„Opriţi distrugerea dealului Warthe prin proiectul Maurer Imobiliare”

„Opriţi distrugerea dealului Warthe prin proiectul Maurer Imobiliare”

1 417

Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură, Pro Democraţia – club Braşov şi Uniunea Salvaţi România – filiala Braşov îi invită pe toți braşovenii interesaţi să îşi exprime punctele de vedere despre impactul proiectului asupra acestei zone extrem de importante pentru istoria oraşului

Marți, 25 iulie, la Sala mică de la Patria, începând cu ora 14.00, va fi analizat proiectul futurist pe care Maurer Imobiliare vrea să-l planteze pe strada Stejerişului.
Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură, Pro Democraţia – club Braşov şi Uniunea Salvaţi România – filiala Braşov îi invită pe toți braşovenii interesaţi să îşi exprime punctele de vedere despre impactul proiectului asupra acestei zone extrem de importante pentru istoria oraşului.
Proiectul imobiliar de pe Dealul Warthe ar urma să fie realizat pe o suprafaţă de suprafaţă de 9.480 de metri pătraţi, în zona platoului de lângă Bellevue Residence.
Acolo, dezvoltatorul Maurer Imobiliare are în plan să realizeze un complex rezidenţial cu 200 de apartamente, care ar urma să fie închiriate în regim hotelier. De asemenea, sunt prevăzute spaţii comerciale, zone de relaxare şi SPA. Documentaţia nu oferă, în schimb, nicio soluție în ceea ce priveşte accesibilitatea.
Pentru această zonă Planul Urbanistic General al Braşovului (PUG) prevede imobile care pot avea maxim 14 etaje, un procent de ocupare a terenului (POT) de maxim 60% şi un coeficient de utilizare a terenului de (CUT) de 4,2%, pentru una dintre parcele incluse în proiect. Pentru o altă parcelă inclusă în proiectul amintit în PUG-ul Braşovului permite edificarea unor construcţii colective mici, cu regim de înălţime de P+2.
O primă reacţie împotriva acestui proiect a avut-o Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Filiala Braşov – Harghita – Covasna. „Masivitatea construcţiei propuse va afecta iremediabil silueta oraşului, dată fiind poziţionarea şi vizibilitatea sitului respectiv.
Volumul clădirii propuse depăşeşte chiar şi gabaritul clădirilor emblematice din Centrul Braşovului”, se arată în punctul de vedere transmis de OAR. De asemenea, arhitecţii au catalogat proiectul a fiind „inoportun pentru o dezvoltare coerentă a oraşului”. În 26 iunie, a fost lansată şi petiţia online „Opriţi distrugerea dealului Warthe prin proiectul Maurer Imobiliare”, semnată de 667 de persoane.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Daca discutiile vor fi tot fara rezultat , iar primarul Scripcaru se tot fofileaza,
    propunem sa ne adunam zilnic in fatza Primariei,cea care poate pune stavila
    acestei agresiuni de nepermis asupra ambientului arhitectonic al imprejurimilor orasului!
    De la o zi la alta,vom fi tot mai multi!!
    Asociatia civica „Pro Marzescu”!
    (Precizare: cunoscut om politic,D.D.Marzescu
    a fost ministrul liberal in Guvernul.Ion I.C.Bratianu,care a fundamentat,in 1924.
    proiectul de scoatere in afara Legii,a gruparii antidemocratice a P.C.R.!)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.