Begu s-a calificat în turul trei la Wimbledon, unde o aşteaptă… Şarapova!

Begu s-a calificat în turul trei la Wimbledon, unde o aşteaptă… Şarapova!

0 436

Irina Begu mai spală din ruşinea pricinuită de eliminarea Simonei Halep la Wimbledon.

La capatul unui meci maraton, de două ore şi 45 de minute, cu Lesia Tsurenko din Ucraina, Irina Begu a obtinut calificarea in turul 3 la Wimbledon.

Jucatoarea noastra s-a impus cu 7-5, 6-7 (4), 7-5, după un debut de partidă mai greoi, în care a fost depăşită de ambiţioasa Tsurenko.

Per total, Begu a gresit mai mult (41 de erori neforţate), dar a şi obţinut mai multe puncte câştigătoare (40 la 26), capitol care a înclinat până la urmă decisiv balanţa. Wimbledon

Irina Begu, la cel mai bun an din carieră (personal best la toate turneele de Mare Șlem — optimi la Australian Open, turul III la Roland Garros, turul III la Wimbledon), și-a asigurat un cec de 77.000 de lire sterline și 130 de puncte WTA.

În turul următor, Irina va trebui să înfrunte una din jucătoarele aflate pe val…mare, Maria Şarapova.

Românca a pierdut singurul său meci cu Șarapova, disputat în 2012, în primul tur la Madrid, rusoaica impunându-se atunci cu 6-0, 6-3.

Irina Begu va juca și la dublu la Wimbledon, alături de Lara Arruabarrena (Spania), urmând să le înfrunte în primul tur pe americancele Varvara Lepchenko/Christina McHale.

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.