Laura Codruta …Borgia „stă” deasupra unui buboi de consecințe; Bisturiul, în...

Laura Codruta …Borgia „stă” deasupra unui buboi de consecințe; Bisturiul, în mâna ministrului!

0 503

Pentru prima oara şefa Ministerului Public, Laura Codruţa Kovesi, a fost numită, neasteptat, în inalta funcţie de catre acelasi influentzabil preşedintele Traian Băsescu în 2006, la propunerea ministrului justiţiei din acea vreme, Monica Luisa Macovei. Kovesi a fost promovată în această importantă funcţie la frageda vârstă de 33 ani. Dintr-o anonima cu trei procese la activ, la Tribunalul de la Sibiu, unde activa ca procuror şef al Biroului local DIICOT, sa o pui ditamai Procuror general?. Practic, la 33 de ani, pe mâna ei au fost date DNA, DIICOT, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, Secţia Judiciară (Penal şi Civil), Secţia Parchetelor Militare şi, bineînţeles, Secţia Resurse Umane şi Documentare şi Departamentul Economico Financiar. Practic tot ce ţine de Justiţie în România! Și te mai miri unde am ajuns?

Modesta Laura Kovesi,cu nota 6 si ceva la final de facultate a fost propulsată spre înalta funcţie de Procuror general al României de către secretarul general al PDL, Vasile Blaga, care era prieten cu tatăl Codruţei, Ioan Lascu,  timp de 30 de ani procuror şef al Parchetului orasului Mediaş. Din această funcţie, în exercitarea căreia a fost volens-nolens , un colaborator apropiat al Securităţii şi al Miliţiei dar si al Poliţiei, dl Ioan Lascu a fost şi un protector şi un beneficiar al afacerilor din capitala gazului românesc. Acesta avea obiceiul să se laude că a deţinut cea mai îndelungată funcţie de conducere în procuratura românească şi că a obţinut cea mai înaltă funcţie în procuratură pentru fiica sa.
Cand Ioan Lascu s-a pensionat anticipat în primăvara anului 2010, a organizat o mare petrecere la un restaurant din Mediaş (Binder Bubi), ocazie cu care accesul în zonă a fost blocat de importante forţe de ordine, întrucât invitaţii de onoare erau procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, ministrul de Interne, Vasile Blaga, şi directorul general de atunci al Societăţii Naţionale Transgaz, Florin Muntean.

Revenind la lobby-ul făcut de Blaga pentru Kovesi pe lângă Băsescu, fostul preşedinte al PDL Emil Boc şi-a dat şi el girul pentru numirea Codruţei Kovesi. Cum altfel, când Emil Boc a fost coleg de an şi de grupă cu Kovesi la Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.Numai că promovarea lui Kovesi i-a surprins pe colegii ei de facultate şi de serviciu, întrucât aceasta nu fusese deloc o studentă… eminentă, sau vre-un procuror genial, ea neremarcându-se  pe plan profesional.
La bilanţul de profil pe anul anterior (2005) a ocupat doar locul 10 din 16 procurori similari. Renominalizarea sa în septembrie 2009 ca procuror general de către preşedintele Traian Băsescu, era deja o „certitudine” de slugarnicie, în condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii, instituţia supremă a magistraţilor din România, a respins categoric renumirea sa, cu 5 voturi contra şi 1 vot pentru, care a surprins.LAURA CODRUTA KOVESI pvb

Mai mult, foştii procurori şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, au acuzat-o pe Laura Codruţa Kovesi că le-ar fi solicitat să tergiverseze dosarele privind privatizările strategice. De asemenea, presa centrală a notat că procurorul general Kovesi este suspectata că l-ar fi delegat pe fostul procuror brasovean Valentin Horia Şelaru, care era omul său de încredere în calitate de consilier personal, să emită soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul Alro. Kovesi l-a adus pe acest procuror de la Serviciul teritorial Braşov al DNA la Parchetul de pe lângă Înalta Curte l-a numit consilier al procurorului general şi l-a detaşat la DIICOT  pentru a da NUP în cazul Alro faţă de Elena Udrea, Theodor Stolojan, Verestoy Attila ş.a.
În cazul MITA DE LA VAMA HALMEU, procurorul general kovesi a avut o intervenţie cel puţin părtinitoare în cazul mitei oferite de fosta şefă a Vămii Halmeu,  declarând că procurorii nu s-au referit la un partid politic şi că afirmaţia ar aparţine unuia din inculpaţii arestaţi. Numai că „trimiterea” la un partid politic, respectiv la PDL, este consemnată în încheierea de arestare preventivă (atât în concluziile procurorului DNA cât şi în considerentele judecătorului care a dispus măsura arestării preventive), precum şi în rechizitoriul emis în cauză…

O explicaţie vizavi de acest comportament al procurorului şef Kovesi o oferă fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu. Acesta, la pagina 108 a cărţii sale, “Prădarea României”, afirmă că Laura Codruţa Kovesi este şantajabilă din partea şefului statului şi a serviciilor secrete. La numirea sa în funcţia de procuror general,, preşedintele  Băsescu a fost informat că soţul (Eduard Kovesi) şi tatăl acesteia (Ioan Lascu) se aflau sub urmărirea informativă a SRI. Eduard Kovesi avea dosar de urmărire informativă la SRI Sibiu din 1995!  iar din acest dosar rezulta că ar fi furnizat date şi informaţii de interes operativ unui ofiţer de informaţii maghiar,De asemenea, numele procurorului general Kovesi este intersectat cu cel al lui Florin Muntean, ajuns controversat om de afaceri, beneficiar al unor afaceri bănoase cu statul (prin Transgaz şi Romgaz), fost deputat PDL, preşedinte al organizaţiei municipale Mediaş a PDL, bun amic cu tatăl procurorului general al României, Ioan Lascu.
O dovadă a acestei prietenii, Sergiu Lascu, fiul lui Ioan Lascu şi fratele lui Laura Codruţa Kovesi, a fost promovat de directorul general Florin Muntean director adjunct la Transgaz. Florin Muntean este şi cel mai bun prieten asumat declarativ de către ex-ministrul de Interne Vasile Blaga, cu care a fost coleg de armată şi de facultate. De altfel, prin intermediul lui Florin Muntean, Vasile Blaga s-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Ioan Lascu.
Acelaşi Florin Muntean, dar şi tatăl procurorului general, Ioan Lascu, sunt apropiaţi şi de milionarul Ilie Carabulea, considerat cel mai bogat om de afaceri din judeţul Sibiu, cunoscut ca patron (asociat şi administrator) al holdingului Atlassib şi al Băncii Carpatica. Despre acesta  au apărut relatări în presă că a contribuit cu suma de 1 milion de euro la campania electorală a PDL pentru alegerile prezidenţiale  a preşedintelui Traian Băsescu.
Buboiul este mare si inca purulent, iar inca procurorul sef spera sa-l „opereze” fara sa genereze consecinte, fatale pentru ea!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.