Liiceanu și-a turnat posibila otravă în paharele colegilor săi de la GDS. La propriu!
A fost multă emulație și tânguire în lumea ONG-istă că reperul (i)moral Gabriel Liiceanu și-a dat demisia. Despre caracterul omului însă și despre propria mărturisire cum a dorit să verifice niște sticle de vin dacă conțin sau otravă servindu-i din produs pe colegii săi de la GDS spune bine și cu nerv Mircea Dinescu.
Aricolul aici:
Secretul lui Bachus, cu Gabriel Liiceanu în rolul principal
Iată ce declara singur, de curând, Liiceanu. Personal mi se pare un autodenunț ce-l descalifică iremediabil…
,,Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut.
La cîteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiță cu șase sticle de vin alb.
M-am tot învîrtit în jurul lădiței cîteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întîlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie.
În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic.”
Liiceanu vrea să-și ,,repereze onoarea” cu 100.000 de euro de la scriitorul Anteonesei!
Iar despre dimensiune de ,,mecenat” a lui Liiceanu remintim articolul lui Mircea Radu intitulat ,,Lăcomie în fază terminală” în carese amintește cum aviditatea demnă de Harpagon l-a determinat pe Liiceanu să-i ceară scritorului și profesorului universitar ieșean 100.000 de euro pentru că acesta din urmă avea niște nelămuriri privitoare la privatizarea editurii Humanitas.
Redam câteva fragmente din articol:
,,Ce poate fi însă mai mizerabil decât să îi ceri în instanță unui scriitor – e vorba de Liviu Antonesei – 100.000 de euro daune? (…)
Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas doresc acești bani pentru că Liviu Antonesei a spus că această editură i-a fost făcută cadou lui Liiceanu și că, de-a lungul vremii, a beneficiat de două ștergeri de datorii din partea statului.
Nu, Gabriel Liiceanu nu a cerut instanței ca Liviu Antonesei să-i plătească simbolica sumă de 1 leu și stabilirea faptului că editura nu i-a fost făcută cadou. Nu, a vrut bani.
Dar nu bani, de fapt, ci mulți bani. Liiceanu ar putea să ne spună în câți ani – și după câte biblioteci citite – un traducător de la Humanitas poate să adune 100.000 de euro!?”.
Iulian Rinder
