Monomania hungarismului criminal

Monomania hungarismului criminal

2 27

Ne-am obișnuit de multă vreme cu literatura revizionistă maghiară, exact așa cum s-au obișnuit lăutarii unguri cu ceardașul lor. Tare mă tem că și melodia asta este furată din spațiul melosului românesc.

Nu aveau nomazii unguri atâta aplecare către muzică și frumos, ci mai degrabă ascultau doar sunetele tropăite de copitele cailor lor asiatici, probabil nepotcoviți, în goană după alte pământuri. Călăreau zile întregi în șa, pe cal mâncau carnea uscată depozitată sub oblânc, în șa dormeau și, probabil, în șa mureau de foame și sete.  Până la creștinare, le era teamă să-și facă morminte. Nici până azi nu s-a găsit mormântului lui Atilla, strămoșul hoardelor ungurești, numit „Biciul lui Dumnezeu” de către romani. 
Este dovedită de către o armată de istorici din toate neamurile, inclusiv unguri,  că istoria aceasta  a „Ungariei milenare” este un fals nerușinat, o făcătură, o frazeologie goală promovată în tuspatru vânturi de cei ce-și zic aristocrați maghiari, descendenții triburilor nomade, sosiți pe la noi din Asia Centrală și trecând sub ascultarea lor triburi pașnice de agricultori și păstori, așezate din timpuri imemoriale pe șesurile bogate adăpostite de Carpați.

Cea mai mare parte a teritoriului ţării (peste două treimi) este o câmpie numită Panonică, joasă, brăzdată de fluviul Dunărea, pe direcţia nord-sud, în partea centrală. Pe acest teritoriu s-au stabilit, începând cu sfârșitul secolului IX și începutul secolului X triburile fino-ugrice ale ungurilor, conduse de Arpad, cu origini asiatice de prin zona Volgăi. Triburile lor nomadice erau prea slabe pentru a se așeza într-un singur loc, așa că au întreprins raiduri pustiitoare în Europa Centrală şi Imperiul Bizantin, atrăgând în aventurile lor seminții din toate părțile Europei, amestecându-se cu aceștia în mod sistematic.
În negura secolelor XI, XII și XII, așa – zisa aristocrație veche ungurească era eterogenă, în fapt moșieri așezați pe pământuri fără stăpân, alcătuită din elemente germane, poloneze, sârbe, cehe și slovace, iar băștinașii, vechii daci și alte seminții fiind, jefuiți, la greu, provocând revolte continue în acest spațiu controlat prin teroare.  Să-i alăturăm printre victime și pe secui, nonunguri, cărora le-a fost furată identitatea prin maghiarizare forțată, astăzi crezându-se unguri și cerându-și zgomotos o autonomie nejustificată istoric.

Până la urmă, ungurii sunt bătuți zdravăn de de către Otto I la Lechfeld, în apropiere de Augsburg (955). Ştefan I cel Sfânt (997-1038) fiul lui Géza, creștinat la Constantinopole, ducele Principatului Ungar din Dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungurilor, s-a creştinat, apoi primește de la papă Silvestru al II -lea coroana regală (1001), legând astfel Ungaria de spațiul creştin apusean.
Regatul Maghiar, născut prin creștinare și teroare, devine o putere politică în Europa centrală și de Est, păstrându-și însemnele monarhice până în anul 1526, când, în bătălia de la Mohács (1526), regele Ludovic al II-lea (1516-1526) cade și moare sub spadele turcești.

Până la căderea Regatului are loc o teroare  neîntreruptă a asupra țărănimii, adusă în stare de robie, iar introducerea inchiziției catolice pe teritoriul transilvan de către un episcop fanatic, Gheorghe Lepeș, a dat naștere marii răscoale țărănești de la 1437, încheiată cu uniunea funestă a celor trei națiuni privilegiate: maghiari, sași și secui. Românii băștinași, fiind excluși.
Teroarea maghiară continuă până când urmează o altă revoltă crâncenă, pe spațiul transilvan, și anume Războiul Țărănesc al secuiului Gh. Doja (1514), ulterior martirizat. Un fragment din Proclamația lui către poporul de jos spune totul despre starea de spirit a acelor vremuri și, mai ales, despre hungarismul criminal: „Tot ce crește pe pământul lucrat cu trudă și sudoarea voastră, tot ce arați cu vitele voastre, totul și tot cade pradă moșierilor. Pentru ei și numai pentru ei lucrați pământul, pentru ei munciți via, pentru ei creșteți turme și cirezi, iar pentru voi nu rămâne decât robie și foamete.”(Eugen Toth – Înarmarea clandestină a revizionismului maghiar – Alba Iulia 1990).

