Maghiarizarea românilor şi secuilor, un proces agresiv, executat sistematic care a lăsat...

Maghiarizarea românilor şi secuilor, un proces agresiv, executat sistematic care a lăsat urme adânci în Transilvania! !

Batalia de la Sibiu, Anonim, 1849, Transilvania, ulei pe cupru, colectia Alexandru si Dan Culcer

Este un adevăr ştiinţific demonstrat că dacii au rămas în Transilvania şi după retragerea romană şi au supravieţuit în ciuda atâtor valuri de migratori care au trecut pe aici – vizigoţii, gepizii, slavii, maghiarii, cumanii, pecenegii, tătarii şi mulţi alţii.  În sec.XII – XIII-a zona interioară a Carpaţilor de curbură a fost colonizată cu secui, o populaţie despre a cărei origine au existat mai multe dispute. În decursul timpului secuii au fost consideraţi pe rand: maghiari, sciţi, huni, avari, bulgari de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino – balkari din Caucaz.

Ceea ce ne interesează pe noi este faptul că la sosirea lor în curbura interioară a Carpaţilor au găsit aici o populaţie românească sedentară, urmaşii dacilor numiţi de cronicarii maghiari, vlahi. Nu o spunem noi ci Simon Kezai, autorul unei cronici maghiare dedicate regelui Ladislav al III-lea (1272-1290) : „Sacuii sunt resturile hunilor.Aflând despre reîntoarcerea ungurilor în Panonia, ei le-au ieşit înainte la hotarele Galiţiei şi dimpreună cu dânşii au cucerit Panonia, din care au şi căpătat o parte, nu însă pe şes, ci la munte, învecinaţi şi amestecaţi cu vlahii, de unde se vede că au şi adoptat literele vlahice”.
Din cronica lui Kezai rezultă cel puţin două lucuri: în primul rând că de la începutul venirii lor în Carpaţii de curbură,
in urmă cu 800 de ani, secuii au fost nevoiţi să se amestece cu românii, populaţie locală , singura care stăpânea aceste ţinuturi; în al doilea rând, vlahii aveau o civilizaţie superioară celor veniţi, întrucât stăpâneau scrisul. Savantul B.P. Haşdeu care a scris pe această temă studiul intitulat „Alfabetul dacic al lui Dekeneu” arată că acesta a fost o scriere runică şi că literele dacice au putut să supravieţuiască cu atâta puritate la români şi apoi la secui întrucât se scria foarte puţin iar caracterele trebuiau încrestate.

