,,Lupii” vor participa la un turneu amical în Franţa

,,Lupii” vor participa la un turneu amical în Franţa

0 308

Corona Braşov Wolves trebuia să ia startul turneul de pregătire, anunţat cu ceva timp în urmă, la Zvolen, în Slovacia. Între timp, s-a ivit însă o altă oportunitate, cea de participare la un turnu în Franţa, despre care ne-a oferit amănunte Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei de la Corona Braşov : ,,Nu mai participăm la competiţia de la Zvolen, i-am anunţat pe organizatori. Am rezolvat toate detaliile legate deplasarea în Franţa, unde mergem în intervalul 24-27 august, pentru a juca două meciuri foarte tari, în 25 şi 26 august, cu Amiens şi Rouen, echipa din prima ligă a Franţei. Un avantaj este că Martin Lacroix şi noul jucător al nostru, Braden Walls, cunosc foarte bine aceste echipe. Nu ne ducem în Franţa cu un obiectiv, legat de victorii în aceste partide, ci pentru acumulări, inclusiv de experienţă. Le vor prinde bine jucătorilor noştri aceste meciuri, cu adversare de top. Este important pentru că, iată, apar deschiderile spre lumea bună a hocheiului. Mult mai uşor vom putea aduce jucători buni, pentru că ne facem cunoscuţi afară. Ca un exemplu, fratele lui Martin este un cunoscut comentator de hochei în Canada şi Martin spunea că după lucrurile realizate în România, multă lume s-a interesat de Corona Braşov şi de echipa României„.
Legat de viitorul program oficial, Emilian Cernica a spus : ,,Există două programe, unul pentru Erste Liga şi altul pentru Campionatul României. Deocamdată nu am primit nimic oficial despre campionatul intern, însă, neoficial, vom juca primele meciuri cu Sportul Studenţesc, ceea ce este foarte bine, pentru antrenamentul echipei şi pentru că vom acumula mai multe meciuri, pentru omogenizare. Şi a propos de asta, este posibil ca săptămâna viitoare, joi şi vineri, să jucăm două meciuri cu Gheorghieni, unul acasă şi unul în deplasare
Pe lângă transferurile jucătorilor ,,stranieri”realizate până acum, conducerea echipei mai are în vedere şi alţi jucători, din afara graniţelor ţării, care să completeze lotul : ,,Sunt contractele trimise, aşteptăm semnăturile jucătorilor. Urmărim să mai aducem doi atacanţi, un centru şi o extremă. Apoi, al şaselea ,,stranier”, un fundaş, va fi adus când vom avea nevoie”, a completat Emilian Cernica
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.