Magazin de jucării reciclate la Braşov

Magazin de jucării reciclate la Braşov

Jucăriile reciclate sunt preferate deopotriva de copii şi părinţi. Sute de kilograme de jucării au fost puse la vânzare şi la Braşov într-un concept cunoscut în alte ţări ale Uniunii Europene şi, de câţiva ani, şi în România. Doi tineri care s-au săturat să lucreze pentru alţii au pornit o afacere din care cei mai fericiţi ies copiii

Jucăriile reciclate sunt preferate deopotriva de copii şi părinţi. Sute de kilograme de jucării au fost puse la vânzare şi la Braşov într-un concept cunoscut în alte ţări ale Uniunii Europene şi, de câţiva ani, şi în România. Doi tineri care s-au săturat să lucreze pentru alţii au pornit o afacere din care cei mai fericiţi ies copiii. La rândul lor, părinţii scapă ieftin şi pot pune în coş mult mai multe jucării pe care cei mici şi le doresc.
Interesantă în primele zile, orice jucărie ajunge până la urmă într-o cutie alături de celelalte, a căror glorie a apus de mult. Plecând de la această idee, doi tineri au pus pe picioare un magazin second- hand de jucării.
Administratorul Gheorghe Talpău spune că la Braşov este primul magazin, dar există o reţea în oraşele mari din România, în Bucureşti două magazine, unul în Constanţa, unul în Ploieşti şi unul la Sibiu.
În vestul Europei, totul se reciclează. Copiii sunt învăţaţi de mici să recicleze de la obiecte electrocasnice la haine şi chiar jucării. Acestea din urmă sunt colectate şi sortate atent iar apoi sunt puse la vânzare către diverse state. Conceptul după funcţionează este simplu: la fiecare două săptămâni, în fiecare magazin sunt aduse sute de kilograme de jucării. În prima zi un kilogram costă mai mult, iar în ultima ajunge la doar câţiva lei.
Sunt jucării de foarte bună calitate şi funcţionale, cu preţuri şi de trei ori mai mici faţă de unele similare, noi. Unele mai au mici zgârieturi sau defecte, însă totul este la vedere şi poate fi şi probat. Părinţii se bucură că pot face o supriză plăcută copiilor şi, în plus, nici nu-şi golesc tot portofelul.
Administratorii acestei afaceri ştiu că sunt mulţi copii care nici aşa nu îşi permit să-şi cumpere jucării, aşa că deseori donează jucării către fundaţii sau asociaţii sau le duc la copii din diferite localităţi.

Vifor Rotar

jucarii reciclate1

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.