Marea discriminare: să îi spui unuia cu M… în gură!!

Marea discriminare: să îi spui unuia cu M… în gură!!

1 277

“Dosarul 10 august nu trebuia deschis, nu închis!” consideră Alina Mungiu-Pippidi

De cînd a început pandemia asta, mă tot gîndesc că să am un fiu, l-aș face orice, numai jandarm sau polițist nu, deși pentru cine e ahtiat de seriale cu polițiști suedezi sau fan Murdoch ca Nicolae Manolescu pare o profesiune de-a dreptul pasionantă.
În Berlin, polițiștii s-au infectat cu COVID în martie-aprilie mai rău ca personalul sanitar, că nu aveau nici măști, nici dezinfectant, dar trebuiau să ridice de pe zidul autostrăzii, lîngă aeroport, pe zecile de cretini care se înșirau cu picioarele bălăngînind deasupra traficului ca să își bea doza de bere în șir Indian.
Prima zi de lockdown cînd am intrat pe acolo am crezut că sunt într-o distopie de Lars von Trier- nu toată ziua conduci sub un zid de trei metri de pe care atîrnă picioarele unora care se cred la biergarten.

Proteste PARIS, FRANCE –

Declarația pe răspunderea nimănui
Cînd a început în România, ce să mai vorbim- nenorocita de poliție a fost trimisă să discute cu toți analfabeții și psihopații (definiție- tulburare de comportament în care individul își urmărește interesul lui propriu indiferent de cum sunt afectate alte persoane) care scuipă pe jos la toate orele, bașca oamenii cumsecade care erau puși să respecte reguli stupide (precum foaia de completat) și să le dea amenzi dispropoționate prin care să își atragă doar ură și abuzuri, fiind văzuți ca parte a unui sistem represiv, deși ei aplică doar legea, nu o scriu ei. Sunt oameni din popor, nu dușmanii poporului, că nu mai suntem sub Ceaușescu.

Cam la fel și cu jandarmii la 10 august. Unii politicieni, ca Tianu Burduja, azi secretar de stat PNL la Finanțe, și mulți membri în guvernul Cioloș din 2016, împreună cu activiști civici secondați în ONG-uri de serviciile secrete au organizat o manifestație a ”diasporei”.
Nici o organizație din diaspora nu a organizat-o, politicienii au plătit pe unul cu o rulotă să facă atmosferă și să prindă în plasă cîțiva exilați mai dezorientați cu peisajul authoton și fără să-și dea seama că sunt folosiți fără scrupule, niște psihopați pe net au chemat la luptă cu pumnii pe mardeiașii lor ca să dea jos guvernul Dăncilă, și cu acest perfect aranjament jandarmii s-au trezit că,
1. Trebuie să împiedice lumea să intre în guvern, chiar dacă gol, că suntem țară UE, și
2. Nimeni nu pleacă acasă la zece noaptea cînd jandarmii spun gata, stingerea, dimpotrivă, unii sar pe jandarmi și ceilalți fac poze cu celularul.

Proteste București

Urmarea se cunoaște, și de altfel a putut fi admirată fiecare duminică timp mai bine de un an la Paris și împrejurimi cu alți luptători pentru libertate care nu au răbdare să vină alegerile sau nu votează la ele, preferînd să ocupe piețe, autostrăzi și să se împingă cu poliția.
La vremea respectivă, deși de ani de zile plăteam sau contestam amenzile studenților implicați în manifestatțiile de mediu am luat pentru prima oară partea jandarmilor, spunînd explicit că la Hamburg sau la Paris ar fi procedat la fel (au procedat la fel, nu o dată) și că nimeni nu le-ar fi făcut dosar după aceea, că dacă nu mai are cine să apere ordinea publică de frica dosarului tot statul de drept se prăbușește.

