Mor și doctorii – s-a stins medicul Alexandru Grigoriu

Mor și doctorii – s-a stins medicul Alexandru Grigoriu

4 340

Doliu în Sănătatea brașoveană. A trecut în neființă reputatul dr. Ioan Alexandru Grigoriu, medic primar psihiatru si doctor in stiinte medicale, chinuit in ultimii ani de o maladie nemiloasa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe lumea cealaltă, că nu a avut parte de liniște în ultimii ani.
În decursul timpului, acesta s-a aflat mult timp la conducerea DSP Brasov si a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie (SPCN) Brasov.

Ultimii ani din viață i-au fost marcați absurd de Consiliul Județean Brașov, care prin fostul consilier Andrei Kadas, susținut de PNL ca președinte al Consiliului de Administrație la SPCN, i-au interzis doctorului Grigoriu să se înscrie la concursul pentru un nou mandat de manager al unității medicale.
Doctorului Grigoriu, Justiția i-a făcut dreptate.
Nu a mai reușit să participe la concursul de manager și să revină în fruntea spitalului căruia i-a dedicat mulți ani din viață, pentru a-și spăla onoarea, în locul acestuia fiind numit manager de către președintele CJ, Adrian Veștea, un specialist în obstetrică-ginecologie.
Cât privește abuzurile prezidate de Kadas la SPCN, cel care a fost dovedit de presă că este partenerul de afaceri al clanului de interlopi Alexa, acestea au fost plătite din bani publici…

Sursa: NewsBv.ro

COMENTARII

  1. Era primar în pisi hologie dar se vede că nu înțelegea că Psyche înseamnă nu numai ce credea el ci și suflet și duh, spirit iar lucrând în mod Froid-ian sau Jung-in nu este un simplu eretic. De Suflet, de duh, de spirit se ocupă alte persoane nu ăștia care fură salarul la pisi hologie ținînd pacienții cu cătușe-zăbrele chimice farmacologice medicale și așteptînd să vină salarul și apoi pensia .

    • Ești prost de bunuri! Pe secția lui era o capelă ortodoxă, deci despre ce vorbești? Am avut pacient internat la dumnealui, s-a ocupat exemplar din toate punctele de vedere. Pentru partea spirituală am umblat eu la mănăstiri și m-am rugat împreună cu duhovnicul. Nu a contat că pacientul avea 60 de ani, i-a prescris Olanzapina, medicament foarte scump. Medicul psihiatru din policlinică a scos medicamentul după 1 an și a introdus unul mai ieftin pe motiv că Olanzapina se dă celor tineri care pot fi reîncadrați în câmpul muncii. Domnul doctor Grigoriu a fost un profesionist minunat! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.