Mi-am dorit un Premier care să danseze cum îi cânt eu… L-am găsit!

Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem ? Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, îl întreabă pe un contribuabil: ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia, izbucneşte în râs: „Fugi degeaba omule , doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu … „două”, ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!…“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea de cojones , după tăiere. Privită  prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. 

Lui Basescu i-a iesit: procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Klaus, alt stăpân, aceleaşi metode. Acum ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială.
Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul Lui “, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa… Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese… nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera… ca inainte. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile.Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, (sa zicem: ce-am avut si ce-am pierdut!) care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii, cu mult prea mult sânge.

Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său. Care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare,  cu vechi şi justificate abonamente la Beciul Domnesc. 
Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii? 
După ce vor rezolva… in forță cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ n-a fost îndeplinit…Oricum, în acest „ritm”, exista si riscul autosufocării!

Fără îndoială, există şi explicaţii ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“… Acum se bate iar cu degetul… la stelele de pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile au inceput sa se număre în altă parte. 
Este clar, sunt membrii unui obscur sinod diplomatic care dau firmane, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara! Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Si fără conducători (leaderi)… Dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.

Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc „de cinste” chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi.

 Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei  şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor.
Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă…. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte… Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg mai ferm în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate.

 Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce… le-am încercat dureros, pe toate celelalte… Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“.  

Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o  Laura Codrutza  care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit in 1989, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, cumva multumit de ceea ce… n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor. (Prof.Deak Andrei )

Share on Facebook

Tweet

Follow us