Proteste SUA

Puțin diasporezi… multe legitimații
Desigur că excesele jandarmilor ar fi trebuit evitate și trebuiau sancționate, dar așa cum a spus un colonez francez care îi antrenase pe ai noștri – la nivel administrativ, să își facă ei o analiză unde să discute ce puteau face mai bine și să se dea sancțiuni (la cine a deschis un taxi și a tras afară pe ocupanți, de exemplu).
Nu penal, că dacă trimiți în penal pentru așa ceva mîine poliția și jandameria vor asista pe viitor la orice violențe și vor permite orice, nu mai au de ce să își pună pielea la bătaie să apere ordinea. Cum am scris și atunci, nu aveai de ce face dosar penal că nu murise nimeni, ce trebuia să facem era un exercițiu de reconciliere pe de o parte și o demascare a instigatorilor, pe de alta. Dacă în locul guvernului Dăncilă era guvernul Boc, sau guvernul Orban, tot așa s-ar fi petrecut lucrurile.
Jandarmii sunt trimiși și azi să împingă protestatarii COVID în Victoriei, și e firesc.
Dar nici vorbă să procedăm normal! Divizia servicii din presă, care ia salariu din bani publici ca să trolleze (ajunși pe aici vor vota negativ convinși la acest articol și vor ponta în carnețel încă o zi de muncă pentru asta), a consumat un pic mai multă energie și a urlat să se înceapă anchetă penală.
Opinia publică fabricată de ei, deși se vedea că nu lipsise aproape nici un membru din guvernul Cioloș de la manifestarea cu pricina, care fusese deci a partidelor de opoziție în primul rînd, a ținut-o langa cu reprimarea ‘diasporei’. Nu e de mirare că nu au fost răniți din diaspora, avînd în vedere ce puțină lume din diaspora a fost acolo și aceia puțini nu au fost în rîndul unu să intre în clădire sau să se împingă în jandarmii.

Proteste Koln – Germania

Totul pentru… propagandă
Cine vrea să vadă exact publicațiile care vînd tranșe de conținut la servicii sau PNL destul să vadă cine a reluat fake news cu eroul național M… PSD, care, neștiind ce să mai spună cînd l-am prins că era o provocare aranjată cu picioarele, a zis că o să se plîngă la Consiliul național contra discriminării, că e discriminare să îi spui unuia cu M… în gură că nu e o dovadă de educație asemenea formă de luptă politică.
Evident că era de rîs, dar în loc de asta mai multe publicații serioase au reluat, ca să dea impresia că nu infractorul are probleme, ci criticii lui. Cum era dacă ieri citeați cu îndignare că CNCD nu i-a dat cîștig de cauză- dar fiind o diversiune ordinară nu s-a ajuns acolo, că evident CNCD nici nu s-a activat, dat fiind că nu era temei pentru nici o sesizare, oricît de stupidă, totul era pentru propagandă.
Totul a fost pentru propagandă, o diversiune ordinară și victorie mare cînd Tianu a ajuns la Finanțe și societatea civilă revoluționară la Ministerul Muncii; cine nu are trese mai așteaptă un pic, pînă la alegeri, dar altfel progres, s-au sculat ăia și s-au așezat ăștia.

Între timp însă veni pandemia și o dată cu ea aș fi sperat la mai multă minte, și la înțelegerea că nu vrem să ajungem ca țările unde nimeni nu vrea să se facă polițist sau jandarm, că dacă ai atîta furie publică, și partizanat și psihopați, nesancționați de cei din jur, care își fac de cap, nu rentează să riști să iei bătaie și anchete ca să aperi un stat de drept de care nu îi pasă fix nimănui. Iar cînd nu s-o mai găsi nimeni să facă aceste treburi, din cauză de anchete și presă proastă și fără pensii speciale vă las să ghiciți dacă va fi mai civilizată România, sau dimpotrivă.

Alina Mungiu-Pippidi
Sursa: Cotidianul

COMENTARII

  1. Jegoasă scroafă această Pippidi. Înainte îi pupa în fund pe unii, azi pe alții, mâine… pe cine va mai fi la putere. Scrofulina asta n-a lucrat o zi în întreaga viață. mereu a fost o atârnătoare la banii altora. Cum să nu fie deschis dosar???? Adică animalele retardate din jandarmerie au voie să gazeze populația la ordinul oricărui pușcăriaș nenorocit, recte Draknea??? Să gazeze oameni nevinovați???

Dă-i un răspuns lui Gelulache Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.