Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor va fi implicat în scurgerea ilegală...

Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor va fi implicat în scurgerea ilegală a miliardelor de euro din zona corporațiilor!

0 29

Şerban Nicolae spune că Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să facă şi investigaţii la bănci: În România penalii lor nu sunt nici măcar penali, ba, dimpotrivă, apară statul de drept, apară Justiţia de penali...

DACIANA DUMITRU. Director DAPI. 23 octombrie

Liderul grupului senatorilor din PSD, Şerban Nicolae, a afirmat luni că analizează posibilitatea modificării Legii pentru prevenirea spălării banilor, astfel încât Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) să poată derula investigaţii privind activitatea unor bănci în domeniile de care se ocupă instituţia.
El a spus că poate ar trebuie modificată legea, astfel încât „să nu constatăm că bănci importante cu subsidiare în România spală bani de ordinul miliardelor, iar penalii lor nu fac niciodată închisoare”, dar „la noi nu sunt nici măcar penali, ba, dimpotrivă, apară statul de drept, apară Justiţia de penali”.

Amintind că „la nivelul UE s-a constatat o preocupare legată de operaţiuni de spălare de bani efectuate de bănci importante, dintre care unele au subsidiare în ţara noastră„, Şerban Nicolae l-a întrebat, în şedinţa Comisiei juridice din Senat, pe reprezentantul ONPCSB dacă există vreo investigaţie în curs a oficiului referitoare la o eventuală spălare de bani a subsidiarelor din România a acestor bănci.

Serban Nicolae

„În conformitate cu legea, partea de supraveghere a instituţiilor bancare este în responsabilitatea BNR. Noi aducem eventual informaţii”, a spus reprezentantul ONPCSB.
Şerban Nicolae a spus că îi este greu să creadă că „bănci importante din Vest care comit acte de spălare a banilor” ar fi „ocolit” România, susținând că „penalii lor nu fac niciodată închisoare”, dar „la noi nu sunt nici măcar penali, ba, dimpotrivă, apară statul de drept, apără Justiţia de penali”.

„Poate e nevoie să umblăm şi la lege, în aşa fel încât OSP să se ocupe şi de asemenea investigaţii din oficiu. Poate semnalaţi BNR o serie întreagă de concluzii, aspecte care ţin de funcţionarea unor subsidiare bancare pe teritoriul României. Poate e nevoie să umblăm şi la lege, în aşa fel încât să nu constatăm că bănci importante cu subsidiare în România spală bani de ordinul miliardelor şi plătesc ca să nu facă închisoare, nişte persoane importante, în fapte de corupţie.
Penalii lor nu fac niciodată închisoare, penalii lor plătesc de ordinul sutelor de milioane, penalii lor pot să facă înţelegere cu organismele judiciare şi executive ale Uniunii Europene. Dar la noi nu sunt nici măcar penali, ba dimpotrivă, apară statul de drept, apară Justiţia de penali. Şi mi-e foarte greu să cred că bănci importante din Vest comit acte de spălare a banilor la un asemenea nivel fără ca o subsidiară dintr-o ţară importantă în zona estică – pentru că era vorba de spălare de bani pe relaţia cu Rusia, să fie foarte clar -, şi mi-e greu să cred că au ocolit România, măcar pentru operaţiunile financiare de acoperire”, a afirmat Şerban Nicolae, potrivit Agerpres.

Luni, Comisia juridică a Senatului a adoptat un raport favorabil prin reexaminarea Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi punerea în acord a prevederilor acestui act normativ cu decizii ale CCR.
Actul normativ reexaminat prevede instituirea sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului prin transpunerea Directivei UE 2015/849 a PE şi a Consiliului din 20 mai 2015 prin prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţarea terorismului. Proiectul de lege, iniţiat de Guvern, va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.