În seria terorii și asasinatelor se înscriu și alte evenimente care au înroșit cu sânge istoria românilor pe pământul Transilvaniei. Întră în scenă marile imperii așezate la hotarele celor trei Dacii: Otoman, Țarist și Habsburgic. Între aceste evenimente tragice se înscriu asasinarea la 9 august 1601 a lui Mihai Viteazul (primul vizionar politic al reunirii tuturor românilor), de către generalul austriac de origine italiană, Basta Gheorghe, conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, martiriul lui Horia, Cloșca și Crișan, conducătorii ţăranilor de după răscoala şi războiul ţărănesc din 1784, apoi urmează un șir lung de samavolnicii săvârşite împotriva credinţei, tradițiilor, conştiinţei de sânge şi de neam  românesc. La aceleași cazne au fost supuse toate celelalte popoare din pestrițul Imperiu Habsburgic.

În cea mai mare parte a istoriei ungurilor putem vorbi, de fapt, de o istorie a moșierimii eterogene mercenare maghiare, fără rădăcini istorice adânci pe aceste pământuri. Această așa zisă „Ungarie Milenară” devine „stat național” mult mai târziu., odată cu timpurile revoluționare din 1848. Numai că trezirea lor la naționalism  aparține clicii nemeșilor maghiari și vine în contact direct cu naționalismul popoarelor  din jur, în creștere, subjugate de clica nemeșească maghiară și care aveau să se elibereze nu peste mult timp.

Anul revoluționar 1848 nu aduce nimic bun pentru români, ci doar fanatismul kossutian revărsat, cu ură, contra românilor, pe care îi considera o etnie ce nu putea beneficia de privilegii ca celelalte națiuni, dorindu-se un stat național maghiar, fapt pentru care Imperiul Habsburgic și cel Țarist îi pune pe unguri sub ascultare, revoluția maghiară fiind înfrântă și 13 generali unguri, vinovați și de uciderea a zeci de mii de români, sunt executați la Arad.

În perioada 1849-1867 au loc evenimente triste și dramatice pentru românii transilvăneni ce nu pot fi şterse din memoria neamului românesc. Destinul lui Avram Iancu, mințit și de Laioș Koșșut și de Curtea de la Viena, rămâne un exemplu cutremurător prin tragismul său. La 1867 are loc oficializarea Dualismului austro-ungar, moment istoric ce a creat maghiarimii un prilej neașteptat pentru recuperarea teritoriilor stăpânite cu secole în urmă. În decurs de o jumătate de secol, Ungaria a stăpânit o suprafață de 324 851 de kilometrii pătraţi, pe care trăia o populație multietnică de circa 20 milioane de locuitori. În această jumătate de secol, armata de mercenari maghiară s-a dedat la felurite atrocități față de popoarele aflate în stăpânirea lor, fapt ce a condus la naşterea fenomenului migraţionist a peste un milion de maghiari în SUA, precum și de creare a germenilor prăbușirii „politicii milenare” maghiare, pentru totdeauna.

„Maghiarii sunt un popor plin de îngâmfare care locuind în mijlocul naţiunilor străine lor prin rasă, au pretins totdeauna şi pretind încă să le domine şi să le maghiarizeze şi asta într-un fel de care însăşi ştiinţa suferă. În recensăminte, de pildă, domneşte voinţa bine hotărâtă de a arăta maghiarii mai numeroşi decât sunt în realitate.” (Prof. Dr. Julius Jung, 1877).

