Orașul in sărbătoare: târguri, concerte și paradă de Zilele Brașovului

Orașul in sărbătoare: târguri, concerte și paradă de Zilele Brașovului

Obiecte din sticlă, ceramică, decoraţiuni, sculpturi în lemn sau păpuşi. Pe toate şi multe altele le găsiţi, de vineri până duminică, la Târgul meşteşugarilor din inima Braşovului. Şi pentru că unui meşteşugar îi stă bine cu lucrul, veţi avea ocazia nu doar să le cumpăraţi produsele, ci şi să-i vedeţi pe viu cum le creează

Obiecte din sticlă, ceramică, decoraţiuni, sculpturi în lemn sau păpuşi. Pe toate şi multe altele le găsiţi, de vineri până duminică, la Târgul meşteşugarilor din inima Braşovului. Şi pentru că unui meşteşugar îi stă bine cu lucrul, veţi avea ocazia nu doar să le cumpăraţi produsele, ci şi să-i vedeţi pe viu cum le creează.
Alexandru Rotaru, un sticlar din Târgu Mureş, se laudă că obiectele pe care le meșterește au ajuns şi în străinătate.
Tot în Piaţa Sfatului, la o tarabă vă aşteaptă păpuşile îmbrăcate în straie tradiţionale, decorate și gătite de Doina Nistor vicepreşedintele Asociației Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov
Titirezii sunt din nou pe val. Jucăriile preferate altădată, lucrate în lemn şi decorate cu talent de sculptorul Sorin Manesa Burloiu trezesc atenţia copiilor de azi.
Până duminică, în Piaţa Sfatului, pe străzile Diaconu Coresi şi Michael Weiss şi în Parcul Titulescu, braşovenii vor putea lua parte la „meştesuguri rurale şi urbane în inima Braşovului”.
Va fi un târg de meşteri populari în Piaţa Sfatului, Street-food pe str. M. Weiss, Strada berii tradiţionale şi a vinului românesc pe Diaconu Coresi, un târg de produse hand-made pe aleea de la Parcul Titulescu.
În Piaţa Sfatului vor putea fi urmărite, în fiecare seară, concertele din cadrul Zilelor Braşovului. Aseară a fost seara șlagărelor, cu Mihai Constantinescu și Corina Chiriac care au trezit nostalgiile iubitorilor de muzică. Astăzi vor urca pe scenă Mateo și Carlas Dream pentru ca Nicolae Furdui Iancu și Daniela Condurache să-i încânte duminică pe amatorii de folclor.
Zilele Braşovului se încheie cu tradiţionala Paradă a Junilor, care va începe duminică de la ora 11.00, din Piaţa Unirii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.