Legea parteneriatului public-privat a fost modificată de Guvernul Tudose

Legea parteneriatului public-privat a fost modificată de Guvernul Tudose

0 100

Guvernul a aprobat joi printr-o ordonanta de urgenta noi reglementari privind parteneriatul public-privat. Potrivit unui comunicat al Guvernului, se introduce conceptul Value for Money (valoare pentru bani), conform bunelor practici de la nivel international, si care reflecta diferentierea in estimarea costurilor pe intreaga durata a proiectului, ajustata cu valoarea riscurilor, in scenariile realizarii prin metoda traditionala (achizitie publica) si prin parteneriat public-privat.

Astfel, prin promovarea de proiecte de infrastructura in regim de parteneriat public-privat, nu facem referire neaparat la necesitatea de a clasifica un proiect off budget sau de a promova vreun anumit mecanism contabil, ci la transferul de riscuri si costul mai scazut, pe termen lung, pentru statul roman in comparatie cu achizitia publica traditionala.
De asemenea, se reglementeaza etapele/competentele de aprobare in evaluarea proiectului, din punct de vedere al clasificarii acestuia in sectorul administratiei publice (on budget). In cazul in care, anterior momentului semnarii contractului, din analiza acestuia reiese ca proiectul ar urma sa fie clasificat on-budget, proiectele administratiei publice centrale vor putea fi implementate doar dupa aprobarea de catre Guvern, prin Memorandum. In cazul proiectelor de interes local, acestea se aproba de catre Comisia de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat la nivel local.
Aceasta comisie se va infiinta ulterior prin Hotarare de Guvern, se mai arata in comunicatul Guvernului.

Prin OUG se mai creeaza posibilitatea pentru partenerul public de a contribui la finantarea realizarii investitiilor cu resurse financiare publice pentru a reduce ulterior impactul financiar al obligatiilor de plata pe parcursul perioadei de operare a proiectului. Contributia optima a autoritatii publice, daca se impune, va rezulta din modelarile financiare aferente Value for Money (incluzand analizele de senzitivitate).

Potrivit Guvernului, se mai introduc modificari pentru o abordare prudentiala referitoare la sustenabilitatea proiectelor din punct de vedere a impactului bugetar si evaluarea capacitatii partenerului public-privat de a gestiona riscurile aferente implementarii proiectului.
Astfel, se stabilesc mecanismele de evaluare a proiectelor pentru evitarea situatiilor de abatere de la tintele de deficit si datorie publica asumate de Romania prin Strategia fiscal-bugetara.
La nivelul Studiului de fundamentare se va efectua o evaluare externa a capacitatii partenerului public de a gestiona riscuri la nivelul contractului de PPP.

Mai sunt introduse masuri pentru includerea in regim PPP exclusiv a proiectelor bine pregatite, care prezinta eficienta economica si o prioritate la nivel central/local:

  • Costul net actualizat al realizarii proiectului prin metoda traditionala (achizitie publica) urmeaza a fi utilizat ca punct de referinta (affordability threshold) in comparatie cu costul net actualizat al realizarii proiectului in regim de parteneriat public privat;
  • Se prevede elaborarea unui Program strategic asumat la nivelul Guvernului si care va prevedea categorii de proiecte care pot fi dezvoltate in regim de PPP.

De asemenea, se asigura continuitatea proiectului prin reglementarea situatiilor de inlocuire a partenerului privat:

  • Reglementarea unor mecanisme care sa permita inlocuirea partenerului privat in caz de neperformanta, fara reluarea procedurilor de atribuire a contractului, evitandu-se posibile situatii de reclasificare a unor proiecte off budget in proiecte on budget;
  • Protejarea activelor publice ale companiei de proiect.

Ordonanta de urgenta adoptata astazi modifica si completeaza Legii nr.233/2016 privind parteneriatul public-privat.

COMENTARII