Mugur Isărescu, acuzații grave

Mugur Isărescu, acuzații grave

0 204

„NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE” !, nici chiar dl Mugur ISĂRESCU

ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ
Domnului Klaus IOHANNIS
Președintele României

Stimate domnule președinte,
Nonșalanța batjocoritoare cu care dl Mugur ISĂRESCU, guvernatorul Băncii Naționale a României, tratează de mulți ani obligațiile sale legale privind implicarea instituției conduse de Domnia Sa în falimentarea premeditată a Băncii Internaționale a Religiilor ne determină să supunem atenției Administrației Prezidențiale, comportamentul obstrucționist al dlui Mugur ISĂRESCU față de necesitatea de a respecta obligațiile care îi sunt impuse de prevederile legale în vigoare, așa cum este – de exemplu – art. 291 Cod pr.pen., care precizează că:„Orice persoană cu funcție de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice…, care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală…”.

Dl Mugur ISĂRESCU refuză cu obstinație să respecte această OBLIGAȚIE LEGALĂ, bizuindu-se pe Legea nr. 312/28.06.04 privind Statutul BNR, care nici la art. 34 privind atribuțiile guvernatorului BNR și nici la alte articole nu prevede nicio obligație a guvernatorului BNR de a respecta dispozițiile legale, de a fi tras la răspundere pentru comiterea vreunei abateri de natură penală, așa cum este – de exemplu – cea privind nerespectarea/sfidarea art. 291 Cod pr.pen.
Considerăm că numai (Repetăm: NUMAI) Administrația Prezidențială poate răspunde competent la întrebarea pe care și-o pun public mulți, foarte mulți români, respectiv dacă Banca Națională a României ESTE STAT ÎN STAT, dacă guvernatorul BNR este legal exonerat de îndatorirea cetățenească de a respecta prevederile legale, așa cum sunt – de exemplu cele la care ne referim prin scrisoarea nr. 2991/08.07.2017 (anexa) – tăinuirea unor infracțiuni prevăzute:
a.- de art. 258 alin. 1 Cod pen. – uzurpare de calități oficiale ;
b.- de art. 269 alin. 1 Cod pen. – favorizarea făptuitorului ;
c.- de art. 270 Cod pen. – tăinuire și
d,- de art. 271 Cod pen. – obstrucționarea justiției.
Fiind vital/personal interesat să nu fie dată în vileag una din numeroasele ilegalități comise de BNR împotriva băncii noastre, dl Mugur ISĂRESCU refuză cu încăpățânare absurdă să respecte art. 13 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, care stipulează foarte clar că: „Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public”.

Prin ignorarea grosolană a acestei prevederi legale, dl Mugur ISĂRESCU dovedește elocvent că nu dorește să ne pună la dispoziție copia unui înscris cu care să putem dovedi instanțelor judecătorești că BNR a recurs la o ilegalitate evidentă pentru a putea obține falimentul BIR.
ACEASTA ESTE ADEVĂRATA FAȚĂ A DLUI Mugur ISĂRESCU, care de mulți ani refuză să recunoască public/să sesizeze organul de urmărirepenală(art. 291 Cod pr.pen.) :
a.- că dl Emil Ioța GHIZARI, ex-prim vice-guvernator al BNR, nu a fost numit niciodată (Repetăm: NUMIT NICIODATĂ) de către Parlamentul României în calitatea de guvernator al BNR și
b.- că dl E. I. GHIZARI a semnat – PRIN UZURPARE DE CALITĂȚI OFICIALE (art. 258 alin. 1 Cod pen.) – acte oficiale ale BNR, inclusiv bancnote, într-o calitate (GUVERNATOR AL BNR) care nu i-a fost atribuită legal de către Parlamentul României, ceea ce determină, în conformitate cu prevederile legale, nulitatea absolută a tuturor documentelor/înscrisurilor semnate de dl E. I. GHIZARI în calitatea de guvernator al BNR.

