Nicolae Iorga la radio …la aniversarea a 90 de ani !

Nicolae Iorga la radio …la aniversarea a 90 de ani !

0 9

Colaboratorul cel mai prestigios şi cel mai ascultat al radioului de atunci a fost, fără îndoială, Nicolae Iorga.
Timp de câţiva ani a facut o cronică pe temele cele mai variate, care a apărut apoi în vreo patru volume.
Prins de nenumăratele lui ocupaţii, Nicolae Iorga sosea totdeauna în ultimul moment, dar niciodată cu întârziere.
Uneori venea numai cu câteva pagini, iar restul trebuia să-l improvizeze. Alte dăţi, aducea numai un mic petec de hârtie, pe care notase în graba câteva puncte de reper şi, cu marele lui talent oratoric, scotea ceasornicul din buzunarul jiletcii şi-l punea pe măsuţa din faţă, cum făcea la prelegerile lui universitare sau la conferinţele publice.

Când venea fără text, Nicolae Iorga era întotdeauna însoţit de prietenul şi stenograful său, Henri Stahl. Acesta rămânea în preajma cabinei şi cu carnetul în mâna stângă, cu creionul în dreapta, nota în semnele profesiei lui textul inegalabilului improvizator. „Cum o fi putând, dom’le, să vorbească de unul singur?” spunea Vasile Voiculescu cu o admiraţie pe care o împărtăşeam toţi.
Ne apropiam în vârful picioarelor de fereastra cabinei şi îl priveam pe furiş. Era o adevărată minune! Între vorbitori şi ascultatori se creează o legatură, se stabileşte un contact. Dar să vorbeşti „de unul singur” cum zicea Voiculescu, cere o stăpânire a ideii şi o putere de concentrare pe care nu ştiu câţi din marii oratori au avut-o.
Arucându-şi mereu ochii pe ceasornic, Nicolae Iorga, sfârşea exact la al cinsprezecelea minut.

Când ieşea din cabină îl înconjuram ca să-i mărturisim admiraţia: „Eh dragă, spunea cu neuitata lui „grasiere” ar mai fi multe de spus. Fiindcă …şi începea o a doua conferinţă, cu aceeaşi vervă, cu aceleaşi neaşteptate legături de idei. Deodată, însă îşi aducea aminte că, deşi ziua se sfârşise, mai avea încă multe de facut. Se îmbrăca în graba, îşi lua pălaria şi servieta, ne spunea un ramas bun prietenesc şi pornea cu paşi mari, însoţit de Henri Stahl.
Fiindcă viaţa acestui mare învăţat, care s-a sfârşit atât de nedrept şi atât de crud, s-a petrecut zi de zi, într-o muncă fără istov.”

Tudor Teodorescu – Branişte.

COMENTARII