O supoziție: Vlahii, stăpânii Munților Tatra !!

O supoziție: Vlahii, stăpânii Munților Tatra !!

0 53
Mergând, cum o face cu consecvenţă de-atâţia ani, în căutarea urmelor româneşti din lumea largă, „For­mula AS” a desco­perit toamna aceasta, în mijlocul Europei, la graniţa dintre Ce­hia, Slovacia şi Po­lonia, puternice co­munităţi de valahi, ce îşi revendică stră­mo­şii în ciobanii care, veniţi din Carpaţii romanesti, au colonizat cele mai înalte pis­curi ale Munţilor Ta­tra, la mijlocul mile­niului trecut.
Încet-încet,  Vlahii, stapanii Muntilor Tatra de sute de ani, păstorii por­niţi de pe teritoriul actual al ţării noastre (unii cercetători spun că dinainte de anul 1000, în orice caz, nu mai târziu de secolul XIV), au dus tradiţia pastorala şi civilizaţia lor peste tot, în mun­ţii Bătrânului Continent.
Istorici, antropologi, etno­grafi, ghizi turistici şi, cel mai important, oamenii simpli, cei care se consideră, cu mândrie, valahi, la mii de kilometri de graniţele României – cu toţii sunt de acord,ca în aceste ţări din centrul Europei,  marea civilizaţie montană a continentului li se datorează cio­banilor veniţi din România şi temerarelor lor ex­pediţii de colonizare a zonelor mon­tane nelo­cuite, mai întâi din apro­pierea Carpa­ţilor, iar apoi, pas cu pas, a altor munţi, tot mai îndepărtaţi de locul lor de obârşie.
Exodul progresiv al ciobanilor va­lahi până la capătul Carpaţilor, în zona Moraviei (Cehia din zilele noastre), cu opriri succesive, vreme de gene­raţii, prin munţii Ucrainei, apoi prin cei ai Poloniei sau ai Slovaciei este, azi, recunoscut oficial de istorici, la fel ca şi influenţa puternică pe care civilizaţia montană a păstorilor veniţi din Carpaţi a avut-o asupra populaţiei băştinaşe, care trăia în zonele joase de câmpie.
Tiparele tradiţiei pastorale pot fi văzute, şi azi, peste tot, din Slo­vacia, Cehia şi până în Polonia, şi anu­me – nu doar în muzee, ci chiar pe viu, în viaţa de azi a urmaşilor păsto­rilor vlahi. Această demonstraţie e un argument în plus că urmele vlahilor găsite de „Formula AS”, în anii tre­cuţi, în munţii din Austria, Elveţia şi Italia, în insu­lele croate sau în alte zone din Balcani sunt veritabile urme româneşti. Ceea ce părea o simplă aventură a unor reporteri-amatori de„iluzii”romanesti, s-a dovedit a fi o realitate istorică. Iar drumul nostru de anul acesta ne-a adus, iată, dove­zile cele mai solide: ceea ce am intuit şi am căutat în toţi aceşti nouă ani este întocmai ceea ce azi, specialiştii din Europa Centrală numesc, inclusiv pe baza unor testări ADN de dată recentă, „marea colo­nizare valahă a ciobanilor veniţi din Carpaţii româ­neşti”!
Da, avem de-a face cu o importanta comunitate valahă, despre care, cu excepţia câtorva istorici şi etno­grafi din trecut, nu prea se ştia în România.
Era pe la mijlocul seco­lului al XIX-lea când dis­tin­sul domn D. P. Marţian trecea, prima oară, prin oră­şelul Meziriciul valah (Valasske Mezirici sau Va­lahisch-Mezeritsch, cum îi ziceau hărţile în limba germană). Se grăbea spre Roz­nov, căci acolo, în Moravia (Cehia de azi), se făceau cele mai bune cure de zer din lapte de oaie, care l-ar fi putut ajuta să-şi amelioreze boala ce nu-i mai dădea pace. . Nu era în vacanţă, ci spre băile de sănătate din Roznov…Întâi de toate,la surprins numele localităţii, „Valahisch – Valasske”, care l-a trimis  cu gândul la stră­moşii săi valahi Apoi, casele din bârne groa­se, de lemn, erau, pur şi simplu, aidoma celor din munţii noştri!Peisajul, de asemenea de parcă nu se afla în mijlocul Imperiului Habsburgic. Ce să fi căutat valahii prin Munţii Moraviei, s-a mirat, a… mirare  când, ajuns în Roznov, a fost întâmpinat cu cuvintele: „Bine aţi venit la noi, în Vallachia!”. Cum se face că am nimerit în Vallachia, „că doar de acolo vin?.
Răspunsul l-a uluit: e cât se poate de firesc ca ţara în care a ajuns să se cheme Vallachia, de vreme ce ei se numesc va­lahi şi sunt stăpânii acelor locuri din capătul de sus al Carpaţilor, de sute şi sute de ani, de când ciobanii din părţile Vrancei si Bucovinei s-au oprit acolo cu oile şi cu caprele lor si acolo au ramas…
Întors acasă, impresionat de extra­ordinara expe­rienţă trăită în călătoria sa, de întâlnirea cu vlahii mo­ravi, despre care nu se prea ştia nimic prin ţă­rile române, D. P. Marţian avea să scrie, într-un număr din 1864 al foii „Buciu­mul”, o emoţionantă relatare despre fru­museţea Vala­hiei Morave şi despre oamenii minunaţi pe care i-a întâlnit acolo.
Publicul larg afla, după nedrept de mul­tă vreme, despre existenţa în Munţii Tatra a unei mari comunităţi de fraţi valahi ce se consideră, cu mândrie, urmaşi ai păstorilor din Carpaţii româneşti.
Desco­perirea lui D. P. Marţian e preluată de lumea ştiinţifică internaţională şi face, doi ani mai târziu, obiectul unor valoroase cer­cetări, semnate de eminen­tul specialist Hyde Clarke, în „Jurnalul Societăţii de Antropologie” din Londra. Fabulosul drum prin Car­paţi al ciobanilor români, din Bucovina si Ardeal până în Moravia, şi felul în care ei şi-au con­servat, vreme de sute de ani,limba, obiceiurile şi stilul de viaţă originare, în ciuda slavi­zării  treptate, pri­meau, în fine, recunoaşterea inter­naţională.

 

COMENTARII