Astăzi secuii se mândresc cu scrierea runică secuiască, dar uită să menţioneze că le-au luat de la vlahi, adică de la daci. Ne-ar lua prea mult să dezvoltăm subiectul runelor dacice transmise secuilor, de aceea facem trimitere la scrierile lui B.P. Haşdeu, V. Pârvan şi altor istorici precum în zilele noastre  istoricul dr. Ioan Lăcătuşu care vede aici o posibila continuare peste milenii a scrisului de la Tărtăria.
Dar oare numai scrisul l-au împrumutat secuii de la daci ?
Un studiu de Ioana Cristache-Panait, intitulat „Alte mărturii ale originii entice româneşti a aşezărilor din Sud-Estul Transilvaniei” subliniază nenumărate elemente etnografice româneşti în unele sate secuieşti: casele cu târnaţ şi stâlpi sculptaţi, porţile mari din lemn cu decoraţiuni florale şi geometrice, morile, obiectele de uz casnic şi de mobilier.
În spatele acestei realităţi se află fenomenul de maghiarizare care durează de 800 de ani şi care şi-a pus amprenta asupra configuraţiei etnice a populaţiei în defavoarea românilor.
Hunfavy Pal (1810-1891) un istoriograf maghiar recunoaşte acest adevăr: „În general considerăm neîndoielnic faptul că între secuii de astăzi o parte este de obârşie românească” . Maghiarizaţi cu fortza, de-alungul secolelor românii din judeţele Harghita şi Covasna şi-au pierdut credinţa, portul obiceiurile şi ceea ce este mai grav, chiar limba strămoşească şi conştiinţa etnică.
În studiul intitulat „Antroponime româneşti în limba secuilor şi maghiarilor”, savantul român I.I. Russu sunt extrem de multe exemple de antroponime aşa-zis secuieşti dar care de fapt sunt româneşti maghiarizate. Fenomenul înstrăinării românilor de neamul lor s-a produs de-a lungul secolelor de dominaţie maghiară, fie prin acordarea de titluri nobiliare fie prin privilegii ori posturi în administraţie dar mai ales prin discriminarea care obliga populaţia autohtonă să accepte maghiarizarea prin modificare numelui şi schimbarea confesiunii religioase :
Raduly – Radu, Ficsor – Fecior, Boyer – Boier, Borbat – Bărbat, Draculja – Drăculea,  Opra – Oprea, Bogacs – Bogaciu, Bokor – Bucur, Petrasko – Petraşcu, Falka –Falcă, Muzka – Muscă, Chortan –Ciortan, Dragiczy – Drăghci, Kolczar – Colcer, Bosarad – Basarab, Korbuly – Corbul, Sorbany – Şerban, Nyaguly – Neagu, Szelecsanu – Sălăjanu, Barna – Bârnă,Tsokan – Ciocan, Cretzuli – Creţu, Kapata – Capotă, Kiritza – Chiriţă, Oltyan – Oltean,Sztankuj – Stăncui, Vojkully –Voicilă,
Muntyan – Muntean, Manya – Manea, Albo – Albu, Algya – Aldea, Vajna – Voinea, Csabany – Ciobanu,  Frenco – Frâncu, Ganya – Ganea, Grancsa – Grancea,Kelemen – Căliman, Kornya – Cornea, Kozocsa – Cojocea, Kurka –Curcă, Krizsan – Crişan, Kozan – Cazan, Kurtyan – Curtean, Matya – Matei, Mokany – Mocanu, Nyika – Noica, Nyagrus –Negruş, Parkalab – Pârcălabu, Pasko –Pascu, Tomucza – Tomuţă, Sztupar – Stuparu, Szarak – Săracu, Olah – Valah, Vakar – Văcaru.
Cităm din comentariul facut de prof. dr. I.I. Russu :
Atare „mutaţie antroponimică” este alt factor important care a făcut ca în ansamblu să apară între secui atât de „puţini”românii,care dispăreau aproape total după ce nu se mai declarau români şi nu mai purtau antroponime de acest tip, nici confesiunea românească nu o mai cunoşteau- acoperiţi de trei „etichete” : limba maghiară, numele personale ungureşti şi religia (romano – catolică, calvină – reformată, unitariană). Cu atare stigmate profunde, mai greu ar fi putut (după 2-3 generaţii sau veacuri) foştii români să-şi cunoască şi recunoască adevărata lor obârşie” .
Începând cu sec. XIX-lea acţiunea de înlocuire a numelor s-a făcut sistematic, operându-se în registrele religioase ori civile, în cancelarii unde operau funcţionari maghiari ,care prin ajustări ori falsuri slujeau pe o scară largă ideii politice de „naţiune unitară”, în cadrul monarhiei austro-ungare.
Cercetările istorice şi filologice demonstrează o deznaţionalizare masivă a românilor în secuime iar acest aspect este confirmat şi de cercetările făcute de dr. P.Râmneţeanu, asupra originii etnice a populaţiei din sud-estul Transilvaniei pe baza compoziţiei serologie a sângelui.
Dr. P. Râmneţeanu în baza a mii de analize de sânge a stabilit că media indicelui biologic al secuilor este mai apropiat de indicele românsc decât cel unguresc. În baza acestor date furnizate de ştiinţă speciliştii din perioada interbelică, au ajuns la concluzia că „majoritatea populaţiei din Secuime este de origine etnică românească (adică dacică –n.n.) indiferent dacă mai vorbeşte sau nu limba română, dacă mai aparţine sau nu credinţei noastre, dacă a mai păstrat sau nu amintirea legăturii fireşti cu neamul românesc”.
Nu doar românii ci şi secuii au suferit procesul de deznaţionalizare prin maghiarizare. La recensământul,  din 2002 s-au mai declarat secui doar 476 persoane. De la începuturile lor secuii, aşa cum scrie cronica lui S.Kezai, secuii au fost în Panonia, dintr-un alt aluat decât cel al ungurilor. Apoi prin aşezarea lor în partea interioară a curburii Carpaţilor, din sec.XIII şi până astăzi în neamul lor s-a topit trei sferturi din populaţia dacică din zonă.
Aşa se explică loialitatea secuilor faţă de Mihai Viteazu şi Ştefan Cel Mare.Secuii nu sunt maghiari dar ei şi-au pierdut conştiinţa etnică, declarându-se maghiari, pentru că li s-a inoculat această ideie falsă timp de secole. Aceleaşi metode care s-au aplicat în cazul maghiarizării românilor au funcţionat şi în ceea ce priveşte maghiarizarea secuilor: acordarea de privilegii, funcţii în administraţie, titluri nobiliare, apartanenţa la o naţionalitate decidentă în imperiul austro-ungar.
Scriem aceste rânduri pentru a înţelege faptele trecutului, fără părtinire ci doar de pe poziţii strict ştiinţifice cu scopul că, înţelegând istoria ţinutului de la curbura interioară a Carpaţilor, putem înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în prezent. După cum arăta Nicolae Iorga, cu maghiarii am avut şi avem o vecinătate, cu secuii o conveţuire. Într-o viitoare Dacie renăscută, secuii pot şi trebuie să conveţuiască în bună pace şi armonie cu populaţia autohtonă.

