Abia întoarsă de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, acolo unde a câştigat medalia de bronz împreună cu echipa naţională, extrema Coronei, Laura Chiper o vizită colegelor, la amicalul echipei cu Măgura Cisnădie. ,,Abia aşteptam să ajung la fete”, a spus jucătoarea Braşovului. În mod cu totul surprinzător, Laura Chiper a fost singura din lotul Coronei, convocată la echipa naţională!

Laura Chiper a vorbit extrem de fericită despre Mondialul care i-a adus prima medalie din carieră, alături de naţională: ,,Fără doar şi poate a fost cel mai frumos turneu final la care eu am participat, iar faptul că pentru mine înseamnă şi Campionatul Mondial care îmi aduce prima medalie din carieră cu naţionala, asta îl face să fie special. A fost altfel decât până acum, de la început până la sfârşit. Chiar dacă după înfrângerile din grupă poate că puţini mai credeau că putem ajunge unde am ajuns, în echipă lucrurile au stat altfel. După cele trei meciuri pierdute, am avut o şedinţă între noi, am vorbit mult iar când acea discuţie s-a încheiat, cred că fiecare dintre noi a simţit că este alt om decât a fost până atunci, şi dincolo de cum s-a simţit fiecare în parte, toate am simţit că suntem parte dintr-o echipă extrem de unită. A fost fantastic acel sentiment”, a spus Laura.

Jucătoarea de 26 de ani a mai spus că îi este foarte greu să caracterizeze meciul cu Brazilia, care a fost trăit la o intensitate maximă: ,,Nu ştiu ce aş putea să mai spun despre un meci care a fost cum ştie toată lumea!? Am crezut în noi şi asta s-a văzut în teren. Să vii după trei înfrângeri şi să învingi Brazilia, care era campioana mondială en-titre, înseamnă enorm pentru orice jucătoare de handbal. A fost frumos, un meci pe care l-am trăit la maxim, iar finalul nu poate fi descris în cuvinte”.

Laura Chiper recunoaşte că a plecat la Campionatul Mondial cu o stare nu tocmai bună, dar că acum nu regretă nici o clipă petrecută acolo : ,,Trebuie să recunosc, aveam un sentiment ciudat. Dacă până acum eram mai multe jucătoare de la Corona la lot, acum am fost singura convocată şi îmi lipsea să fiu cu cineva de la noi, de la Braşov. Însă…odată ajunsă la lot, starea mi s-a schimbat, lucrurile au mers din ce în ce mai bine. Totul e altfel acum. Acest Mondial chiar a transformat echipa naţională într-una mai unită şi mai frumoasă decât a fost. Cred că toate ne-am schimbat după acest turneu final. E frumos. Cu siguranţă vreau să mai trăiesc aşa ceva”.

Jucătoarea Coronei a mai adăugat că nu regretă faptul că nu a jucat mai mult la turneul final din Danemarca : ,,Nu am cum să am niciun regret că nu am jucat mai mult. Antrenorii au luat cele mai bune decizii, iar asta s-a văzut şi în teren. Eu am jucat exact atât cât trebuia să joc, mai ales că Ada Nechita a făcut un turneu extrem de bun şi a ajutat foarte mult naţionala României. Însă, dincolo de cât a jucat fiecare jucătoare, în Danemarca ne susţineam, ne încurajam şi la final ne bucuram împreună, ca o adevărată echipă, indiferent dacă vreuna dintre noi fusese sau nu în teren. Asta a fost frumos, am fost mai unite ca niciodată…”.

Laura are mare încredere că naţionala României se va califica la Olimpiada de la RiO : ,,Nici nu mă gândesc la altă variantă. Nu contează unde se va juca, nu trebuie să conteze. România va merge cu gândul calificării şi va fi la Rio”.

Dorin Duşa

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.