Orbiți de strategia „orice ca să câștigăm alegerile”, membrii frăției „holerei...

Orbiți de strategia „orice ca să câștigăm alegerile”, membrii frăției „holerei galbene” sunt gata să declanșeze din nou o stare de urgență pentru a-și salva scaunele!

0 5

În timp ce guvernul bețivului Orban nu știe ce să mai facă pentru a interna cu forța asimptomaticii, oamenii care au cu adevărat nevoie de spitalizare se află într-o situație alarmantă. În România sistemul medical a fost obligat să împartă bolnavii în două categorii: cei bolnavi de coronavirus și ceilalți.

Aparent cei dintâi sunt privilegiați întrucât, la cea mai mică bănuială, sunt luați urgent cu isoleta și duși în cel mai apropiat spital. Celorlalți însă, indiferent de patologie sau de gradul de urgență, li se caută nod în papură pentru a fi trimiși acasă. Paradoxul este că, în timp ce marea majoritate a bolnavilor de coronavirus ar da orice să se trateze acasă – dacă nu se numără între cei grav bolnavi fac un tratament banal – ceilalți caută cu disperare o posibilitate pentru a-și trata boala, de cele mai multe ori gravă, necesitând spitalizare și asistență de specialitate. Ultimul exemplu este cel al regizorului Octavian Fulger, omorât absurd și cu bună știință de sistemul criminal pus la punct de acești asasini ai națiunii.

Trăim în lumea nebunilor. Idioții au închis țara timp de două luni absolut degeaba. Acum România este a treia țară din Europa la numărul de infectări, asta pentru că tot vorbim despre „succesurile” guvernamentale în materie de pandemie. Deasupra noastră e Suedia – cea care și-a asumat imunizarea naturală – și Portugalia. Există însă un tâlc al cifrelor mari, tâlc pe care mi l-a transmis un anonim ce pare destul de informat.

O mare investiție din România scârțâie nasol de tot și se vorbește despre zeci de mii de șomeri în cazul în care s-ar decide restructurarea sau închiderea activității. Ar fi o lovitură mult prea mare pentru cuplul tragicomic compus din președintele oligofren și premierul bețiv. Astfel încât s-a umblat la „cutia cu covid”, mărindu-se geometric numărul de infectați din zona în care se află respectiva investiție.
Scopul este acela de a declanșa o urgență epidemiologică acolo și, ca urmare, toți angajații respectivului investitor să fie trecuți în carantină. Astfel, salariile le-ar fi plătite de către stat, câștigându-se două săptămâni în care investitorul n-ar putea să ia o decizie.

Strategia e idioată, ca absolut tot ceea ce face conducerea oligofreno-bețivă a țării. Asta din cauză că, neavând habar despre ce e vorba, merg pe principiul „să-i facem p-ăia până la alegeri și vedem ce-o ieși după”. Problema e că în această ecuație e vorba de o problemă de viață și de moarte pentru economia autohtonă.
Nu zice nimeni să nu încerci evitarea dezastrului, dar fă-o la modul deștept, punându-te la masă cu acționarii companiei și făcând o strategie pe termen lung întrucât nu doar noi, ci și ei sunt în rahat. Iar dacă statul căruia-i aparțin tot a făcut vraiște pe-aici mituind de la șefi de servicii până la capi ai justiției, poate ar fi cazul să se facă o discuție la nivel de state. Dureroasă, dar necesară, în care să se arate cu degetul cam ce are fiecare de pierdut în cazul în care mergem pe strategia „ba p-a mă-tii”.

Ceea ce se întâmplă acum e mai mult decât dubios. Orbiți de strategia „orice ca să câștigăm alegerile”, membrii frăției „holerei galbene” calcă absolut tot în picioare. Sunt gata să declanșeze din nou o stare de urgență pentru a-și salva scaunele.
Problema e că un asemenea comportament ne transformă într-o națiune izolată. În timp ce italienii, spaniolii, francezii și ceilalți au început să meargă pe minimizarea isteriei, plăvanul împreună cu oastea sa de strânsură merge în sens opus, al reisterizării populației.
Scopul e transparent. Problema e că, după se vor vedea ei cu sacii în căruță, ne va veni nouă rândul să achităm nota de plată. Și o să ne usture înfiorător fiecare bob de incompetență peste care acum trecem cu ușurință. Se spune – parafrazând o zicere celebră – că somnul națiunii naște monștri. La noi e vorba însă de o letargie istorică, de un somn permanent, aproape ca o moarte neconstatată încă. Ne vom trezi oare vreodată?

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.