La o lună de la …„BLATUL” de pe 10 August 2019

La o lună de la …„BLATUL” de pe 10 August 2019

0 9

Doamne, ce sperietură au tras unii că va veni un nou 10 august peste noi, de parcă era taifunul Catrina sau Nibiru. Și uite că cum veni, se duse, nu a fost nevoie să se lărgească piața Victoriei ca să încapă cei 500.000 de oameni preconizați, nici să se facă noi hidranți ca să se poată aproviziona tulumbele, așa cum nici după cacealmaua de la Caracal nu e nevoie de alți milițieni, de proximitate, nici de noi speakeri la S.T.S.,  ci doar de conștiință, profesionalism și – e adevărat, imposibil de realizat – curățenie morală în instituțiile statului politizate și corupte până în măduvă.

Dar să revin la comemorarea/aniversarea protestelor din 10 august. Despre cele de anul trecut nu mai comentez, s-a vorbit destul și degeaba. Și despre cele de acum o lună s-a tot vorbit și tot degeaba, câinii latră, caravana trece, noi cu drag lenevim. Deși puterea intrase în vrie, lui Fifor, cel care ține calul la interne, îi ieșiseră ochii din orbite încercând să ne explice ce măsuri ia el și ce minuni va realiza în sistem, ca și precedentul de la Constanța, iar opoziția își freca palmele la gândul că va profita iarăși de banii altora din afară dar și de bietele suflete nevinovate din țară care au ieșit și -sperau ei- să iasă iar pentru a fi victime pe umărul cărora să se vaiete ei, opozanții,  ziua, seara, noapte de 10 august au trecut fără incidente majore.

Înduiosătoare mulțumirile lui Fifor, adresate românilor pentru modul în care au manifestat anul acesta. Așa a rămas și el pe funcție. Va amintiți au ieșit în stradă cam 10-15 mii de oameni, au…. marcat momentul, că nu știu dacă au protestat, comemorat sau aniversat, și gata. Nici nu aveau ce să facă altceva, deși motive aveau. Poate era momentul ca oamenii să ceară nu demisia guvernului ci demisia întregii clase politice din ’89 încoace, care a dus la:
– secătuirea rezervelor naturale, vinderea acestora către companii și state străine;
– ridiculizarea armatei, diminuarea capacității de apărarea a țării, aservirea militară, politică și economică a României unor interese străine;
– distrugerea învățământului;
– cancerizarea, cangrenarea, destabilizarea  sistemului sanitar-medical, din punct de vedere profesional, tehnic, instituțional, organizatoric, al încadrării;
– deprofesionalizarea tuturor meseriilor, batjocorirea noțiunii de profesie, în toate ramurile economice;
– dezinteres în tot ce înseamnă protecția cetățeanului, respectarea drepturilor constituționale, apărarea, protejarea și întărirea unității naționale, inducerea unei stări de nesiguranță, teamă, dezinteres, dezbinare și ură între diverse categorii de profesii, personal, grupuri sociale, politice;
– bagatelizarea celor mai sfinte și importante principii și năzuințe, tradițiilor, istoriei, alinierea la unele „valori” importate, care sub haina democrației impun percepte  morale neacceptabile și neconforme cu cele tradiționale și normale.

Lista ar putea continua la infinit. Eu mă așteptam ca cei care au ieșit în piața Victoriei să demonstreze pentru aceste aspecte ale mersului societății. „Jos Guvernul!” deși este de actualitate în orice zi, la orice oră, indiferent cine e la guvernare, nu mai are efect și nici nu duce nicăieri. În plus, să fim serioși, ne convine nu ne convine, o țară în care guvernele cad la ordin, prin proteste organizate din afară, sau emoțional în urma unor „accidente” suspecte sau cu indicii rezonabile că au fost  organizate pentru a exploata emoțional populația și a o scoate în stradă, numai democratică nu este.

Când nici Parlamentul și nici președintele nu pot schimba un guvern prin formele stabilite de lege, cetățeanul nu are altceva de făcut, decât să caște ochii la următoarele alegeri și să voteze în cunoștință de cauză.
Ciudat este că de regulă, la astfel de proteste, cerând schimbarea, participă exact cei care nu au participat la alegerile anterioare, nu au votat, pentru că „au fost turmentați” adică nu au știut cu cine să voteze, sau nu au vrut să voteze cu nimeni. Dar apoi ies în stradă și spun că nu le convine regimul. Nu dragi cetățeni, dacă vreți să aveți drepturi cetățenești, achitați-vă în primul rând de obligațiile cetățenești, ca să aveți apoi cu ce să vă justificați cererile.

La drepturi cerute, obligații asumate și viceversa.

Dar, spre surprinderea politicienilor, chiar a cetățenilor, de data asta, pe 10 august au ieșit foarte puțini oameni comparativ cu așteptările și aproape deloc gălăgioși, care nu au mai reeditat scandalurile și circul de anul trecut. De ce așa ?
Pentru că:
* „investitorii” au ajuns la concluzia că nu e cazul să mai pompeze fonduri în organizare, dotare, jocuri de lumini, pentru că guvernarea P.S.D. este compromisă, nu mai e nevoie să fie nimeni convins că P.S.D.-ul una spune alta face. Le e lene să mai dea și bobârnacul de rigoare;
* opoziția nu a avut și nu are forță, nu are oameni, nici să organizeze, nici să se organizeze, nici să guverneze, ea așteaptă să cadă copacul, nu are nici măcar un clește de grădină ca să ajute… tăierea copacului;
* galeriile echipelor de fotbal, altă dată folosite la greu pentru a crea busculade, puncte fierbinți, provocări și violențe ale jandarmilor, nu au mai fost mobilizate, iar aceștia, „ultrașii”, nechemați au realizat că nu e cazul să intervină, pentru că neavând „suport” sunt ușori de detectat, ridicat și corecționat, pentru că ei se cunosc cu jandarmii, cum se cunosc  biciușca cu calul;

