La anul, probabil un sfert de milion de români în drum...

La anul, probabil un sfert de milion de români în drum spre Canada !

Anul acesta, la 1 iulie 1867 , Canada a sărbătorit 150 de ani de la formarea statului modern, prin unirea într-o Confederație a coloniilor britanice din America de Nord. In anul 2017 si Romania va sarbatori Centenarul Marii UNIRI, dupa ce in ianuarie s-au sarbatorit 158 de ani de la Unirea Principatelor!
Tânăra țară, Canadadesigur – fara un trecut  de adinca identitate nationala precum  Romania, precedat  de o istorie unica a Principatelor –  a cunoscut un proces de continuă extindere teritorială, de dezvoltare economică și socială, ajungând printre cele mai dezvoltate state ale lumii.
A doua țară a lumii ca suprafață, Canada s-a dezvoltat atât de rapid datorită resurselor naturale bogate și imigrației susținute
. La aceasta s-a adăugat, în ultimii 150 de ani, protecția strategică a marelui vecin de la sud, Statele Unite ale Americii, cele două țări împărtășind profunde legături istorice, socio-culturale, politice și economice.

Originarii din România s-au numărat și ei printre imigranții care au contribuit la clădirea visului canadian, primii imigranți din țara noastră (de origine evreiască) sosind pe teritoriul canadian în 1884, în orașele Montreal și mai târziu Toronto, unde au construit primele sinagogi din aceste orașe, ambele numite Rumanishe Shul (Sinagoga românească).Ulterior, români din Bucovina s-au stabilit în Regina, capitala provinciei Saskatchewan, unde în 1902 s-a construit prima biserică ortodoxă română din Canada.
Un grup compact de români bucovineni s-a stabilit în provincia Alberta, şi a întemeiat satul Boian, unde și astăzi mai trăiesc persoane cu ascendenţă română. În aceeași perioadă (cca. 1886-1900), comunități românești similare au fost întemeiate la Hamilton și Windsor, în provincia Ontario. Aceste comunităţi aparţin primului val de imigranţi români în Canada, sosiți în Lumea Nouă înaintea Primului Război Mondial. Marea majoritate a acestora au emigrat din motive de ordin economic, principala lor ocupație fiind agricultura. Au format comunități relativ omogene din punct de vedere etnic și social, construind școli comunitare și biserici, fapt ce a contribuit la păstrarea conștiinței apartenenței românești vreme de mai multe generații.
În perioada interbelică a urmat un nou val de emigranţi originari din România, sosiți în Canada în majoritate până în 1929, anul declanșării marii crize economice mondiale. In orașele mai mari precum Montreal, Toronto și Windsor.
Începând cu anul 1938 și până în 1989, regimurile dictatoriale succesive din România i-au determinat pe mulţi români să emigreze. Cei care au emigrat în Canada în această perioadă, au constituit un al treilea val, a cărui motivaţie principală era uneori și de ordin politic.
După 1990, a urmat ultimul și cel mai masiv val de emigraţie, format în principal din reprezentanți ai populației active, preponderent tineri atrași de oportunitățile economice, profesionale și sociale din Canada.

La data de 25 octombrie 2017 Agenţia federală de statistică canadiană (Statistics Canada – www.statcan.gc.ca) a dat publicităţii o nouă parte din rezultatele Recensământului populaţiei desfăşurat în 2016, respectiv datele privind imigraţia și diversitatea etnoculturală (locul naşterii, cetăţenia, originea etnică, minorităţile vizibile, limbile vorbite de locuitorii Canadei) Populația Canadei a crescut cu 5% în 5 ani, ajungând de la 33.476.688 de locuitori în 2011 la 35.151.728 de locuitori în 2016.

Noua imagine a imigrației și diversității etnoculturale a Canadei așa cum a fost surprinsă de Recensământul din 2016 relevă că imigranții reprezintă 21.9% din populația de Canadei.Între 2011 și 2016 s-au stabilit în Canada 1.212.075 de noi imigranți, care reprezintă 3.5% din totalul populației la momentul recensământului și 72.36% din totalul creșterii cu 5% a numărului de locuitori în 5 ani.
Majoritatea acestor noi imigranți (60.3%) au fost admiși pe criterii economice, 26.8% s-au alăturat familiilor aflate deja în țară iar 11.6% au fost admiși în Canada ca refugiați (provenind în special din Siria).Asia, Africa și Europa sunt primele trei continente de origine a noilor imigranți, majoritatea noilor veniți (61.8%) fiind născuți pe continentul asiatic, incluzând Orientul Mijlociu.
Marile metropole Toronto, Vancouver și Montreal sunt principalele destinații pentru mai bine de jumătate dintre noii veniți (56.0%)
 . În anul 2016, imigranții reprezentau 46.1% din populația orașului Toronto, 40.8% în Vancouver și 23.4% în Montreal.
Conform datelor din 2016, în Canada locuiesc 7.540.830 de persoane născute în străinătate și sosite prin procesul de imigrație, reprezentând peste o cincime din totalul populației canadiene (21.9%). Potrivit proiecțiilor Statistics Canada, proporția persoanelor născute în afara Canadei va atinge până în 2036 între 24.5% și 30.0% din totalul populației.
Principalele orașe din Canada în care locuiesc etnicii români sunt: Toronto (50.520), Montreal (47.985), Vancouver (17.485), Calgary (13.590) și Edmonton (11.605). În general numărul românilor din marile orașe a crescut constant, excepție făcând-o aglomerarea urbană Kitchener-Cambridge-Waterloo unde în 2016 mai locuiau 9.690 de români față de circa 15.000 la începutul anilor 2000, explicația constând probabil în diminuarea oportunităților economice din această regiune.

Principala noutate pentru publicul român este că numărul cetăţenilor canadieni şi rezidenţilor permanenţi originari din România se ridica la 238.050 în 2016, crescând constant de-a lungul timpului,Din totalul celor238,050 de persoane declarate de origine etnică română în 2016, 96.910 aveau origine etnică unică iar 141.145 origine etnică multiplă.
Așa cum alți autori au semnalat anterior, trebuie precizat că în Canada sunt circa 500.000 de persoane care au o ascendență românească însă din păcate sentimentul apartenenței la România este conștientizat/ împărtășit de mult mai puțini, așa cum o reflectă și recensămintele populației.
S-au înregistrat și 14.915 de persoane care s-au declarat “moldoveni”, din care 7.415 au origine etnică unică iar 7.500 origine etnică multiplă. Nu s-au înregistrat însă vorbitori de “limba moldovenească”.
În ceea ce privește distribuția pe generații a originarilor din România aflați în Canada, 83.400 dintre aceștia sunt la a treia sau mai multe generații de imigranți, majoritatea acestora având origine etnică multiplă (78.910), 56.040 sunt la a doua generație de imigranți iar 98.615 sunt la prima generație de imigranți, majoritatea acestora având origine etnică singulară (75.065).(sursa:contributors)

COMENTARII

  1. .ddrAșa cum alți autori au semnalat anterior, trebuie precizat că în Canada
    sunt circa 500.000 de persoane care au o ascendență românească ..
    .Ar fi o chestie sa se mai duca …inca o juma’ de milion!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.