Mihai Tudose: Când l-am cunoscut mai bine pe Ponta, am început să...

Mihai Tudose: Când l-am cunoscut mai bine pe Ponta, am început să îl regret pe Dragnea

0 11

Fostul premier Mihai Tudose a declarat vineri, laBrăila, că a revenit în PSD pentru că a regretat trecerea la Pro România. Tudose susține că și-a dat seama că a greșit când „l-a cunoscut mai bine pe domnul Ponta”.
Întrebat de presă cum comentează declaraţiile unor colegi care au făcut aluzie la reîntoarcera sa în partid prin termeni nu prea măgulitori, Mihai Tudose a spus că, în cazul său, nu se poate vorbi despre trădare, pentru că toate deciziile luate au fost publice, ori „trădarea se face pe furiş”.
„Nu cred că am greşit când am plecat din PSD, am greşit că am plecat la PRO România pentru că, după ce l-am cunoscut pe domnul Ponta, am început să îl regret pe Dragnea”, a declarat Tudose, potrivit Agerpres.

Fost premier și în prezent europarlamentar ales pe listele Pro România, Mihai Tudose s-a reînscris în PSD, pe 6 ianuarie. Tudose a demsionat din PRO România la începutul lunii decembrie în urma unui conflict cu președintele partidului, Victor Ponta.

Reînscrierea lui Tudose în PSD a fost salutată de președintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu care susține că europarlamentarul nu a făcut niciun rău partidului și că a fost un foarte bun prim-ministru. „Eu nu consider că oamenii care au plecat în Pro-România sunt niște traseiști politici”, a afirmat Ciolacu.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.