De crime și maghiarizare forțată nu a scăpat nici micul popor slovacMulți intelectuali și activiști slovaci au fost încarcerați sau chiar condamnați la moarte în timpul revoluției maghiare din 1848. Însă unul din  dintre incidentele care au șocat opinia publică europeană a fost masacrul de la Cernova din octombrie 1907 când ungurii au omorât14 slovaci, iar alţi 23 au fost răniți ( Ziarul Tribuna nr. 23o/18/31 octombrie 1907).

Același ziar ne informează că ceea ce s-a întâmplat la  Cernova, „a întrecut chiar mişelia de la Pănade şi Pecica şi se poate asămăna numai cu măcelul d’acum trei ani întâmplat la Aleşd, unde jandarmii unguri au împuşcat 30 români”.

Tribuna, prin vocea deputatului Iuliu Maniu din parlamentul Ungariei, consemnează episodul dramatic din istoria satului Pănade, sat situat în comună Sâncel din județul Alba, eveniment petrecut la 26 august 1907, când soldații maghiari din batalionul 4 al regimentului 24 de honvezi de sub comanda majorului Kádár László au făcut un adevărat măcel printre țăranii din sat, ucigând circa 51 dintre ei și rănind alți 30.

Onichifor Ghibu în lucrarea „Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea românilor din Transilvania”, ne informează că guvernele ungurești din anii 1907-1908 au procedat în mod sistematic în politica lor față de români la punerea în practică a unor măsuri, pe perioada 1907-1918, astfel: Legea Apponyi pentru maghiarizarea învățământului primar; maghiarizarea grădinilor de copii, prin Legea din 1912; maghiarizarea școlilor confesionale; înființarea episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Dorog; impunerea lui Vasile Mangra (vândut ungurilor) ca mitropolit al românilor ortodocși, primul pas către maghiarizarea bisericii ortodoxe; „zonă culturală” de la 1918 a contelui Apponyi și colonizarea Ardealului cu maghiari și transcolonizarea românilor ardeleni în regiunile maghiare.

La sfârșitul Războiului Neamurilor (1914-1918), mai precis în toamna anului:
* 1918, s-au constituit, în Centrul, Estul și Sud-Estul Europei mai multe state independente: Finlanda, Țările Baltice, Polonia, Cehoslovacia,
* 1929 Iugoslavia (fostul Regat al sârbilor, croaților și slovenilor), Ungaria și Austria.

Dispariția conglomeratului de popoare și etnii, rase și limbi diferite din care era constituită monarhia austro-ungară a creat o Ungarie trianonică,  adusă la granițele ei etnice firești.
Numai că Trianonul (04 iunie 1920) a generat multă frustrare urmașilor lui Attila, nouă clasă politică bolnavă de hungarism exacerbat, încurajând, pe față, politica sa șovină, iredentistă și revizionistă revanșardă, deosebit de agresivă și violentă, obsedată de gândul și lozinca anacronică de refacere a „Ungariei Mari a Regelui Ștefan cel Sfânt”. Atacurile iredentei și revizionismului maghiar se îndreaptă contra României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei, adică țări și popoare unde ungurii s-au acoperit de „gloria” crimelor lor abominabile.

După Primul Război Mondial, „imperialiştii” şi ungurii șovini au fost incapabili să accepte graniţele stabilite la Trianon. Şi atunci monomania hungaristă a fost adânc înrădăcinată în conştiinţa maghiarilor din Iugoslavia, Regatului Român și în Cehoslovacia. S-a procedat la amplificarea  urii lor fără margini şi a spiritului de răzbunare, s-a permanentizat ideea de a se revizui frontierele stabilite la Trianon. Probabil, că nu întâmplător, conducătorii ungurilor şi ai Ungariei au sprijinit toate acţiunile grupărilor teroriste în direcţia subminării Iugoslaviei și României, Ungaria revizionistă și iredentistă transformându-se într-un focar al groazei din Centrul Europei.
Reputatul istoric sârb Rastislav Petrovič face dezvăluiri cutremurătoare, pe bază de documente, despre faptele de genocid săvârşite de unguri împotriva sârbilor
în anii Primului Război Mondial, la Maciva şi Jardo, precum și despre un alt genocid petrecut între anii 1941-1945,  când aproape 20 de mii de sârbi au fost masacraţi numai în Bacica şi multe din cadavrele lor au fost purtate de apele Dunării până în România, unde oameni de bine, români, le-au scos din valuri şi le-au înmormântat.

