Operaţiunea militară din Siria – prima zi a celui de al III-lea...

Operaţiunea militară din Siria – prima zi a celui de al III-lea razboi mondial (ww3)?

0 290

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au lansat un atac aerian coordonat în Siria, susţinut de rachete lansate de pe nave din Marea Mediteranã, ca represalii la presupusul atac chimic efectuat acum o sãptãmânã la Douma, atac atribuit regimului condus de Bashar al-Assad.
Au fost vizate baze militare, infrastructuri de producţie chimicã de la Damasc şi un centru de cercetãri militare din apropierea oraşului Homs. Oficiali militari americani au precizat cã aliaţii au avut grijã sã nu loveascã forţele ruseşti din Siria, dar cã Moscova nu a fost avertizatã înainte de începerea operaţiunii.
Atacul, care s-a încheiat deja, potrivit şefului statului major general american, generalul Joe Dunford, a fost declanşat exact în momentul în care Donald Trump fãcea anunţul la Casa Albã.

Premierul britanic, Theresa May, a justificat participarea Regatului Unit la operaţiunea în Siria, estimând cã nu există nicio altã alternativã la folosirea forţei. La rândul sãu, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a spus cã aliaţii nu pot permite perpetuarea folosirii de arme chimice.

mihai-udroiu

Ce spun americanii
Preşedintele american,  Donald Trump, a anunţat, cu puţin timp în urmă, o operaţiune militară în curs în Siria, alături de Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul preşedintelui Bashar al-Assad, pe care îl acuză de un atac chimic contra civililor.
Într-o intervenţie la Casa Albă el a precizat că operaţiunea va dura cât este necesar. Acestea vizează infrastructuri de producţie chimică. Premierul britanic a justificat participarea Regatului Unit estimând că nu există nicio alternativă la folosirea forţei. În timp ce preşedintele Donald Trump a făcut acest anunţ, un corespondent al France Presse a anunţat că la Damasc, în Siria au fost auzite mai multe explozii.

Ce spun rușii
Statele Unite și aliații vor trebui să suporte consecințele atacului lansat în Siria, a precizat ambasadorul Rusiei la Washington Anatoly Antonov, ca urmare a atacului din cursul nopții asupra mai multor obiective siriene.
Legat de motivul lansării ultimei operațiuni militare a americanilor si a aliaților (Franța și Anglia), Lavrov respinge implicarea regimului lui Bashar al-Assad în presupusul atac chimic din Douma, soldat cu 43 de morţi. Potrivit şefului diplomaţiei ruse, atacul din Douma a fost orchestrat de serviciile secrete ale unui stat „aflat în prima linie a campaniei rusofobe“. „Avem dovezi de necombătut că este vorba despre o altă înscenare, cu implicarea serviciilor speciale ale unui stat care este în prima linie a campaniei rusofobe“, a spus Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său olandez Stef Blok. El a mai spus că experţii ruşi nu au constatat folosirea armelor chimice în Douma, care a intrat în cursul acestei săptămâni sub controlul forţelor lui Bashar al-Assad, susţinut puternic de Rusia li Iran. (Horia D.R.)
SURSA: https://vremuritulburi.com/2018/04/09/adevarul-despre-atacul-chimic-din-siria/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.