Mă gândesc, din când în când, la formarea noastră. Ca popor. Ce...

Mă gândesc, din când în când, la formarea noastră. Ca popor.
Ce se întâmplă oare de nu ne încadrăm în nici o schemă ?

De parcă am fi venit de pe lună, deși suntem aici dintotdeauna! Dovada sunt chiar hunii, care-au ramas fara haine pe malul Oltului, de-au plecat oagării despuiati spre Budapesta. Noroc ca localnicii aveau cai de la aia ce trecusera inainte! Chiar dinaintea venirii noastre ! După cum susțin urmasii hunilor. Ca Dacii, cei mai cei…. dintre daci au făcut, ca dacii au dres ! Despre dacii astia ce umblau teleleu prin Bulgaria, observ că unii ştiu de la Budapesta, mai multe decât înşişi dacii !
Ce aflăm din documente ? Din textul de pe inscripția de la Dionysopolis și de la Iordanes&Co, aflăm că sub Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac. Pe teritoriul dintre Carpații Păduroși – Nistru – Munții Balcani – Marea Neagră. Regatul lui Burebista era recunoscut la anul 49 îH și de Pompei, consul sine collega, însărcinat să apere Republica Romană. Dar şi dictatorul Cezar, care aruncase zarurile la trecerea Rubiconului, râvnea la Dacia …
Interesant insa, Burebista îşi termină misiunea pământeană, fiind asasinat în acelaşi an, 44 î.H., ca şi Cezar !?!O fi fost vreun semn?
Statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.
Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus. Apoi Decebal aduce, la apogeu, statul centralizat dac, reajustat teritorial (Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei). În davele sale există o civilizaţie misterioasă și în zilele noastre. Calendare astronomice de mare precizie, energii neconvenționale, medicină holistică … Toate au stârnit curiozitatea romanilor. Inclusiv zăcămintele de la… Roșia Montană !

Începe o perioadă grea pentru daci. Urmare și a faptului că unii, treceau deseori Dunărea. După una, după alta ! În trei războaie grele, dacii şi -au demonstrat vitejia. Recunoscută prin înălţarea Columnei din buricul Romei imperiale. Se pare că învingătorii nu au capturat tot tezaurul dac ! Unii îl caută și-n zilele noastre pe la Sarmisegetuza Regia, dar și la Sarmisegetuza Ulpia !… Mai o brăţară, mai un coson …

Pe scurt, Dacia este băgată (cum se repetă istoria !?!) în prima Uniune Europeană (5 milioane de km2). Funcțională sute de ani (limbă oficială, monedă unică, Pax Romana, mă rog, tot tacâmul). Conform directivelor și normelor stabilite. Detalii în vol. 67-68 din Romaika (80 de cărţi) scrise de Lucius Claudius Cassius Dio, Columna lui Traian (124 de scene), a cărei copie, realizată în 1930, a ajuns pe maluri dâmboviţene, la Muzeul Naţional de Istorie abia în 1967 ! Și mii de alte cărți. De specialitate fireste…
Decăderea morală a celor de la Roma, centrul conducător al primei U.E., îşi spune încet-încet, cuvântul. În ceea ce ne privește, începând cu anul 271, romanii cam joacă alba-neagra cu migratorii, până când ne-au lăsat pe mâna goţilor şi rubedeniilor lor: vizigoţi, taifali, vandali, gepizi… Toți au practicat, intens, turismul de primăvară-toamnă. De toate felurile..iar cand era groasa, doar codrul era singurul …frate cu romanul! Uneori și iarna. Din Banat până la Marea Neagră…Daca duceai din vreme ceva merinde, nu te gasea vandalul decat daca taiau padurile…Dar Shweihoffer inca nu se inventase! Istoricii consemnează trecerea și rămânerea unora, asimilati de  băștinașii plaiurilor mioritice, a tot felul de migratori: goții până în secolul al IV-lea, hunii prin sec. al IV-lea, mai spre sfârșit, gepizii flanează în secolul următor, avarii în secolul al VI-lea, urmează slavii, vin și ungurii prin sec. al IX-lea, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X – XII și tătarii în secolul al XIII-lea … Toți alogenii au lăsat urmași prin casele aborigenilor. Amintiri. Basme. Obiceiuri. Poporul se tot reinventează după fiecare val dar „cheagul” ramane acelasi!.
Nu cresc bine primele generaţii de goto-vizi-tai-van-gep-romano-daci şi apar hunii. Prin 376; Migratori de origine mongolă? Nu-i confundați cu …  ungurii ! Hanul Karaton rămâne de referinţă prin incursiunile repetate prin ţinuturile Traciei. Avarii, verişorii lor, nu se lasă mai prejos. Îşi pun şi ei amprentele genetice prin zonă. Sosirea slavilor duce aproape posibila înlocuire a identității cultural-religioase, fondul lexical autohton împrumutând, pe veci, mii de cuvinte (14,17% din totalul celor cca 50.000 de cuvinte existente în DLRM). Ungurii, împinşi dintre Don şi Nipru de alţi migratori, găsesc teritoriul străvechii Dacii ocupat şi se stabilesc definitiv, prin 896, în Panonia. Nu s-au mulţumit cu noile meleaguri şi au forţat calea spre Apus. Numai că Otto cel Mare i-a retrimis, în 955, definitiv în pusta cunoscută. De atunci ştim cam ce-au făcut. Obiceiul de a migra de colo-colo dându-le, adeseori, ifose imperialiste, de care nu s-au vindecat nici azi….
Cumanii, antemergătorii turcilor, îi înlătură pe pecenegi, care ne-au vânturat locurile și casele ani buni. Preluăm din limba lor, pe parcursul a mai multor secole, zeci de cuvinte. Luând de la noi alte obiceiuri. Cumanii, da, da, cumanii !, au cam intrat pe la femeile autohtonilor vreo câteva secole. Ei rămân un popor interesant. Puţin cercetat, Muntenia era cunoscută prin sec. al XIII-lea sub numele de Cumania, cu multiple toponime, negate ca origine, de unii lexicologi, trecute la „de origine necunoscută”.