Comportamentul duplicitar al dlui Mugur ISĂRESCU în această problemă mai este dovedit și de următorul exemplu edificator:
a.- pe de o parte – imediat după încheierea mandatului său de prim- ministru (28 decembrie 2000), dl Mugur ISĂRESCU a dispus – cu deplină justificare – anularea și retragerea din circulație a bancnotelor semnate ilegal de dl E.I.GHIZARI în calitate de Guvernator al BNR și înlocuirea acestora cu bancnote noi, semnate de guvernatorul numit OFICIAL de către Parlamentul României, de dl Mugur ISĂRESCU.
b.- pe de altă parte – același domn Mugur ISĂRESCU nu a schițat niciun gest privind soarta celorlalte documente/înscrisuri semnate tot ilegal de același domn E.I.GHIZARI.
Bancnotele semnate ilegal de dl E.I. GHIZARI au fost – corect și justificat – anulate de dl Mugur ISĂRESCU pentru că nu aveau putere circulatorie legală (LEGAL TENDER).
La fel ar fi trebuit să procedeze dl Mugur ISĂRESCU și cu toate celelalte documente/înscrisuri, care sunt nule de drept deoarece au fost semnate tot ilegal în calitate de guvernator al BNR de către același domn E.I.GHIZARI, care nu a fost N U M I T NICIODATĂ de Parlamentul României în funcția de guvernator al BNR.
ACESTA ESTE ADEVĂRATUL DOMN Mugur ISĂRESCU !

Considerăm că numai (Repetăm: NUMAI) Administrația Prezidențială poate identifica/pune în acțiune măsuri eficiente vizând stoparea preocupării disperate a dlui Mugur ISĂRESCU (art. 269 alin. 1 Cod pen. – favorizarea infractorului) de a feri de rigorile legii pe dl E. I. GHIZARI, de a mușamaliza consecințele devastatoare ale unora din documentele/înscrisurile semnate ilegal de dl E. I. GHIZARI în calitate de guvernator al BNR, așa cum este Cererea nr. XI/G/133/29.06.2000 prin care BNR a solicitat falimentul Băncii Internaționale a Religiilor.
În ceea ce ne privește, noi considerăm că dl Mugur ISĂRESCU acționează conștient în această problemă pentru că știe foarte bine:
a.- că devoalarea publică a ADEVĂRULUI privind falimentul BIR va constitui o dovadă elocventă că el – personal – și BNR sunt – în mod cert – vinovați pentru imensul prejudiciu cauzat prin acest faliment și
b.- că anularea Cererii sus-menționate, cu consecința sa logică – instaurarea SUVERANITĂȚII LEGII în Dosarul nr. 194/P/03 privind falimentul politico-fraudulos al Băncii Internaționale a Religiilor,vor determina – inevitabil – prăbușirea prestigiului și credibilității sale pe plan intern și internațional, încheierea rușinoasă a carierei sale.
Este vorba despre un ADEVĂR negat mulți ani cu vehemență de către BNR, DNA și alte autorități române. Noi am aflat acest ADEVĂR – de la un binevoitor anonim (credem că este lucrător SRI), care ne-a informat despre existența Ordonanței din 04.02.2008 (anexa) prin care DNA a recunoscut O F I C I A L că prejudiciul creat prin falimentarea BIR este de peste 400.000.000 dolari SUA.
Este fără putință de tăgadă că – de fapt – dl Mugur ISĂRESCU este înspăimântat de ceea ce i s-ar putea întâmpla deoarece știe foarte bine că prejudiciul este mult mai mare.
În acest sens are în vedere că, potrivit Raportului de expertiză și evaluare întocmit – în ianuarie 2005 -, la solicitarea Parlamentului României, de un expert autorizat, prejudiciul era (la sfârșitul anului 2004) de cca 500.000.000 dolari SUA.

Principala concluzie a Raportului a fost următoarea:Prin acțiunea de lichidare a Băncii Internaționale a Religiilor s-a produs acționarilor – proprietari ai patrimoniului băncii – o pagubă de 448.227.706 USD prin lipsirea acestor acționari de valoarea acțiunilor lor în sumă de 400.000.000 USD și de acumularea averilor lor din profit în sumă de 6.031.011 USD, precum și de 42.196.785 USD reprezentând profitul realizabil de care au fost lipsiți în perioada 1999-2004”.

