Mecanismul ceasului intern – o recunoaștere de …Nobel, după 30 de ani!
Ce face ca ceasul nostru intern să ticăie? Mai exact, care este mecanismul prin care ceasul nostru intern dă stingerea seara şi apoi dimineaţa sună trezirea? Ei bine, la întrebarea aceasta răspunde cercetarea celor trei americani, laureaţi anul acesta cu Premiul Nobel pentru Medicină.
O cercetare care a oferit şi răspunsul: o genă. Mai exact, proteina pe care o codifică această genă şi a cărei existenţă a fost descoperită tot de cei trei americani: Jeffrey Hall, Michael Rosbash, Michael W. Young. O direcţie în care porneau acum mai bine de 30 de ani, cumva împotriva curentului, dar într-o vreme când pentru cercetare se alocau fonduri serioase, nu ca acum – îmi spunea Jeffrey Hall, unul dintre cei trei laureaţi într-un interviu realizat.
Jeffrey Hall: „America este anti ştiinţă. Numeric, fondurile alocate pentru cercetare scad, în timp ce numărul de cercetători creşte. Nu spun că Europa este diferită sau că stă mai bine, dar spun că, dacă asta se întâmplă şi în alte locuri, este rău. Oriunde ar fi. Iar dacă se întâmplă peste tot, atunci este într-adevăr şi mai rău„.
Revenind însă la cercetarea laureată anul acesta cu Premiul Nobel, importanţa acesteia nu poate fi contestată, deşi premiul vine după mai bine de 30 de ani. Pentru că demonstrează că într-adevăr organismul uman, ca de altfel toate organismele, au un aşa-numit ceas intern.
Cea mai evidentă consecinţă a faptului că organismul uman are un ceas intern, dependent de alternanţa noapte/zi, este faptul că atunci când călătorim şi schimbăm fusul orar mai ales cei mai mulţi dintre oameni suferă de aşa-numitul ”jet lag”, pentru care, din păcate, nu există un tratament eficient, spunea tot ieri, şi Michael Rosbash.
Michael Rosbash: „Nu există terapii grozave pentru „jet lag”, iar dacă cineva ar descoperi un astfel de tratament, atunci ar face bani serioşi. Există doar o colecţie de diverse terapii, folosite cu mai mult sau mai puţin succes, iar ceea ce are efect la cineva, tratamentul cu melatonină, spre exemplu, nu înseamnă că poate fi bun pentru altcineva. Dar se lucrează intens în această direcţie. Sunt foarte multe cercetări care merg pe direcţia aceasta şi care caută să elucideze legătura dintre lumina zilei şi somn, dintre alternanţa zi/noapte şi somn. Asta ne va ajuta să găsim tratamente pentru foarte multe dintre afecţiuni, cea mai serioasă la care mă gândesc fiind depresia„.
