Week-end magnific pentru schiul şi biatlonul românesc: trei medalii la Campionatele Mondiale de Biatlon Vară, dintre care una din cel mai preţios metal. Medalia de aur a fost obţinută de Marius Petre Ungureanu, în proba de pursuit rezervată juniorilor. Titlul de campion mondial a venit să încununeze excelenta sa evoluţie din această competiţie, în care, la proba de sprint, şi-a adjudecat medalia de argint. Cea de-a treia medalie a delegaţiei României a venit chiar în prima zi a competiţiei, când ştafeta mixtă de seniori, în componenţa Luminiţa Pişcoran, Reka Ferencz, Iulian Gh. Pop şi Cornel Pucheanu, a urcat pe treapta a treia a podiumului ,,mondialelor”. Aşadar, o evoluţie în crescendo a românilor: bronz-argint-aur în cele trei zile ale competiţiei organizate la Cheile Grădiştei, aceasta fiind o altă premieră pentru ţara noastră, care s-a aflat pentru întâia oară în postura de gazdă a unor campionate mondiale de seniori. De remarcat şi evoluţia foarte bună a lui Daniel Buta, care, în competiţia seniorilor, s-a situat pe locul 7 în proba de sprint şi a pierdut la mare luptă un loc pe podium în proba de pursuit, probă în care România a avut doi reprezentatnţi în ,,top ten”, alături de Buta clasat pe poziţia a patra alăturându-se şi Remus Faur care a ocupat locul 10.

Despre organizare, reprezentanţii IBU au avut numai cuvinte de laudă, iar ca dovadă a faptului că nu au fost doar cuvinte de complezenţă stă titlul pe care IBU l-a ataşat comunicatului oficial al competiţiei: ,,Romania is ready for next level!” (România este pregătită pentru nivelul următor!), motiv de bucurie şi pentru reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, organism care a asigurat finanţarea acestei competiţii de un real success.

Dar veştile bune au venit şi de peste hotare, unde săritorii cu schiurile au obţinut rezultate remarcabile în concursurile la care au participat. Astfel, Dana Haralambie, după ce sâmbătă s-a clasat pe poziţia a 6-a la Cupa Continentală FIS de sărituri cu schiurile de la Oberwiesenthal din Germania, duminică a câştigat FIS Cup din Szczyrk-Polonia. În aceeaşi competiţie săritorul Eduard Torok s-a clasat al 13-lea din 81 de participanţi.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.