Gheorghe Şeitan

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. 😁Un om care gândește și dorește să afle ”adevăruri istorice”,caută surse credibile susținute de istorici credibili,nu-și apleacă urechea la toate bazaconiile🧐

  2. gica contra, esti un bou ! Si cel care a facut aceste descoperiri, la fel! Nu incercati marea cu degetul ca intriganti si smecheri de cand lumea au fost, iar dovezile istorice sunt scrise de mult! Cine va crede e ori naiv, ori prost…ori handicapat! Dezbinarea nu se face prin vorbe, se face prin probe ADN, voi sunteti de acord cu a un test ADN? S-ar putea sa ramaneti surprinsi la final!

  3. De unde scoateti atatea minciuni si prostii? Si cu ce scop? De altfel Seitan, numele autorului vine din satana. Tema de casa: vezi din ce limba! De altfel Parcalab provine din maghiara: Porkolab, Barna inseamna in maghiara marou, Bokor, inseamna tufis, Falka inseamna haita, etc. etc. Ajungi sa debitezi tampenii cand habar nu ai de ce scrii, si lingvistii amatori se dau oameni de stiinta. Nu numai ca nu cunosc limba care vor sa interpreteze, dar nici macar cunostinte de baza nu au in domeniul lingvisticii. Si mai gasesc si un ziar care nu stie ce-i aia editare si mai si publica tampeniile…

    • Mai baieti, cnejii Cândea erau romani cu acte in regula, pana au venit bozgorii (sau bosgorii, baskirii, bastina ungurimii de azi) cu regii lor unsi de Vatican, care au inceput catolicizarea cu forta si maghiarizarea cu forta. Care nu era catolic isi pierdea pamanturile si drepturile, asa ca multi romani instariti (cneji, voievozi, oameni cu stare, nobili mai mici si mai mari) au trecut la catolicism ca sa-si pastreze averile. Bun, odata catolicizati, regii de la Buda le-au maghiarizat si numele: asa s-a procopsit Ungaria cu nume nobiliare de Kendefi (ex-Cândea), Banfi ( fiul lui Ban), Dragfi (fiul lui Drag / Dragos, Drăgoșeștii maramureseni), etc. Trei sferturi din ungurii de azi sunt orice altceva decat unguri/maghiari, incrucisati cu slavii de sud, germani, vlahi / romani, slavi de nord, etc. Daca scormoniti voi un pic la stramosii vostri, o sa va miroasa cam a opinca, nu a carne de cal cruda macerata sub saua calului. Sorry! 🙂
      P.S. Lazar = nume unguresc??? Haida-de, o sa moara Lazar a doua oara ca sa-l invie Mantuitorul Hristos si nume unguresc tot n-o sa fie! Parcalab? Vine din germana, baieti, via ungurime, nu din maghiara, vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C3%A2rc%C4%83lab
      P.S.2 Un pic mai multa documentare, fratilor, si mai multa bunavointa. Cine se teme de adevar, de sare asa de cur in sus? (cur = cuvant romanesc 100%)

  4. DOAMNE ajuta-ne să păstrăm vatra strămoșească ,pentru care s-au jertfit înaintașii noștri.

  5. „Doamne, ocrotește-i pe români” și alungă-i pe toți veneticii și hoții, de pe pământul nostru, înroșit cu sângele atâtor martiri, de-a lungul veacurilor! Ducă-se de unde au venit ori unde știi Tu, Doamne, că mult rău ne-au făcut!

Lasă un răspuns la Anonim Anuleaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.