Este evident că, dacă media anuală a profitului realizabil, în perioada funcționării normale a BIR, a fost de cca 840.000 USD, în perioada 2005-2016 s-ar fi putut realiza un profit de cca 100.000.000 USD. În concluzie, prejudiciul actual al falimentului BIR ar fi de cca 600.000.000 USD – sumă care-i provoacă coșmaruri dlui Mugur ISĂRESCU !

Stimate domnule președinte,
În cele ce urmează vom încerca să prezentăm – pe scurt – unele din ilegalitățile săvârșite de BNR pentru a falimenta BIR, ilegalități pe care dl Mugur ISĂRESCU refuză să le aducă la cunoștința organelor procuraturii, așa cum îl obligă art. 291 Cod pr.pen.:
1.- Prima lovitură ne-a fost dată – la 17 mai 1999 – de către dl Ovidiu GRECEA, ex-șef al AVAB, care, pe baza unor informații clasificate primite de la BNR, a anunțat, în cadrul unei emisiuni TV (art. 304 alin. 1 și 2 Cod pen. –divulgare de informații nepublice), că BIR se află într-o „stare de criză”. Dl Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, care se afla alături de dl Ovidiu GRECEA, în aceeași emisiune TV, nu a schițat nici cel mai palid gest dezaprobator/de a-l contrazice pe dl Ovidiu GRECEA.
Afirmațiile iresponsabile ale dlui Ovidiu GRECEA și tăcerea suspecto-dubioasă a dlui Adrian Vasilescu au declanșat o justificată năvală a depunătorilor la ghișeele BIR. Consecința: banca a pierdut cca 120 miliarde ROL !?
Complicitatea BNR cu dl Ovidiu GRECEA mai este confirmată și de refuzul BNR de a critica/dezminți public afirmațiile nesăbuite ale acestuia.
ACEASTA A FOST PRIMA DOVADĂ A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR !

2.- A doua lovitură ne-a fost dată de către BNR prin emiterea Normei nr. 1/24.01.2000 prin care, contrar prevederii de la art. 115 al Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, ne-a impus samavolnic (art. 297 alin. 1 Cod pen. –abuz în serviciu) o măsură devastatoare, respectiv a dispus „INSTITUIREA UNUI REGIM SPECIAL DE DECONTARE A OPERAȚIUNILOR DE PLĂȚI ȘI ÎNCASĂRI”.
Dacă ar fi respectat prevederea de la art. 115 al Legii nr. 58/1998, BNR ar fi putut să dispună „INSTITUIREA MĂSURII DE ADMINISTRARE SPECIALĂ”, ceea ce nu corespundea însă intereselor sale de a obține falimentul băncii noastre.
Instituirea ADMINISTRĂRII SPECIALE = posibilitate certă de salvare a unei bănci de la faliment !
Instituirea REGIMULUI SPECIAL DE DECONTARE = cale certă spre falimentarea unei bănci !
ACEASTA ESTE CEA DE-A DOUA DOVADĂ A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR !

3.- A treia lovitură ne-a fost dată de BNR prin Circulara nr. 6 din 28 ianuarie 2000, care, la pct. 7, prevedea ca „cesiunile de creanță efectuate de bănci în anul 1999 să fie trecute pe pierderi”.
Singura bancă din sistem care efectuase – în anul 1999 – asemenea cesiuni de creanță, conforme – de altfel – prevederilor legale (Cod civil și Cod comercial), era banca noastră.
Încălcând grosolan principiul constituțional al neretroactivității legilor (art.15 alin. 2 din Constituția României, BNR a obligat ilegal BIR (art.297 alin. 1 Cod pen. – abuz în serviciu) să aplice această Circulară retroactiv, adică pentru exercițiul financiar 1999 care tocmai se încheiase.
Rezultatul: în loc ca exercițiul financiar al BIR pe anul 1999 să se încheie pe plus, acesta a consemnat o „pierdere contabilă” de 101,5 miliarde ROL !?
ACEASTA ESTE CEA DE-A TREIA DOVADĂ A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR !

4.- Cea de-a patra lovitură – de această dată aproape letală – ne-a fost altoită de criminalul COMUNICAT DE PRESĂ AL BNR DIN 9 MAI 2000 prin care s-a adus la cunoștință opiniei publice – C A Z U N I C Î N L U M E – că băncii noastre i-a fost instituit un regim special de decontare a operațiunilor de plăți și încasări, așa cum se stabilise – ilegal – prin Norma BNR nr. 1/24.01.2000 !?
Reacția zgomotoaso-turbulentă a depunătorilor a fost pe deplin justificată. Consecințele au fost pe placul BNR, care urmărea să ne creeze – pe căi ilicite – lipsa de lichidități care îi era necesară pentru a justifica solicitarea falimentului băncii noastre.
AȘA A FUNCȚIONAT „SUPRAVEGHEREA PRUDENȚIALĂ” A BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI !

Semnificativ este faptul că BNR/dl Mugur ISĂRESCU au refuzat/au lăsat fără răspuns nenumăratele noastre solicitări de a ni se comunica temeiul legal al publicării unui asemenea ruinător COMUNICAT DE PRESĂ, de a ne pune la dispoziție o copie a hotărârii prin care CA al BNR a aprobat publicarea COMUNICATULUI, batjocorind – astfel – atât drepturile noastre constituționale (Constituția României – art. 31 alin. 1 și 2 – dreptul lainformație), cât și legale (Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public).
ACEASTA ESTE CEA DE-A PATRA –CEA MAIELOCVENTĂ – DOVADĂ A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR !

NICIO BANCĂ CENTRALĂ DIN LUME NU A RECURS/NU RECURGE LA O ASEMENEA MĂSURĂ DEVASTATOARE PENTRU ORICE BANCĂ COMERCIALĂ DE PE MAPAMOND !

5.- În condițiile deosebit de dificile create premeditat de către BNR prin publicarea Comunicatului de presă din 9 mai 2000, BIR a fost nevoită ca, în conformitate cu prevederile art. 20 și ale art. 27 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR, să solicite BNR, la 28 aprilie 2000, un „credit punte” de 300 miliarde ROL, garantat cu active ale BIR în valoare de peste 20.000.000 USD.
Cea de-a cincea lovitură ne-a fost dată de BNR prin refuzul categoric (art. 297 alin. 1 Cod pen. – abuz în serviciu) de a ne acorda creditul solicitat !?

Numeroasele noastre intervenții au fost ignorate. Era evident că BNR știa că prin acordarea creditului solicitat ne-ar fi facilitat posibilitatea de a redresa situația financiară a băncii, situație creată chiar de către BNR, respectiv de a evita falimentul, ceea ce nu corespundea intereselor BNR procupată doar de creare condițiilor necesare declanșării falimentului băncii noastre.

În loc să soluționeze favorabil solicitarea noastră, BNR a inițiat, pe baza unui demers suspecto-dubios întreprins încă din martie 2000 (?!), OUG nr. 118/30.06.2000 prin care Guvernul condus de dl Mugur ISĂRESCU a aprobat ca statul român să împrumute Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar cu suma de 1500 miliarde ROL, care urma să fie folosită pentru plata despăgubirilor cuvenite deponenților la BIR.

