,,Lupii”și-au ascuțit dinții…

,,Lupii”și-au ascuțit dinții…

0 286

Meciul dintre Corona Brașov și Ferencvaros a însemnat, pe lângă spectacol pe gheață, una dintre cele mai clare victorii ale „lupilor” în acest sezon de Erste Liga! Prima repriză a fost aproape perfectă pentru elevii lui Penzes, care au realizat un joc complet, atât în apărare, cât și în atac. Drept urmare, scorul a luat proporții în primele 20 de minute, autorii golurilor fiind Saluga (min. 4’34’’), Walls (min. 9’37’’) și Knyazev (min. 16’14’’). După 3-0 la pauză, „lupii” nu au încetinit ritmul în partea a doua a meciului, continuându-și recitalul. Scorul a devenit rapid 5-0, datorită reușitelor lui Sirokovs (min. 26’55’’) și Saluga (min. 31’33’’), ultimul gol înscris în inferioritate numerică. Golul oaspeților, marcat cu 13 secunde înainte de finalul reprizei a doua, nu a schimbat aspectul general al partidei. De remarcat prestația excelentă a portarului Patrik Polc, care a avut intervenții magistrale, fiind aplaudat cu generozitate de fani, pe tot parcursul meciului. În repriza a treia, Corona a mai înscris un gol, prin Walls (min. 47’51’’) fără ca să primească vreunul, astfel încât scorul final a fost 6-1 pentru echipa Brașovului, care trece pe locul 5 în clasament.
Meciul următor se va disputa vineri, tot la Brașov, de la ora 18.30, între Corona Wolves și SC Miercurea Ciuc.
Este un rezultat bun pentru noi. Partea bună a lucrurilor în acest moment este că fiecare jucător își întelege exact rolul pe care îl are în timpul meciului, în linia în care se află. Este un sentiment de implinire să ne aflăm pe primul loc în grupa 5-9 și acum ne concentrăm pe implementarea sistemului de joc actual. Trebuie ca fiecare jucător să fie pe o poziție cât mai potrivită în linia în care joacă. Incercăm să fim pregătiți din toate punctele de vedere pentru playoff”, a spus Hunor Strenk, antrenor secund Corona Brașov
Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.