Măsuri pentru disciplinarea turiştilor în Poiana Braşov

Măsuri pentru disciplinarea turiştilor în Poiana Braşov

0 185

În zona de plecare a telegondolei au fost montate garduri după ce mai mulți turiști s-au îmbrâncit și chiar s-au luat la bătaie ca să se urce mai repede în gondole

În zona de plecare a telegondolei au fost montate garduri după ce mai mulți turiști s-au îmbrâncit și chiar s-au luat la bătaie ca să se urce mai repede în gondole.
După seria de incidente de acest fel din Poiana Braşov, autorităţile au decis să ia măsuri pentru a-i civiliza pe cei care nu respectă regulile. Una dintre inițiativele imediate puse în practică a fost instalarea unor garduri de protecţie în zona staţiei de plecare a telegondolei.

Sorin Păltânea – şeful Serviciului Salvamont Braşov, sune că a fost nevoit să folosească garduri pentru a crea câteva șicane, care să-i împiedice pe turiștii indisciplinați să intre la coadă pe lateral și să se ia la bătaie, așa cum au făcut pe data de 5 ianuarie.

Instalaţiile de transport pe cablu de pe domeniul schiabil din Poiana Braşov au fost foarte solicitate încă de la începutul sezonului dar mai ales în zilele cu vreme frumoasă şi soare în Masivul Postăvarul.

De o lună, de la începutul sezonului de schi, s-au depăşit numărul de 500.000 de treceri prin turnichete. Anul 2019 a adus zile cu recorduri de treceri, peste 30.000 zilnic; maximul a fost atins pe 5 ianuarie, când s-au înregistrat 38.654 de treceri pe la turnichete.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.