Vă rugăm să aveți în vedere că:
a.- GUVERNUL ROMÂNIEI – condus de dl Mugur ISĂRESCU – A EMIS OUG nr. 118/30 iunie 2000, CU 10 ZILE ÎNAINTE CA TRIBUNALUL BUCUREȘTI SĂ DECLANȘEZE FALIMENTUL Băncii Internaționale a Religiilor la 10 iulie 2000 !?
b.- Dl Mugur ISĂRESCU, fiind conștient că OUG nr. 118 este un document generator de implicații penale, a evitat – duplicitar – asumarea oricări răspunderi personale prin încredințarea semnării Ordonanței unui membru al guvernului pe care îl conducea !?
CUM O FI FOST OARE POSIBIL CA dL Mugur ISĂRESCU SĂ ȘTIE – la 30 iunie 2000 – CĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI VA PRONUNȚA – la 10 iulie 2000 – (adică peste 10 zile) FALIMENTUL BĂNCII NOASTRE !?
ACEASTA ESTE CEA DE-A CINCEA DOVADĂ EVIDENTĂ A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR, CU COMPLICITATEA GUVERNULUI CONDUS DE dl Mugur ISĂRESC !?
6.- Cea de-a șasea lovitură – cea mai năpraznică – ne-a fost „oferită” de BNR (art. 321 alin. 1 – Falsul intelectual – și art. 297 alin. 1 – Abuzul în serviciu – Cod pen.) prin afirmația mincinoasă pe baza căreia a solicitat, prin Cererea nr. XI/G/133/29.06.2000. falimentul BIR, respectiv că BANCA NOASTRĂ S-AR FI AFLAT ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ !?

Faptul că BIR nu se afla în încetare de plăți la 10 iulie 2000 (data declanșării procedurii de faliment al BIR) rezultă – fără putință de tagadă – și din EXTRASELE DE CONT din perioada 03.07.2000 – 27.07.2000 obținute chiar de la BNR după un proces chinuitor (știindu-se cu musca pe căciulă, BNR s-a opus cu înverșunare solicitării noastre de a ne pune la dispoziție copii lizibile ale acestor extrase de cont), care a durat cca 3 (trei) ani, prin adresa BNR nr. XX/2/1883/14.04.2014, în temeiul Deciziei ÎCCJ nr. 670/12.02.2014 pronunțate în Dosarul nr. 3035/2/2012.

Pentru a vă putea convinge de scandaloasa rea-credință cu care a acționat BNR în această problemă, vă înaintăm alăturat o copie a extrasului de cont din 27 iulie 2000. Din examinarea acestui extras de cont rezultă cu claritate că:
a.- BNR a premeditat – în deplină cunoștință a realității/a adevărului – falimentul BIR deoarece știa cu exactitate că BIR nu (Repetăm: N U) se afla în incapacitate de plată. Extrasele de cont ale BIR s-au aflat/se mai află și acum în custodia BNR !?
b.- BIR a mai efectuat plăți chiar timp de încă 10 (zece) zile de la declanșarea falimentului prin Sentința nr. 4461/10.07.2000.
În pofida afirmațiilor dolosive ale BNR, banca noastră NU S-A AFLAT ÎNINCAPACITATE DE PLATĂ PÂNĂ LA 27 IULIE 2000, când un comando al lichidatorilor condus de dl Călin ZAMFIRESCU, socrul dlui Cătălin PREDOIU, a ocupat prin forță sediul central al BIR și a preluat samavolnic patrimoniul/averea noastră fără a încheia vreun document legal de predare-primire cu administratorii băncii noastre.
c.- La data pronunțării Sentinței nr. 4461/10.07.2000 BIR dispunea de lichidități care îi permiteau să efectueze plăți către clienții care se aglomerasesă la ghișeele BIR pentru a-și retrage depunerile.
Aglomerarea s-a crea exclusiv ca urmare a panicii provocate intenționat de BNR prin ilegalul/criminalul COMUNICAT DE PRESĂ din 9 mai 2000 (rugăm vedeți pct. 4 al acestei sesizări).

Deosebit de semnificativă – în acest sens – este constatarea făcută chiar de către instanța care a pronunțat Sentința nr. 4461/10.07.2000, constatare care anulează motivele invocate de BNR : „…prin mulțimea deponenților care așteaptă la sediile băncii să-și ridice banii”.

Această constatare corectă a instanței constituie – de fapt – cea mai elocventă dovadă concretă/indubitabilă că la data declanșării falimentului (10.07.2000):

  • BIR nu se afla în incapacitate de plată, așa cum a susținut în mod mincinos BNR;
  • BIR dispunea de lichidități care îi permiteau să efectueze plăți către depunătorii aflați la sediile sale.