Același istoric pomenește de  genocidul ungurilor împotriva poporului român din Transilvania de Nord, unde ungurii au experimentat feluri de a ucide, de a tortura, de a masacra și cum să ascundă crimele, aruncând răniți și cadavrele în râuri îngheţate, ca la Novisad, fără a-i cruţa măcar pe nou-născuţi, pe femei ori pe bătrâni şi bolnavi. 
Într-un raport oficial cuprinzând toate detaliile, trimis guvernului iugoslav în exil la Londra, ne spune istoricul sârb, după enumerarea diverselor bestialităţi ale ofiţerilor şi soldaţilor armatei ungare săvârşite împotriva sârbilor la Bacica, se spune, cu disperare, în final: „Ungurii sunt cea mai bestială şi mai sângeroasă rasă între fiinţele omeneşti. Acest popor trebuie, odată pentru totdeauna, redus la tăcere”.

Dictatul de la Viena (30 august 1940-23 august 1944) a generat condiții favorabile tuturor exceselor monomaniei hungariste, creându-se spaţiul demografic liber de sarcini şi opreliști în care să se exercite programele ideologice și politice ale ungurilor revanșarzi.
Reluându-se tezele hungariste de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, acum transformate în politica de stat, profitând de protecţia militară a Germaniei lui Hitler, Ungaria hortystă, bolnavă de sindromul răzbunării, a absolutizat crima hungarismului în zonele politicului morbid, transformându-l într-un program de asasinate sadice cutremurătoare. Vetrele de români ale spațiului de Nord-Est transilvan au cunoscut iadul cumplit al suferinţei umane, devenind un spațiu al ororii, un adevărat și uriaş abator uman în inima Europei.
Brutalitățile tribale, asasinatele şi execuţiile permanente aveau drept  cauză aberantă doar faptul că nenorocitele de victime purtau vina de a se fi născut romani.

Revizionismul ungar postbelic nu s-a oprit la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, continuând să renască, în noile condiții istorice, prin repunerea în discuție a Tratatelor de Pace de la Trianon (1920) și Paris (1947), din cauza cărora provinciile regilor arpadieni sau angevivi au fost pierdute pentru totdeauna la anul 1918. Ei doresc să readucă aceste provincii la granițele Ungariei Mari, în ideea refacerii „Ungariei milenare”.

Mișcarea hungaristă, revizionismul ungar contemporan sunt pe deplin sprijinite de guvernele maghiare postbelice, iar după 1989 s-au amplificat acțiunile serviciilor de informații maghiare, sub oblăduirea actualului stat maghiar, membru NATO și al UE cu drepturi depline.
Declarația lui Orban potrivit căruia „Statul ungur și națiunea ungară au frontiere diferite”, spune totul. Și continuă domnul Orban, afirmând că „Guvernul actual consideră reunificarea națiunii maghiare, fără revizuirea granițelor, drept o parte a programului său”. (Traian Poncea și Aurel Rogojanu în „Spionajul ungar în România – București 2006).
Liniile directoare a acestui program susținut de premierul Ungariei sunt topite în direcţiile de ofensiva ale hungarismului contemporan, clamate clar în acţiunile autonomiste ale agenturii lui din România: UDMR- Calul Troian al Ungariei pe spațiul Transilvaniei și partid toxic în politica dâmbovițeană de la București.

Există suficiente informații din care rezultă că Transilvania, Voivodina, Slovacia și Ucraina subcarpatică sunt ținte permanente ale destabilizării din perspectivă etnică, pentru că se aruncă în spațiul public cu antitificii, că se vor utiliza instrumente ale normelor de drept internaţional. Însă, în realitate, ungurii așteaptă ocazia concretizării unor acțiuni secesioniste prielnice.

