O mare anomalie habsburgică: asigurarea supremației unei națiuni minoritare!!

O mare anomalie habsburgică: asigurarea supremației unei națiuni minoritare!!

1 32

Revoluția maghiară, atât de elogiată în zilele noastre, ascunde niște adevăruri triste.cutremuratoare Ziua lor națională, sărbătorită pe data de 15 martie, semnifică si lupta națională a ungurilor de eliberare…si de sub dominația habsburgică. În istoriografia maghiară, ideile promovate de intelectualii unguri sunt considerate a fi liberale pentru acele vremuri, de promovare a unei societăți moderne… Mai întâi, românii au manifestat pașnic pentru drepturile lor. La Marea Adunare de la Blaj, din mai 1848, la care au participat peste 100 000 de oameni, din toate păturile sociale,  lideri revoluției au schițat principalele cerințe pentru recunoașterea politică a nației române.  Mitropolitul  ortodox al Ardealului, Andrei Șaguna a prezidat acest important eveniment în derularea revoluției din Transilvania. Acesta a militat pentru obținerea, pe cale pașnică,  a drepturilor românilor

Ei vroiau autonomie, drepturi și libertăți dar ungurii, doreau doar centralizare la nivelului Ungariei și supunerea celorlalte națiuni care trăiau în cadrul așa stat maghiar: români, slovaci, sârbi, croați, ruteni.  Libertatea lor se baza pe subjugarea altora. ”Politica maghiară în problema națională se poate asemăna cu o monedă cu două fețe: pe aversul spre Viena, se evidențiază clar aspectul democratic, autonomist, constituțional de afirmare a ființei lor naționale a poporului maghiar pe baze moderne, iar pe reversul spre națiunile nemaghiare, apare gol, goluț, fără menajamente, caracterul centralizator, dominator, reacționar, de supunere și integrare politică a unei majorități entice de 8.388.443 de cetățeni ”nemaghiari”, de origine vlahă și slavă, față de 4.542.738 de cetățeni unguri, get-beget. Se vroia asigurarea supremației unei națiuni minoritare, ce constituia 35,13%, din totalul locuitorilor Ungariei Coroanei Sfântului Ștefan”, se arată în cartea istoricului Dumitru Suciu.

Istoricul român explică și de ce liderii maghiari au refuzat, cu obstinație să acorde drepturi civile și politice celorlalte națiuni care trăiau în spațiul   statului unguresc: ”A existat o explicație de ce au fost refuzate drepturi naționale colective ale naționalităților entice din stat. Recunoașterea prin lege a națiunilor nemaghiare, ca națiune politică, ar fi fost de natură să ducă, destul de repede, la exercitarea de către majorități a puterii de stat în teritoriul unde îi devansau numeric pe unguri, ca formarea unui corp de deputați, de funcționari publici și de justiție de naționalitatea lor, care i-ar fi putut depăși numeric pe deputații și funcționarii minorității entice maghiare”.

Ungurii din Ardeal erau minoritari, ”se vedeau copleșiți de numărul românilor”,si doar, uniți cu cei din Ungaria, îi depășeau pe români. ”La fel stăteau lucrurile pentru ungurii din Slovacia, Voivodina din Serbia, Rutenia (n.r.Ucraina Subcarpatică), se simțeau surclasați de numărul slavilor, se simțeau amenințați, dar erau siguri pe ei înșiși prin transformarea statului istoric într-un stat național maghiar, în care totul era controlat politic de Guvernul și Parlamentul de la Pesta”.

Potrivit statisticilor vremii, la jumătatea secolului 19, trăiau 916.015 români ardeleni în comitate, 205.635, pe Pământul Crăiesc și 1.211.544 români în Banat, Maramureș și Partium. Politica discreționară dusă de revoluționarii maghiari, care vroiau autonomie pentru ei și sclavie pentru celelalte națiuni ,a generat adevărate războaie naționale în perioada 1848-1849. Drept urmare, putem spune că revoluția maghiară a generat o serie de conflicte civile, în cadrul Imperiului Habsburgic, în care românii, slovacii, sârbii,croații și rutenii luptau pentru autonomie, pentru dreptul de a avea reprezentanți în Parlamentul de la Pesta, să aibă, potrivit reprezentativității, funcționari publici, să poată folosi limba maternă în administrație, în școli, în biserici.

