Maşinile parcate neregulamentar în Braşov se vor ridica din august

Maşinile parcate neregulamentar în Braşov se vor ridica din august

0 363

După două licitaţii eşuate, reprezentanţii Primăriei au decis să iniţieze o procedură de negociere directă pentru a stabili firma care se va ocupa de ridicarea vehiculelor parcate ilegal

După două licitaţii eşuate, reprezentanţii Primăriei au decis să iniţieze o procedură de negociere directă pentru a stabili firma care se va ocupa de ridicarea vehiculelor parcate ilegal.
Edilii speră ca până la sfârşitul acestei luni să fie semnat contractul cu un operator privat, care deţine logistica necesară derulării acestei activităţi.

Mulţi şoferi aleg cu inconştienţă să parcheze în locuri total interzise la Braşov. „Sunt maşini parcate pe treceri de pietoni, în intersecţii care creează un real pericol pentru siguranţa pietonilor şi a şoferilor de aceea considerăm că acest serviciu este util pentru a creşte siguranţa şi a optimiza traficul din municipiul Braşov”, spune Sorin Toarcea – purtător de cuvânt Primăria Braşov.

Dacă serviciul de ridicări va fi funcţional, cei care parchează în alte locuri decât cele special amenajate ar trebui să scoată din buzunar minimum 500 de lei, taxa de ridicare pentru un autoturism fiind stabilită la suma de 300 de lei, la care se mai adaugă şi tariful zilnic de depozitare, care este de 50 de lei şi amenda conform Codului Rutier.

Pentru ca o maşină să poată fi ridicată este necesar, în primul rând, ca agentul rutier să constate că respectiva maşină este parcată neregulamentar cu un set de fotografii din care să rezulte acest lucru.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.