Este clar, că relaţiile dintre români și unguri, urmare a unei istorii comune însângerate nu pot fi aduse la nivelul unei colaborări armonioase decât în momentul când partea ungară va renunţa la monomania imperialismul de tip hungarist. Este o crimă împotriva naţiunii române, a prezentului şi a viitorului ei să i se ceară trecerea trecutului de suferinţa în uitare, adică să fie îngropat definitiv, în timp ce ungurii exacerbează trecutul lor imperialist, sperând într-un viitor al reînvierii „Ungariei milenare”.

Și acest fanatism al hungarismului înflorește în mod artificial, fără că Ungaria să aibă un drept istoric asupra Transilvaniei. Acest teritoriu vechi dacic nu a făcut parte niciodată din Regatul Ungar. A fost principat autonom şi atât.

Cei 51 de ani de stăpânire ungurească a Transilvaniei reprezintă doar un rapt criminal pentru o perioadă istorică foarte scurtă.

Spre deosebire de perioada interbelică, comunistă și postdecembristă, revizionismul și hungarismul maghiar nu mai emit pretenții explicite de anexare a Transilvaniei în temeiul unui așa-zis drept istoric. De la o vreme, revizioniștii maghiari au schimbat tactica, punând un accent deosebit pe imperativul acordării autonomiei, autodeterminării și autoguvernării, făcând trimitere la autonomia Ținutului Secuiesc, o ultimă idee tembelă scoasă din țilindru hungarist, prin grija portdrapelului hungarist numit UDMR.

În fața acestei ofensive, pe față, a revizionismului și iredentismului maghiar, oficialii de la București tac, palatele puterilor politice sunt într-o dispută comtinuă și continuată, iar la ministerul de Externe s-au tras obloanele, dincolo de care se fumează trabucuri scumpe și se ascultă, probabil, „Ode an die Freude”, pe muzica lui Ludwig van Beethoven, în regim pianissimo, adică dată foarte încet spre a nu se trezi din somn bravii noștri secretari de stat și pilele politice analfabete, ajunse diplomați de carieră. La toate sediile UDMR, din dispoziția Orbanului de la Budapesta, se audiază Imul secuiesc, cel maghiar, apoi  Az a szép, în timp ce drapelelor secuiești și maghiare, înfipte sfidător în inima țării, li se fâlfâie de cel românesc, de autoritățile de cârpă și de Jandarmeria română, belicoasă doar cu oponenții puterii.

Prin satele transilvane, Veta Biriș și neamul lui Furdui ne mai trag câteva cântece de jale, de parcă trăim într-o altă țară, nu a bucuriei, ci în aceea a suferinței.

Monomania hungaristă nu a murit, s-a revigorat, fiind activă și gândind la următoarele scenarii cu crime contra românilor cuminți, atunci când se va ivi ocazia.

Scris de : Stan PETRESCU

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

  1. Harta cu „Tinutul Secuiesc”de mai sus este un fals grosolan!!
    N-a existat niciodata!!
    Asemena harti false,lansate de Budapesta,le fac jocul!!
    N-au existat niciodata, nici pe vremea Regiunii Autonome Maghiare-
    un alt fals unguresc,in care ungurii abia treceau de jumatate!!

  2. Harta de mai sus ca si altele similare,sunt total eronate!!
    Ele vehiculeaza date fase privitor la populatia ” Nem Roman” in Transilvania (2.465.000 !!)
    in care sunt inglobati perves cei 750.000 de sasi si 300.000 de tzigani!
    Similar si in Slovacia, unde numarul ne-slovacilor (deci…indirect unguri!)este tecut 1.874.000 persoane!!Ambele cifre sunt pur si simplu dublate.La fel si populatia,alta decat sirba (1346.000)Ceea ce ar insemna circa 5 milioane de unguri ,adic DUBLU decat numarul real!!
    Va rog,nu mai difuzati harti mincinoase,redactate la Budapesta… de Hungaria!
    Cifrele mincinoase se imprima in mentalul colectiv!!!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.