Liga a treia : ACS SR Brașov joacă sâmbătă primul meci acasă...

Liga a treia : ACS SR Brașov joacă sâmbătă primul meci acasă din returul campionatului

0 156

„Stegarii“ vor juca sâmbătă, de la ora 15.00, cu FC Voluntari II, acesta find primul joc pe teren propriu din acest retur. Antrenorul Florin Stîngă, dar şi jucătorii Carlo Danciu şi Cătălin Grigore au oferit declarații la conferința de presă premergătoare partidei.

„Ne aşteaptă un meci dificil, contra unei echipe care are un moral bun după victoria din runda trecută când au dat dovadă de caracter şi au revenit de la 0-1 şi au reuşit să câştige cu 3-1 meciul cu Atletic Bradu. La fel ca şi noi, cei de la Voluntari au o echipă cu jucători tineri. Cei de la Voluntari au avantajul că provin dintr-o academie foarte bine structurată şi au nişte principii bine stabilite încă de la început. Au omogenitate mult mai bună decât noi, dar asta nu ne împiedica să facem un meci bun şi să obţinem cel trei puncte. Îmi doresc ca jucătorii noştri să joace cu încredere, cu ambiţie, să treacă peste tracul debutului pe teren propriu şi să joace cu curaj. Am foarte mare încredere în ei, ne-am pregătit bine, am depăşit cu bine şi momentul Craiova, astfel că sâmbătă suntem pregătiţi pentru prima victorie din retur“, a spus antrenorul Florin Stîngă.

„Este primul meci pe teren propriu din acest retur şi sunt convins că vor veni mulţi suporteri să ne susţină. Sperăm să fie un meci plăcut. Sunt convins că cei de la Voluntari vor veni cu pretenţii să câştige la noi acasă. Cei de la Voluntari nu sunt la un nivel mai mare decât noi, astfel că avem prima şansă mai ales că jucăm acasă“, a declarat Carlo Danciu

,,Eu am încredere că o să facem o figură frumoasă, suntem motivaţi, astfel că ne gândim să câştigăm. Şi ei sunt tot copii ca şi noi, astfel că nu avem nicio scuză. Uşor, uşor o să creştem şi noi în valoare şi ne vom ridica la pretenţiile acestui club“, a spus Grigore.

Preţul biletelor este de 10 la T1 şi T2 şi 50 de la Tribuna Oficială.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.