,,Lupii”, faţă în faţă cu…realitatea

,,Lupii”, faţă în faţă cu…realitatea

0 296

Sfârşitul săptămânii aduce în calea ,,lupilor” Braşovului doi adversari de calibru diferit, în Erste Liga. Mai întâi, Vienna Capitals II, echipă pe care o vor înfrunta vineri, într-o partidă la care fanii ,,lupilor” se gândesc doar cu speranţe. Aceasta, mai ales după ce favoriţii lor au ,,făcut-o de oaie” recent, la Galaţi, unde au pierdut în Campionatul Naţional. A fost un rezultat care a agitat spiritele,mai ales în stafful de conducere al echipei braşovene, care se pare că a dat un ultimatum, până să ia măsuri. Aşa că,meciul cu Vienna Capitals poate fi…capital pentru Martin Lacroix şi ai lui. S-ar putea însă ca victoria să nu scape ,,lupilor”, mai ales că tinerii campioanei din EBEL nu au avut prea multe motive de satisfacţie până acum, pierdzând ultimul meci la scor : 0-7, la MAC Budapesta. Şi a propos de echipa din capital Ungariei : aceasta va fi a doua adversară a echipei braşovene în weekend, sâmbătă. Fanii îşi aduc aminte cu furie de meciul precedent dintre cele două echipe, de la Budapesta, când ,,lupii” au condus rapid cu 3-0, pentru ca să piardă atunci confruntarea, cu 3-4! Este un motiv în plus ca hocheiştii Braşovului să încerce reabilitarea,printr-o victorie acasă, împotriva unei echipe de top. Va fi greu,însă…
Ambele partide vor începe la ora 18,30. În clasamentul la zi, Corona Braşov Wolves are doar 7 puncte şi ocupă locul 7, din 9 echipe. Modest…
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.