Blat 10 august 2019

De data asta, în piață au veni în procent de peste 80%, „oameni de bună credință” adică adevărații nemulțumiți, nu cei dirijați sau subvenționați politic sau financiar pentru a protesta, oameni care au considerat că e de datoria lor să își manifeste – civilizat- opinia, fără a se isteriza. Procentul dintre cetățenii pașnici și cei „isterizați” a fost exact invers celui de acum un an, de aici lipsa aproape totală a incidentelor, pentru că nota dominantă a dat-o majoritatea. Acesta este motivul pentru care încercările protestatarilor  „profesioniști” – gen Bot, Dide – au fost taxate nu de jandarmi ci de oamenii care nu au vrut să se mai lase manipulați și provocați. A fost un mare eșec al celor care obișnuiau să deturneze și să incendieze la propriu și figurat protestele.

„Rezistenții” au fost cvasii-absenți, am spus mai sus de ce. Dacă nu iese nimic, nu tu un concert, un mititel, o scobitoare, băieții nu vin, sau dacă vin îi ceartă pe organizatori că nu s-au ocupat și de ei. Aștept momentul când un parlamentar în căutare de inițiative tâmpite, va propune ziua de 10 august ca Ziua protestului, sau Ziua rezistenților, sau mai știu eu cum i-o spune, pentru că istoria trebuie să știe că au existat cândva în România și manipulați plătiți. Nici jandarmeria nu s-a forțat să intervină ca altă dată, deși lângă ei erau agresați oameni pașnici, femei, chiar de foștii lor clienți, de parcă ar fi fost o înțelegere între ei, „tu nu mă vezi, eu nu te văd, nu avem treabă unul cu altul!”. A fost un „blat” organizat între rezistenți și jandarmi. Este clar că au existat informații că „profesioniștii” nu vor acționa așa că jandarmii au venit unii la cămașă, și-au lăsat carapacele  la sediu, mă mir că nu au venit cu flori.

Una peste alta, teama unora și speranțele altora că vor fi iar probleme, au fost nejustificate. În lipsa unor evenimente pe care să le macine, unele posturi tv s-au apucat să re-macine protestele  de anul trecut învinuind guvernul că nu a făcut nimic pentru a-i pedepsi pe jandarmii care au fost agresivi acum un an, fără a lua în calcul și cazurile în care jandarmii au fost agresați, provocați, loviți. De fapt nimeni nu vrea ca legea să fie respectată toți vor să li se dea sau să li se facă doar lor dreptate, despre dreptatea sau drepturile altora, despre lege, vorbesc mai puțin.

Așa se întâmplă și în cazul Alexandra, sau Caracal. Pe nimeni nu interesează adevărul, toți vor să se rezolve doar ceea ce îi interesează pe ei. Ba se scanează curtea, se aduc buldozere, se fac săpături se distrug efectiv probe pentru a demonstra prin lipsă de probe și lispsa cadavrului, că Alexandra a fost omorâtă de un dezaxat psihic care a acționat singur și inconștient, poate în somn, că nu își mai amintește nimic,  iar la fabricarea acestui adevăr,  autoritățile, mână în mână cu complicii lui Dincă conlucrează făcând eforturi demne de o cauză mai bună. Este exclusă din cercetări orice altă variantă iar dacă se fac cercetări (secrete) pe aceste alte variante, se fac pentru a se șterge urmele, nu pentru a se afla adevărul.

Așteptăm degeaba ca politicienii, guvernanții, indiferent cine ar fi ei, să facă ceva pentru noi. Ceea ce au făcut până acum arată clar intenția lor. Așteptăm degeaba ca marile puteri, „euroatlanticii” să facă ceva pentru noi, pentru că distrugerea și vânzarea României s-a făcut în interesul și sub indicațiile lor. Aud că până și militarii s-au plâns într-o scrisoare lui Trump, pentru modul în care sunt tratați pensionarii, cei militari în special. Bă ești prost? Păi pe de o parte,Trump are tot atâta timp pentru  pensionarii militari români cât are Iohannis  de imigranții de la granița cu Mexicul. De ce nu se duc domnii la președintele lor, nu al beneficiarilor de fetițe de Deveselu? Au fost la Iohannis, i-a primit acesta și nu le-a rezolvat problema? Sau poate vor să meargă la Casa Albă odată cu Iohannis? Pe de altă parte, să te pretinzi patriot, apărător al suveranității și independenței țării în timp ce ceri ajutorul președintelui unei puteri străine pentru a-ți rezolva problemele interne este o dovadă ori de prostie crasă, ori de neînțelegere a noțiunii de suveranitate și principiilor de drept internațional, ori impotență acțională, ori .. acceptare a statului de sclav.

Halal națiune! Ori ne luăm soarta în mâini și ne manifestăm legal,  în masă, pentru a ne stabili singuri viitorul, ori ne îndoim spinarea, ne declarăm sclavi și ne oferim serviciile celui care oferă condiții de supraviețuire egale cu ale altor patrupede, cerând un bici din piele mai moale.

Aranjament grafic – I.M.

Col. (r) Marin Neacsu

https://www.art-emis.ro/
Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.