Liga Mol, puţine certitudini şi destule necunoscute

Liga Mol, puţine certitudini şi destule necunoscute

0 424

La Budapesta s-a desfăşurat ieri o şedinţă a Ligii Mol, prezidată de noul preşedinte al acesteia, Szoke Almos. La lucrări a fost prezent şi noul preşedinte al federaţiei române de specialitate, Mihai Covaliu, dar şi reprezentanţii cluburilor Corona Braşov (Olti Zoltan Paşca) şi HSC Miercurea Ciuc. Conform site-ului oficial al Ligii Mol, discuţiile au fost maraton şi au vizat unele aspecte legate şi de componenţa viitoarei ediţii, dar şi de unele aspecte ale regulamentului competiţiei. Partea română a solicitat prelungirea termenului de înscriere a echipelor româneşti, care indeplinesc condiţiile de eligibilitate (au fost vizate aici Steaua şi Dunărea Galaţi), însă această propunere, înscrisă dealtfel pe ordinea de zi, nu a fost agreată de majoritatea celor prezenţi la discuţii. Acest aspect a rămas să fie rezolvat în perioada următoare, când se va apela chiar şi la jurişti, pentru a determina drepturile celor două federaţii, română şi maghiară, precum şi ale cluburilor participante de a lua decizii conform convenţiilor încheiate între federaţii.

Un lucru cert este că în viitoarea ediţie a Ligii Mol, federaţia maghiară a înscris două ecipe de tineret Fehervar AV 19 şi MAC Budapesta, lucru de care federraţia noastră nu a fost înştiinţată, pentru a-şi da acordul, conform protocolului în vigoare. O altă certitudine, este că viitoarea ediţie a competiţiei se va desfăşura fără una din echipele de valoare, Nove Zamky, căreia federaţia din Slovacia nu i-a aprobat participarea în viitorul sezon al Ligii Mol.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.