Maestrul Anton Grigore Niculescu va conduce Filarmonica Braşov
Violoncelistul este câştigătorul concursului organizat de municipalitate, pentru ocuparea postului de manager. În urma celor două probe de concurs, evaluarea planului de management şi interviul, Grigore Niculescu a obţinut media 8,55
Violoncelistul este câştigătorul concursului organizat de municipalitate, pentru ocuparea postului de manager.
În urma celor două probe de concurs, evaluarea planului de management şi interviul, Grigore Niculescu a obţinut media 8,55.
Celălalt candidat, Iulian Rusu, a obţinut o medie de 7,59 şi a depus o contestaţie, care a fost respinsă de comisia de evaluare.
Maestrul Anton Niculescu, braşovean la origini, a absolvit Conservatorul din Bucureşti cu nota10. A ajuns în scurt timp pe marile scene ale lumii, iar palmaresul său competiţional include numeroase şi importante premii.
A fost prim-violoncelist al Teatrului „Scala” din Milano şi al „Teatro Comunale” din Florenţa.
Din 1997 este Membru de Onoare al Academiei Filarmonice din Bologna, fondată în anul 1666, care l-a avut ca membru şi pe W. A. Mozart.
Deşi are o carieră internaţională extraordinară, Anton Niculescu a revenit în Braşov, unde, din 1996 este solist-concertist la Filarmonica braşoveană.
La Braşov este iniţiatorul proiectului Marile Serate Muzicale, ajunse în acest an la cea de-a VII-a ediţie.