Jurnalul lui Georgel (XVIII)

Jurnalul lui Georgel (XVIII)

0 251

Iară l-am visat pe Dragnea, se făcea că sunt la el la închisoare, ce moacă avea fără mustață, și mă tot invita să stau jos ca să stăm de vorbă. Bleahhh, urât era acolo, și îmi tot arăta cum scria pe pereți cine a mai trecut prin camera aia. Numai nume mari, Năstase, Voiculescu, Dan Diaconescu, Copos, Dragnea. Hahahaha, cum au unii guvern în exil, noi puteam să ne facem guvern în detenție. Urât era Doamne la închisoare, urât de tot. Apoi se făcea că i-au dat drumul, și era așa plin de mușchi și de tatuaje, chiar și părul îl avea negru acum de la steroizi și anabolizante, și povesta ce a învâțat în el în detenție. Cică nasol nu e că stai cu alți închis acolo toată ziua și să mai dai o tablă și o carte, și mai stai de vorbă cu oamenii, nici că nu sunt femei să mai una-alta, ci că dacă furi ceva de la careva îți iei bătaie pe loc, nu e ca în libertate, că până te ia poliția, că până face procurori dosarele, până se judecă, ehe, tu ești cu mațul plin. Și pentru că nu se putea abține de la furat, a pus mușchi pe el și tatuaje de l-au făcut și șef la închisoare, dacă mai stătea un pic îl făceau direct director. Mare om! Mare de tot, cum a ținut el țara asta cu piciorul pe frână atâția ani. Avea planuri mari, cică vroia să se însoare, să ajungă iar la guvernare. Ciudat tare visul, că eu pe Dragnea l-am cunoscut așa în fugă, mai mult din ce povestea Dunca. După care l-am visat pe prostul Oprică, se făcea că l-a prins Susanu Amendă cu ceva ouă expirate la el la cârciumă, și că se schimbase legea, nu mai era amendă, l-au pus să mănânce toate ouăle ălea de era ăsta galben la față ca lămâia și se ținea de ficat. Hahahahahaha, ce față avea, de Boson Higgins expirat!

    Am plecat așa un pic apatic de acasă că numai nasoale visez mai nou, ba cu rușii, ba cu Dragnea, ar trebui să văd ce tot înseamnă ăstea că mă dezechilibrează! Că e campanie acuma și eu vreau să visez frumos noaptea, să fiu fericit ziua să râd la bibani ca să puie ștampila pe mine. Că mie îmi place să fiu fericit, și cel mai fericit sunt când le văd celorlalți groaza în ochișori sau când îi văd că au înghițit prosteala. Și să am oameni peste tot, datori vânduți dacă se poate, care execută la ordin ce le spun eu! Așa cum m-am ocupat să am oameni prin toate consiliile de administrație. Și la apă, și la șosele naționale, și la RAT, și la RIAL, și la păduri. De la femeie de servici la director, toți sunt oameni mei. Buni oameni, când merg pe acolo numai să trăiți aud! Să facă și ei un bănuț și să mă asculte orbește, ca să fie bine, să nu fie rău că de pe stradă golani i-am strâns pe toți și le-am dat o bucată de pâine. Că așa sunt eu milos din fire, să câștige toată lumea care trebuie. Și ce, așa face toată lumea bună peste tot în țara asta, sunt eu mai prost? Să fie haos cum vrea ăștia progresiști? Fiecare cu zona lui de influență, ce eu merg la servici la progresiști și haștagiști să vă spun ce să facă? Hăhăhăhăhă!

    Ia să mai vedem care este situația așa de dimineața, să le iau pulsul ca să nu mă ia prin surprindere să-mi ia mie piuitul! Toată lumea de la directorime la șefi și șefuleți comanda la mine. În 5 minute toată lumea drepți. Ia să vă ascult eu la lecții, că doar sunt profesor și eu! Hahahaha…ia să vedem, cu încasările cum stăm la buget? Ia care n-a plătit somație că îi ia mama dracului, poprire pe tot ce are! Locala cât a strans de la gâștele de turiști? Ha, mai vigileți băieți, mai vigilenți, luați salariul degeaba! Achizițiile? Aha, toate la semnătura mea, nu mișcă nimic la voi fără să știu eu. Toată lumea a dat pliante la neamuri și m-a vorbit de bine? Boooon. Că dacă nu ies primar vine Colibaubau și vă dă afară din servici, gata cu viața la palat, nici dracu nu vă mai angajează! Hai marș înapoi la muncă! Oprică, Chiricheș și Gabor la mine! Cum stăm pe Facebook? Mai comentează boul ăla de la Informația Brașovului? Dar boul ăla de la infobrașov.net? Ia, toată lumea pe Facebook, marcaj strâns pe tot terenul, nu mișcă nimic fără știrea mea! Hai, marș afară la campanie pe stradă că vine Colibabă și ajungeți iar la sapă de lemn acolo unde v-am găsit! Să nu uit diseară strângerea la partid că am să vă dau ceva? La care ăștia de le-au luminat ochișorii când au auzit că e de luat, zic ce șefule? Câte un șut în cur bă, să vă mișcați mai cu talent, aia am să vă dau, hai marș afară pe stradă la vrăjit guvizi! Vezi să nu speriați vânatul că vă ia mama dracului! S-a înțeles? Hai că numai mâine nu-i poimâine și dacă nu ies primar….deci nu există să nu ies primar. Veri,nepoți, străbunici hai, toată lumea la afișe și la pliante, că pe seară ies la numărat și draci vă găsesc. S-a înțeles?

