 32

0 290

S-a încheiat și cea mai dură probă de la Jocurile Olimpice coreene : schi fond, 50 km clasic, cu victoria unui specialist în materie, finlandezul Iivo Niskanen, care a fost urmat de doi sportivi din echipa olimpică a Rusiei, Alexander Bolshunov, respectiv, Andrey Larkov
Sportivul brașovean Paul Pepene (29 de ani), a avut o evoluție palpitantă, mai ales după ce a căzut pe o coborâre, la aproape 70 de kilometri pe oră și şi-a rupt unul dintre beţe. Aproape 400 de metri a alergat cu un singur băt, până când s-a întâlnit cu antrenorul său. Începuse pe locul 35, dar a incidentul l-a aruncat până pe locul 52. În cinci kilometri însă, a ajuns pe locul 35, după care, printr-un effort de voință ieșit din comun, a recuperat până pe poziţia 28! Finalul epuizantei curse la găsit pe poziţia 32 (2h 18:44 / la 10:21,9 de învingător).
Paul Pepene a declarat pentru prosport.ro : ”A fost o cursă foarte grea, dar când treci linia de sosire, după 50 de kilometri, simţi o mare bucurie. A fost a patra mea cursă aici, cu un total de o sută de kilometri. Am fost bine pregătit şi dacă nu era acea cădere din primul tur puteam să fiu între primii 20. Pot spune că sunt mulţumit de cum m-am prezentat la această ediţie a Jocurilor Olimpice, atât timp cât mi-am stabilit cea mai bună performanţă, locul 24 la 30 de kilometri”.

Drapelul României la ceremonia de închidere va fi purtat de Raluca Strămăturaru!

Potrivit deciziei Comitetului Executiv al COSR, din 25 ianuarie, sportivul cu cel mai bun rezultat la JO PyeongChang 2018, va fi purtătorul de drapel al României la ceremonia de închidere a competiţiei. Până acum, cu o zi înaintea încheierii Olimpiadei albe, Raluca Strămăturaru a obținut cel mai bun rezultat pentru România, respectiv, locul 7 în proba de sanie, astfel că ea va fi purtătorul de drapel al României.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.