La SC Primăria Scripcaru SA nu sunt bani de Aeroport, dar Eurosalub...

La SC Primăria Scripcaru SA nu sunt bani de Aeroport, dar Eurosalub SRL va lua 64.150.000 lei pentru… tomberoane

1 458

Firma braşoveană Eurosalub SRL,  a căştigat zilele trecute contractul cu Primăria şi astfel în termen dedoi ani va livra – atenţie – cel mult (nu cel mai puţin) 320 de ecoinsule asemănătoare celor din cartierul Valea Cetăţii sau din cartierul Scriitorilor. În anunţul de atribuire se arată că în următorii patru ani se vor cumpăra maxim 200 de ecoinsule cu 8 guri, maxim 150 de ecoinsule cu 6 guri  şi maxim 70 de ecoinsule cu 5 guri

Conform anunţului licitaţiei lansate în 1 august 2019, valoarea estimată a acordului cadru era maxim  64.150.000 lei (fără TVA), iar contractul a fost atribuit pentru o valoare maximă de 63.189.410 lei, fără TVA. În fiecare an, sau de câte ori va fi nevoie, se va încheia câte un contract subsecvent, a cărui valoare nu poate depăşi suma de 20.200.000 lei, fără TVA.

Accesul persoanelor care nu fac parte dintre utilizatorii arondaţi nu este posibilă

Prin contract se vor achiziţiona eco-insule cu 5, 6 sau 8 guri de încărcare, care vor oferi posibilitatea colectării selective şi cântăririi deşeurilor, inclusiv a reciclabilelor, dar şi a identificării utilizatorului. Accesul la fiecare recipient de depozitare din cele patru categorii – hârtie şi carton, mase plastice, metal, sticlă – se face automatizat, numai în baza unui cititor de coduri de bare, care scanează codurile de pe sacii menajeri.
Astfel, accesul persoanelor care nu fac parte dintre utilizatorii arondaţi nu este posibil. De asemenea, sistemul poate recunoaşte şi bloca accesul unui utilizator arondat, dacă, de exemplu, acesta nu respectă regulile de depozitare a deşeurilor. De asemenea, s-a solicitat ca pereţii exteriori ai eco-insulelor să fie personalizaţi, astfel încât să nu facă notă discordantă cu peisajul iar pentru identificarea unor persoane care ar putea vandaliza platformele, sau care nu respectă regulile, există camere de luat vederi. . 

Fiecare este prevăzută cu sistem de identificare a celui care depune deşeurile reciclabile, un sistem de monitorizare a gradului de umplere a recipientelor – care transmite un SMS operatorului în momentul în care sunt pline – şi un sistem de monitorizare video a eco-insulei, precum şi un sistem de odorizare interioară, pentru a preveni răspândirea mirosurilor neplăcute.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Ce tot se invarte lumea din Brasov in jurul cozii…adica in jurul ideii de aeroport… chiar se vrea poluare fonica,ploi acide,degradarea si mai mult a mediului din jurul Bv s.a.m.d….nu s-a facut nici cel mai mic studiu de impact asupra mediului si tot se urla :”vrem aeroport „…o gasca (inca nu le dau numele ,dar poate Ibanescu Liviu ii stie )vrea sa ciordeasca bani din toate partile – ca de ,daca se face aeroportul , nu trebuie despagubiti proprietarii…?!?…nu – i asa Ibanescule ?…si mai apoi Dumnezeu cu mila…Bv.tinta strategica pentru inamicii NATO…si tot asa…adica cei care flutura ideea de aeroport vor sa faca bani si ii doare pe nicaerea / niciunde / nicicum de interesele urbei ale cetatenilor si nu in ultimul rand al Țarii…nu e in stare primaria sa amenajeze gara darite sa o scoata in afara Bv…asa cum ar fi civilizat…unde s-a mai pomenit gara in centrul orasului…si e si mare….?….gargaunii cu aeroportul sunt o gogorita electorala si de ciordit bani …

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.