O nouă victorie pentru Colțea 1920 Brașov, în liga a doua de...

O nouă victorie pentru Colțea 1920 Brașov, în liga a doua de futsal

0 238

Băieții de la divizionara secundă de futsal Colțea 1920 Brașov, pregătiți de Radu Burciu continuă seria rezultatelor foarte bune din acest an și au acumulat alte trei puncte în clasament. În jocul din deplasare cu Inter Gheorgheni, Colțea s-a impus cu scorul de 11-5 și continuă să pună presiune pe ocupanta poziției secunde a clasamentului din liga secundă, Luceafărul Buzău. MVP-ul partidei de la Gheorgheni a fost Marius Nicodim. El a încheiat partida cu cinci goluri marcate și a fost excelent secondat de Burciu, Călugăreanu și Țicalo, toți cu câte două reușite. La partida de la Gheorgheni tehnicianul Radu Burciu nu s-a putut baza pe căpitanul Paul Isac, suspendat dar nici pe Horațiu Gavrilă, care este nerefăcut după o accidentare. Trupa de sub Tâmpa are 41 de puncte în clasament, cu două mai puține decât Luceafărul Buzău, ocupanta locului al doilea, cu două etape rămase de disputat până la finalul campionatului. În runda următoare, Burciu și compania vor evolua pentru ultima dată în acest campionat în fața propriilor suporteri împotriva formației KSE Târgu Secuiesc.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.