Lectura de duminică: Omul Rosu si Napoleon

Napoleon Bonaparte a avut şi el consilierul său de taină.     Cunoscut sub numele de „L’homme Rouge des Tuileries”  a fost transformat de istoricii serioşi într-o fantomă sau un geniu al palatului Tuileries. 
 El a existat pur şi simplu, se numea Jean Crezot şi era nepotul unui măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Caterina de Medici construise palatul Tuileries.
Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, considerând că este proprietatea lui, bunicul lui nu primise plata pentru teren, studia magia şi astrologia şi trăia din puţinul care îl aducea ghicitul prin taverne. Era foarte mic de statură, se îmbrăca întotdeauna în roşu şi era dinamic ca argintul viu. Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat – şi avea întotdeauna dreptate!
 
 Într-o zi întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie. Jean îi dă un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care scria „Vei fi Împărat !”. Totă lumea face haz, dar artileristul se uită la omul îmbrăcat în roşu, care era chiar mai mic de statură decât el însuşi, scoate una dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi îi spune lui Jean: „De fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii imediat şi o să fii răsplătit… împărăteşte !”
Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: „Căpitane, pericol!  Generale, e de rău!  Consule, e lată rău! Prim-consule, ăia îţi vor capul!  Împărate, te atacă!   Sire, te vor mânca de viu!”
 Culmea era că avea aproape întotdeauna dreptate! Înaintea bătăliei de la Ulm îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul împăratului, cel care a vândut generalui austriac Mack nişte planuri false ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat.
 În ajunul bătăliei de la Austerlitz „omul roşu” năvăleşte în cortul lui Napoleon, foarte agitat: „Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile – de ce aţi ocupat vârful dealurilor?!” Neapoleon îl calmează pe nărăvaşul astrolog, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl conduce spre ieşire.
Gânditor, se întoarce la hărţile sale. Dar dacă…
În mintea împăratului se conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient tunurile sale.  Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii.
 Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: „Sire, focul şi apa vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia”.
La întoarcerea din catastrofala campanie rusească Împăratul îl cheamă la el pe Jean: „Prietene nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele.  Te fac un om bogat.  Iată aici 5.000 de monede din aur, de napoleoni şi titlul pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită. Dar înainte sa pleci şi sa ne spunem adio, spune-mi prietene, cum o să mor?”  Jean răspunde : „Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte pe o corabie fără pânze”. Napoleon izbucneşte în râs şi spune: „Pentru gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni”. 
 Nu a fost o glumă…