Războaiele naționale susținute de națiunile nemaghiare, din ambele faze mai-iunie-octombrie 1848, octombrie 1848-august 1849, au avut un caracter democratic, de apărare și afirmare a ființei naționale, pe teritoriul cărora doreau organizate state autonome”, scrie istoricul Dumitru Suciu.
Astfel, naționalitățile din Imperiul habsburgic au militat pentru liberalizarea natiunilor si macar federalizarea statului, luptând împotriva atât a centralismului austriac, cât și cel unguresc. Liderul revoluționar croat, Ogarev Ostroinski, declara: ”Atâta timp cât se va vorbi de Austria  (istorică), a cărei populație este germană a 5-a parte, ca de un stat în care germanii dețin preponderența, atâta timp cât se va spune că Ungaria ( istorică) a cărei populație este maghiară doar a 3-a parte, este… un stat maghiar, nu se va putea vorbi nici de pace și nici de salvare pentru Imperiu”.

.Dar, după ce a început prigoana maghiară împotriva delegaților care au participat la Adunarea de la Blaj, Comitetul Naționl Român, condus de Simion Bărnuțiu a preluat conducerea mișcării naționale, susținând că românii nu vor deveni liber decât printr-un război dus împotriva maghiarilor. ”Dar națiunea română, mărturisească istoria, n-a avut cuget rău niciodată în contra națiunii ungurești și în acest an încă s-a purtat cu răbdare, până n-a scos-o din cumpăt fracțiunea teroristică, silind-o a se folosi de dreptul de apărare și de răzbunare. Ei au rupt iazul și au adus asupra-și potopul cerului răzbunător. Cine va fi de vină decă se vor îneca?”, așa suna un îndemn la luptă, elaborat de Comitetul Național Român, sub oblăduirea lui Simion Bărnuțiu și George Barițiu.

Mai întâi, izbucnește războiul ungaro-austriac, în octombrie 1848,  revoluționarii maghiari reușind să elibereze Ungaria de sub ocupația habsburgilor. Când armata ungară a pătruns în Transilvania, românii au pus mâna pe arme și au pornit luptele împotriva grofilor, care se opuneau acordării de  drepturi și libertăți, așa cum o făcuseră, cu câteva luni înainte, sârbii și croații ( mai-iunie) și slovacii ( septembrie). Perioada negocierilor și a politicii pașnice s-a încheiat, iar episcopul Șaguna părăsește Pesta și se întoarce în țară.

Comitetul Național Român, format din revoluționarii August Treboniu Laurian, Simion Bărnuțiu, Nifon Bălășescu, Florian Micaș, Timotei Cipariu, Ioan Bran,  îî cheamă pe români la luptă: ”Domnii ungurești nu vor să știe de naționalitatea română, nu vreau să recunoască cum că sunt și alte națiuni afară de cea ungurească, nici nu vreau să știe de constituțiuni ca aceea care dă drept nu numai națiunii ungurești, ci și altor națiuni. Ei nu vreau ca românii să nu aibe judecători și apărători din neamul lor, ci să fie purerea niște prunci fără părinți și să rătăcească ca turmele fără păstori. Alergați, drept aceea, la arme, români tineri, pentru ca să luptați și pentru neamul vostru, căci pentru străinii cei nemulțumitori v-ați luptat destul”.

”În decembrie 1848-martie 1849, Ardealul este cucerit vremelnic de armata ungară, cu excepția Munților Apuseni, transformați  într-o inexpugnabilă țară românească, de prefecții și tribunii lui Avram Iancu. Astfel, acest vas teritoriu din Transilvania rămâne la discreția răzbunării armatei ungare, a echipelor de vânătoare și a tribunalelor de sânge maghiare”, mai scrie Dumitru Suciu.
Ceea ce omit istoricii lor, și o fac în mod deliberat, este că liderii revoluționari maghiari au militat pentru  acordarea de drepturi  doar pentru nația lor, iar libertatea lor se baza pe exploatarea celorlalte națiuni care trăiau pe teritoriul așa zise Ungarii milenare, construite sub coroana Sfîntului Ștefan. Ei au luptat pentru autonomia națiunii maghiare în cadrul  Imperiului habsburgic, dar au votat în Parlamentul de la Pesta, alipirea principatului autonom al Transilvaniei și crearea unui stat unitar unguresc.

COMENTARII

  1. Corbii Albi este un Portal scris de jurnalistii maghiari, in limba romana!
    Au scris si romanii ceva asemanaor? Au un punct de vedere??
    Atunci de ce vorbesc?