Consemnarea sus-menționată constituie o probă proprie/peremptorie oferită de către instanță privind capacitatea de plată a BIR, prin constatarea existenței la ghișeele BIR a unei mulțimi de deponenți cărora li se restituiau sumele depuse.
ACEASTA ESTE CEA DE-A ȘASEA DOVADĂ – CEA RUINĂTOARE – A PREMEDITĂRII FALIMENTULUI BIR DE CĂTRE BNR !

Stimate domnule președinte,
Acestea sunt doar unele din ilegalitățile săvârșite de BNR pentru a obține falimentul Băncii Internaționale a Religiilor. Este cert că dl Mugur ISĂRESCU cunoaște foarte bine toate ilegalitățile pe baza cărora BNR a reușit să obțină falimentul băncii noastre.
Esențial este ca Domnia Sa să fie convins de către Administrația Prezidențială să respecte prevederile legilor României, înclusiv obligația care îi este impusă de art. 291 alin. 1 și 2 Cod pr.pen. – Sesizările făcute de persoane cu funcții de conducere.
De asemenea, vă mai adresăm și rugămintea de a dispune demersurile pe care le considerați de cuviință pentru a asigura atât instaurarea SUPREMAȚIEI LEGII în Dosarul nr. 194/P/03 privind falimentul politico-fraudulos al Băncii Internaționale a Religiilor, cât și RECUPERAREA imensului prejudiciu pricinuit de BNR prin premeditarea falimentării băncii noastre.

Așteptăm cu mare interes să ne comunicați răspunsul Administrației Prezidențiale.
Subliniem că nu suntem interesați să ni se aducă la cunoștință părerile BNR privind ilegalitățile supuse atenției dvs. prin această sesizare deoarece le cunoaștem foarte bine. NE INTERESEAZĂ DOAR MĂSURILE PE CARE LE VEȚI DISPUNE PENTRU:
a.- A DETERMINA CA BNR/dl Mugur ISĂRESCU SĂ RESPECTE LEGILE ȚĂRII, INCLUSIV art. 291 alin. 1 și 2 Cod pr.pen.;
b.- A FACILITA INSTAURAREA SUPREMAȚIEI LEGII ÎN DOSARUL Nr. 194/P/03 PRIVIND FALIMENTAREA POLITICO-FRAUDULOASĂ a Băncii Internaționale a Religiilor, falimentare provocată de BNR prin ilegalitățile sus-prezentate pe scurt și
c.- A ASIGURA RECUPERAREA IMENSULUI PREJUDICIU PRODUS DE CĂTRE BNR PRIN PREMEDITAREA FALIMENTULUI BĂNCII NOASTRE.

Vă mulțumim !
Cu deosebit respect,
Prof. Toma Bălășoiu
Reprezentantul acționarilor Băncii Internaționale a Religiilor
Una din miile de victime nevinovate ale falimentului politico-premeditat al Băncii Internaționale a Religiilor

P.S. 1.- Folosim acest prilej pentru a supune atenției dvs. articolul intitulat „Un secret rușinos despre Mugur Isărescu ținut ascuns timp de 20 de ani”, publicat de agenția de presă www.criterii.ro.
Considerăm că gravitatea faptei dezvăluite de autorul acestui articol impune necesitatea verificării autenticității acesteia de către autoritățile noastre competente.

2.- Copii ales acestei sesizări le vom transmite ambasadorilor țărilor membre al UE și NATO acreditați la București pentru a le oferi acestora posibilitatea de a-și informa propriile guvern în deplină cunoștință de cauză privind deplorabile realități ale actualei justiții românești, inclusiv pe tărâmul luptei împotriva actelor de corupție la nivel înalt, așa cum este falimentul politico-fraudulos al Băncii Internaționle a Religiilor – caracterizat de către Parlamentul României ca fiind o ACȚIUNE DE CRIMĂ ORGANIZATĂ ȘI CORUPȚIE INSTITUȚIONALIZATĂ !?
„NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE” !, nici chiar dl Mugur ISĂRESCU

Publicat de Ion Coja

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.