    Angelica la mine, ce se mai aude, care mănâncă rahat pe aici de mine la mine în primărie? Aud? Nimeni sefu stau toți smirnă cu pamperși pe ei nici la budă nu se mai duc. Da, bine, altceva? Păi dom primar, vărul ăla al meu…..Se rezolvă dă-l dracului, zic io, stai să treacă alegerile că stă ăștia geană pe mine. Lansează zvon că fac concedieri că am informații că mă trădează lui Susanu Amendă și lui Ialomițianu Arici la Buzunare. Hai, la treabă!  Hopa sună și telefonul. Mandolină. Hopa să trăiască prim ministru. Era treaz Mandolină, rar așa ceva, cred că a răcit și ia antibiotice prostul. Și zice Mandolinezu Tescovinezu, că domnul primar că una-alta, că să rezolvăm, ce dracu vrea ăsta că nu înțeleg nimic, vorbește ca securiști ăia bătrâni. Zic eu, rezolvăm, rezolvăm, mai zice Mandolină că mai am nevoie de ceva miniștri să-i plimbe la Brașov că e programul strâns, să văd, zic eu lasă-mă un pic că te sun eu dacă am nevoie, hai pa, în sinea mea las-o ușor că ți-a ieșit ficatul pe față, distilerie ambulantă care ești, mă deranjezi la servici!

     Și zic hai că le-am rezolvat pe toate să mă duc la o ciorbă, poate vine și Adiță Cejeu să vedem pe unde mai mergem azi să dăm la gușteri să le umplem gușa, că pleznește pipota în alegător când începe Adiță cu aeroportul, le arată filmări de pe telefon, se vede pe rupți ăia de foame cum visează de le curge scuipat din gură că se dau ei cu avionul, Tokyo, Singapore, Marlboro. Mergeți la Vaslui băăăăi rupților pe genunchi, pupați voi să mergeți cu avioanele lui Adiță Cejeu, că sunt de lux, am vorbit eu cu el, și el cu mine și împreună am hotărât asta. N-aveți voi față de mers cu avionul! Și cum mergeam eu așa, zâmbind profesionist la gușterimea de pe stradă, să-i leșin că-i bag în seamă, când colo ce văd la cafenea la mine acolo la primărie la colț, stătea la cafele Macedonschi Pastilatul cu Coliban Trotinetistul. Hait, Leonte și Șovăială mai lipseau, că Ialomițianu n-a pupat toate icoanele din oraș la ora asta, încă e devreme, și Susanu Amendă trage nu știu ce clip cu gagici la mine pe pod la Fartec, poate se apucă și ăsta de cântat pe la festivaluri, o manea, ceva. Discutau ei chestiuni grave, așa după fețe, erau afectați. Hăhăhăhă. Aoleu ce discută ăștia frate, viitori foști candidați sanchi, își fac liga pierzătorilor la alegeri de la mine din oraș hăhăhăhă, se privatizează, ce dracu vorbesc ei între ei? Hăhăhăhăhă, m-aș duce să-i salut așa de sus, din mers, să le iau pulsul, dar nu mă duc că le dau importanță, îi bag în seamă, după aia se laudă pe Facebook, pune poze cu mine. Și nu se merită! Nu se întâmplă să aibe ei dialog cu mine. 

    Și pe Adiță Cejeu îl iau cu mine diseară la mine la primărie că tragem iară interviu să ne dea pe Facebook. Om îl fac! Îi arăt că dacă vreau eu fac și televiziune acolo la mine, proteveu fac dacă vreau, și dacă mă încordez o chem pe Esca și pe Dana Budeanu și fac emisiuni de n-a văzut Parisu. Nu prea știe Adiță Cejeu cum e cu televiziunea că la el pe câmp acolo la aeroport, la porumb nu s-a inventat din ăstea. Noroc cu mine că-i mai deschid o ușă, îl mai învăț una-alta, nici tacâmurile în mână nu le ținea corect, numai autostrăzi și aeropoarte visează toată ziua. Uneori mi-e și milă de el când îl văd așa de m-a pus partidul să-l iau după mine atârnache, că nici naiba nu-l băga în seamă. Ehe, noroc cu mine că îi fac eu campanie că nici naiba nu-l votaoi, poate să-mi pupe și mâinile pe chestia asta!

  Hai pa că am treabă nu știți voi. Hai pa!

Jorhe de Buruienesco

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.