Pe la 1300 vin, din neantul asiatic, tătarii, la fel de puşi pe harţă continuă. Refrişează Europa cu sângele lor năvalnic şi creează pagini de epopee în zilele marelui Ştefan prin luptele care pe care. Pentru moldoveni. Cum eram aici de secole i-am liniştit şi pe aceştia. Plăcându-le  locurile, fetele și vinul, unii n-au mai plecat în veac. Cu turcii, însă, ne-a mers mai greu. Dacă până atunci, migratorii ne refrișau o sută-două de ani, „colaborarea” cu turcii a durat peste 400 de ani, la concurenţă cu influenţele slavă, evreiască, poloneză,ț igănească (romii au apărut mult mai târziu), austriacă …
Cativa „mari” specialiști afirmă că formarea poporului roman era cam încheiată la retragerea aureliană. Dacă romanii, ne-au educat doar vreo doua sute și ceva de ani, și doar pe o părticică a teritoriului locuit de daci, lăsând urme adânci, mă întreb, ceilalți chiar nu au contribuit cu nimic ? Când peste noi au stat atâtea seminții ! Le-am suportat cu stoicism. Și nu un an-doi, ci, fiecare, decenii întregi. Sau secole. Doar așa se explică de ce poporul român, 28 de milioane, rezultat din acest amestec continuu de influențe și gene, este atât de special. Inteligent și prost, cinstit și hoț, optimist și fatalist, cinic și sensibil, harnic și leneș, credul și cârcotaș …

Alte detalii în vizionarul Herodot cu Istoriile sale: „Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. (cartea a IV-a, traducere mai lejera) „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt”. „Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. „La ei, la traci, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”.”La traci există următoarea rînduială: îşi vînd copiii pentru a fi duşi peste hotare”. (cartea a V-a). Orice asemănarea cu realitatea e pur întâmplătoare !
Mă cam îndoiesc că suntem chiar toti urmașii dacilor alora, înfrățiți cu romanii !

„Noi de la Râm ne tragem !” a zis cronicarul. Ce știa bietul pe atunci ? Pentru mine, formarea poporului român nu s-a încheiat. Mi-am dat seama de lucrul acesta după… scăparea la libertatea postdecembristă. Când am luat, cu o repeziciune demnă de o populaţie şi nu de un popor, comportamente, obiceiuri, cuvinte de pe alte meridiane şi paralele. Se dovedeşte, o dată în plus, doar apetitul teribil al indigenilor spre limbile străine.
Ce atata...Brânză, r
ânză barză, varză, fiind rostite, cu mândrie patriotică, doar pe la sărbători ? Ne-am îmbogăţit cu trend, cool, training, O.K. … adăugate la hoție, mișto, şpagă, mită, viol … implementate obsesiv de tembelviziuni !… Am cam renunțat, după cele trei cântări ale cocoşului, la cele strămoşeşti. Totu-i de vânzare ! Am uitat să scriem cu ă, â, î, ş, ţ. Litere ale alfabetului roman. Pardon, român !
Toate bune !

Serg. Găbureac

COMENTARII

  1. MUTATIS MUTANDIS , SĂ TRECEM LA …..ÎNŢELEPCIUNEA POPULARĂ CARE ZICE CĂ DACĂ TE IEI DUPĂ MUŞTE , AJUNGI LA RAHAT ! DAR CE TE FACI CÂND MUŞTELE ÎNCEP SĂ BÂZÂIE ŞI DEVIN NESUFERITE ? MĂREŞTI PRODUCŢIA DE….PLICIURI !

  2. Sergentu’ Gabureac nu e prost deloc…cum scrie si stie ce scrie!
    Dar cred ca istoria noastra se retzine mai lesne , daca o dam mai pe gluma…
    Numai cu Gyula n-ai cum glumi!… Ei asa au invatzat la scoala; ca valahii au venit pe blat
    in Transilvania si fiind mai „puiosi”decat maghiarii , de i-au intrecut la numar de vreo -7-8 ori!!
    Ba le-au luat cu acte si vreo cateva sute de mii de unguroaice de nevasta …de-au inceput
    sa faca si ele cate 7-8 copii romano-maghiari.Doar aia cainosi si tampiti de
    revizionism si xenofobie sovina nu stiu decat una: ca Ardealu’-i al lor…

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.